social Archives - Prisma social Archives - Prisma

Posturi etichetate ‘social’

Guvernul a aprobat proiectul noii Legi a pensiilor, la propunerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale

Guvernul României a aprobat proiectul noii Legi a pensiilor, la propunerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. Proiectul de lege prevede creşteri etapizate ale punctului de pensie, până în anul 2021, pentru ca, din anul 2022, să fie aplicată noua formulă de calcul bazată pe Valoarea Punctului de Referinţă (VPR): Continuare…

Parlamentul ia poziţie în privinţa diferenţelor de calitate a produselor

Deputaţii susţin că, dacă o companie vinde un produs în mai multe state din UE, dar cu compoziţie care diferă de la un stat la altul, acest produs nu poate fi prezentat pe piaţă cu etichetă identică, pentru că aceasta ar induce în eroare consumatorul.

Teste şi sondaje efectuate în unele state membre, în special din Europa Centrală şi de Est, au arătat că există produse care sunt prezentate pe piaţă sub acelaşi nume şi ambalate identic, dar conţin ingrediente diferite, în detrimentul consumatorilor.

Continuare…

Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă continuă testările RO-ALERT

Aplicaţia a fost testată pentru judeţul Caraş-Severin pe 21 septembrie şi în intervalul 24-26 septembrie.

Sistemul RO-ALERT este folosit în situaţii majore în care viaţa şi sănătatea cetăţenilor sunt puse în pericol, cum ar fi fenomene meteo extreme, inundaţii ameninţătoare, atac terorist sau alte situaţii care ameninţă grav comunităţile.

Sistemul ”RO-ALERT” are o serie de avantaje:

Continuare…

ANRP: Stadiul de soluţionare a dosarelor la data de 10.09.2018

Dosarele constituite în temeiul legilor fondului funciar

Ca urmare a hotărârilor luate la nivelul comisiilor judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate în temeiul legislaţiei fondului funciar, la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) au fost înregistrate 31.035 dosare constituite în temeiul legilor fondului funciar. Dintre acestea, au fost soluţionate până în prezent 23.663 dosare.

Continuare…

Consultarea privind ora de vară: 84% vor ca Europa să nu mai schimbe ora

Comisia Europeană a publicat rezultatele preliminare ale consultării publice referitoare la schimbarea orei în Europa.

În cadrul acestei consultări online, care s-a desfăşurat în perioada 4 iulie-16 august 2018, au fost primite 4,6 milioane de răspunsuri din toate cele 28 de state membre, cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată în cadrul unei consultări publice a Comisiei. Potrivit rezultatelor preliminare, 84 % dintre respondenţi sunt în favoarea renunţării la schimbarea orei de două ori pe an.

Continuare…

Proiectul noii legi a pensiilor lansat în dezbatere publică

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind sistemul public de pensii. Proiectul de act normativ se bazează pe mai multe principii fundamentale:

  • contributivitate, adică plată în funcţie de contribuţie;
  • egalitate, adică pensionari care au aceeaşi vechime, dar care au ieşit la pensie în momente diferite, primesc aceeaşi sumă de bani;
  • solidaritate socială, adică generaţiile în activitate susţin, prin plata contribuţiilor lor, generaţiile de pensionari şi, în viitor, vor fi susţinute la rândul lor;
  • imprescriptibilitate, adică dreptul la pensie nu se poate prescrie.

Continuare…

Noi drepturi digitale: folosiţi-le pe deplin în perioada vacanţei de vară, pretutindeni în Europa

În această vară, cetăţenii europeni vor beneficia de mai multe drepturi digitale decât oricând. După ce anul trecut s-au eliminat tarifele de roaming în întreaga Uniune Europeană, acum turiştii au posibilitatea de a călători cu abonamentele lor online la programe TV, filme, sport, muzică sau cărţi electronice, fără costuri suplimentare. În plus, oricine, în întreaga Europă, se poate bucura de norme de nivel mondial în materie de protecţie a datelor care asigură că toţi europenii au un control mai bun asupra datelor lor cu caracter personal.

Continuare…

Transparenţa şi previzibilitatea condiţiilor de muncă

La 21 iunie 2018, Consiliul a convenit asupra poziţiei sale de negociere (abordarea generală) cu privire la directiva privind transparenţa şi previzibilitatea condiţiilor de muncă. Pe baza acestui mandat, Preşedinţia Consiliului va începe negocierile cu Parlamentul European de îndată ce acesta îşi va fi adoptat poziţia.

Continuare…

Muncitorii detaşaţi temporar în alt stat UE salarii egale pentru muncă egală în acelaşi loc

Regulile revizuite adoptate de PE cu 456 de voturi pentru la 147 şi 49 abţineri au ca obiectiv o mai bună protecţie pentru muncitorii detaşaţi şi o competiţie corectă pentru companii.

Drepturi salariale corecte. Conform textului agreat, toate regulile privind salarizarea din ţara gazdă trebuie să se aplice muncitorilor detaşaţi. Pe lângă prevederile legale, statele membre pot aplica acorduri colective largi, reprezentative la nivel regional sau sectorial. Până acum acest lucru s-a făcut doar în sectorul construcţiilor.

Continuare…

DSU a lansat fiipregatit.ro

platforma naţională de pregătire a populaţiei pentru situaţii de urgenţă

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au lansat miercuri, 28 februarie, de Ziua Protecţiei Civile, platforma naţională de pregătire pentru situaţii de urgenţă, fiipregatit.ro

Continuare…