ştiinţă Archives - Page 13 of 15 - Prisma ştiinţă Archives - Page 13 of 15 - Prisma

Posturi etichetate ‘ştiinţă’

Capsula elicopter

Capsulele tradiţionale folosesc la reîntoarcerea pe Pământ paraşute care le permit să atingă, oarecum necontrolat, solul sau oceanul. Acest lucru se poate schimba.

Cercetătorii de la NASA testează un sistem de rotor, care ar permite capsulelor spaţiale să zboare ca elicopterele. Propusă iniţial în epoca Apollo, ideea a fost abandonată în favoarea mai uşoarei şi mai ieftine paraşute.

Continuare…

Robotul spaţial european

O navă robot spaţială construită de europeni se va afla pe orbită înainte de sfârşitul deceniului, dacă programul obţine finanţare în cursul acestei luni.

Vehicul spaţial inovator (ISV) ar fi echivalentul civil al Europei la vehiculul de încercare orbital fără pilot X-37B al US Air Force, o navetă spaţială robotizată care a zburat în două misiuni din 2010.

Soarta proiectului depinde de miniştrii ţărilor din Agenţia Spaţială Europeană, care se întâlnesc în 20-21 noiembrie la Napoli, Italia. Reuniunea ministerială ESA se desfăşoară o dată la trei ani pentru a decide programe şi finanţare pentru perioada de până la următoarea reuniune.

Continuare…

Primele mostre din Lacul Vostok (izolat de milioane de ani) sunt fără semne de viaţă

Cu mult timp în urmă, cercetătorii au înţeles că o perspectivă preţioasă privind viaţa extraterestră ar putea fi găsită chiar aici, pe Pământ. A fost ales pentru studiu Lacul Vostok, probabil, ecosistemul cu adevărat izolat de pe planetă, acoperit de un strat de gheaţă gros de 3 kilometrii care poate fi urmărită până în urmă cu peste 400.000 de ani, dar apa în sine este izolată de 15 – 25 milioane ani. Situat la 1300 kilometrii de Polul Sud geografic, sub baza rusească Vostok, este cel mai mare din cele peste 300 de lacuri subterane din Antarctica. Suprafaţa apei este de 257 km lungime şi 48 km lăţime.

Continuare…

Navigare în mările de pe TITAN

Ne-am plimbat pe lună iar roboţii exploratori s-au deplasat de-a lungul deşerturilor roşii de pe Marte. Acum, spun oamenii de ştiinţă, e timpul să aterizeze o “barcă” pe Titan. Acest scenariu bizar ar putea deveni realitate, potrivit inginerilor spanioli care au prezentat această propunere la Congresul European de Ştiinţă Planetară desfăşurat în 27 septembrie.

Titan, cel mai mare din cei peste 60 de sateliţi naturali ai lui Saturn, este unul dintre cele mai asemănătoare corpuri cu Pământul din Sistemul Solar. Cu o atmosferă groasă, un diametru între cel al Pământului şi al planetei Mercur, şi o reţea de mări, lacuri şi râuri, acesta este în multe privinţe mai mult ca o planetă decât o lună.

Continuare…

Eduardo Amaldi s-a dezintegrat deasupra Oceanului Pacific

O navă de marfă europeană fără pilot de mărimea unui autobuz cu etaj s-a desprins de Staţia Spaţială Internaţională vineri, 28 septembrie, încheind un zbor de şase luni în care a fost ataşată de laboratorul rusesc al staţiei, Zvezda.

Vehicul automat de transfer (ATV-3) “Eduardo Amaldi” al ESA s-a separat de staţia spaţială când se aflau la 410 km deasupra vestului Kazahstanului, Asia.

Continuare…

Steagurile de la aselenizările Apollo sunt încă în picioare

O întrebare născută după misiunile cu echipaj uman pe Lună din anii 1960 a fost: Sunt steagurile înfipte în sol de către astronauţi încă în picioare?

În cele din urmă, noi imagini transmise de NASA Lunar Reconnaissance Orbiter Camera (LROC) dovedesc că steagurile sunt într-adevăr tot acolo, la toate site-urile, cu excepţia Apollo 11. Astronautul Buzz Aldrin a raportat la vremea respectivă că exista şansa ca unda de evacuare de la motor în timpul decolării lui Apollo 11 să fi atins steagul, şi se pare că nu s-a înşelat.

Continuare…

SeaOrbiter va pluti în 2013

Ceea ce părea odată science-fiction este pe cale să devină realitate. Construcţia navei pentru explorare marină SeaOrbiter va începe în octombrie, cu finalizarea posibil în 2013. Ea va servi ca un laborator ştiinţific unde oamenii de ştiinţă vor explora locurile care acoperă două treimi din planeta noastră şi conţin 80% din viaţa de pe Pământ – oceanele.

Arată mai mult ca Starship Enterprise scufundată în mare, dar acest vas vertical ar putea fi viitorul exploatării oceanului. Denumită SeaOrbiter, structura de 51 m (21 de metri în aer şi 30 sub nivelul mării) este gândită a fi prima navă verticală din lume care să permită omului o perspectivă revoluţionară a vieţii din adâncuri. Continuare…

Curiosity a pornit la drum

Roverul Curiosity al NASA este în sfârşit gata pentru deplasare pe suprafaţa lui Marte, au anunţat recent oamenii de ştiinţă. Inginerii au actualizat software-ul de la bordul vehiculului de o tonă, comutând computerele principale şi de rezervă de la modul de aterizare la modul de suprafaţă. Operaţiunea de patru zile a oprit temporar verificarea instrumentelor care a început aproape imediat după ce Roverul a coborât în interiorul “Gale Crater” în noaptea de 6 august. Dar aceste activităţi au fost reluate, în ziua a noua pe Marte – sau Sol 9, în jargonul misiunii – deoarece “operaţia pe creier” (schimbarea softurilor) a mers bine.

Continuare…

ARCA a finalizat primul motor Executor

ARCA a finalizat lucrul la primul motor Executor. Motorul este destinat echipării rache-telor din seria Haas şi avionului supersonic IAR-111 Excelsior. Al doilea motor Executor este finalizat în proporţie de 50%. Echipa va realiza patru agregate complete şi 12 camere de ardere. Motorul Executor foloseşte oxigen lichid ca oxidant şi kerosen în rolul de carburant. Tracţiunea motorului este de 23 de tone forţă în vid şi timpul maxim de funcţionare la zbor este de 190 secunde. Continuare…

Cel mai nou Mars Rover

După o călătorie de peste opt luni în care a parcurs 567 milioane kilometri, Mars Science Laboratory (MSL) Curiosity Rover a atins suprafaţa planetei Marte pe 6 august.

Aterizarea lui Curiosity este considerată de specialiştii NASA cea mai grea misiune robotică încercată vreodată în istoria explorării planetei Marte, sau al oricărei alte explorări de acest tip.

Continuare…