Funcţia creează organul, iar nefuncţionarea duce la atrofiere.
Principiu medical

Vacanţa cetăţeanului

Domeniile şi direcţiile activităţii omului ca fiinţă socială şi individuală totodată sunt tot mai complexe, pe măsură ce el evoluează în plan social şi individual. Dintre aceste felurite activităţi, unele sunt permanente, cerând prin natura lor o continuitate a cărei întrerupere nu poate să conducă decât la perturbări ale existenţei omului, mai grave sau mai puţin grave, de la caz la caz. Aşa sunt funcţiile vitale fizice şi psihice, care nu permit nici o vacanţă, unele nici chiar cea mai mică întrerupere. Alte activităţi specific umane sunt intermitente prin însăşi natura lor, ba chiar pentru unele dintre ele este imperios necesară o întrerupere sau o vacanţă, în vederea refacerii resorturilor/resurselor care le animă, spre o mai activă şi eficientă reluare a lor. Cei ce muncesc, cei ce lucrează, cei ce creează, cei ce învaţă ştiu cel mai bine că aşa este, că efortul prelungit peste anumite limite poate fi dăunător şi oricum duce la scăderea calităţii prestaţiei respective. Cel mai ilustrativ exemplu, pe care chiar că îl poate realiza oricine, este efortul fizic, de tip sportiv, pentru care repausurile programate sunt absolut obligatorii. Chiar şi bucuria şi suferinţa pot fi amintite aici, iar analiza exhaustivă a acestei problematici ar umple tomuri întregi ale unor specialişti.

Problematica însă pe care o are în vedere rubrica de faţă se bazează pe atitudinea omului în calitate de membru al comunităţii de cetăţeni, nu doar de fiinţă gregară*). Această atitudine este una activă, conştientă şi comportă atât beneficiile cât şi obligaţiile calităţii de om al cetăţii. Ele nu se măsoară cu criteriile alternativei foloase-ponoase, criterii meschine la care ne limităm prea adesea, ci se evaluează pe cântarul superior al demnităţii umane. Însuşirea şi asumarea acestei atitudini este poate proprietatea cea mai importantă, după comunicarea abstractă prin grai articulat şi capacitatea de a avea aspiraţii sufleteşti, prin care ne distingem de restul regnului animal.

Întrebarea care se pune este dacă implicarea cetăţenească trebuie să fie una permanentă, sau este dintre acelea care permit/necesită întreruperi ori... vacanţe. Cei atenţi la viaţa cetăţii, vigilenţi şi pretenţioşi cu cei din jur şi cu ei înşişi ar răspunde că este necesară o continuă observare şi reacţie la ce se întâmplă în preajmă. Alţii, prea mulţi dintre noi, adoptă mai degrabă o atitudine relaxată, căreia îi găsesc cu uşurinţă justificări fataliste ("degeaba", "nu poţi să (le) faci nimic" etc.) sau recurg la vitejii fanteziste de faţadă ("ăştia trebuie toţi puşi la zid şi băgaţi în puşcărie", "numa' cu bâta se mai poate face ceva" etc.), a căror ipocrizie îi consolează şi îi legitimează aparent. Comozi, stau la scuteală şi visează în secret la extinderea politicii "pâine şi circ", care le-ar răspunde şi aplecării subconştiente (ori, Doamne păzeşte!, conştiente) spre violenţă... dincolo de gard. Ei reprezintă opinia că civismul are nevoie de vacanţă. Ar fi interesant şi un sondaj de opinie, care să dea procente în această chestiune, că tot se fac sondaje pentru ce trebuie şi pentru ce nu trebuie; ar fi de presupus un procentaj de peste 83%, ca în alegerile din '90 sau '92 în favoarea uneia (care oare?) din cele două categorii.

Rubrica şi publicaţia noastră este deschisă colaborărilor, după cum se menţionează în pg.3, iar caracterul lor mai mult decât sporadic, puţinătatea celor care ţin să-şi facă auzită opinia de către concetăţeni denotă mai degrabă o vacanţă quasipermanentă a simţului civic. Sau, ceea ce e mai plauzibil, el există, dar e ţinut sub pătură şi devine activ doar în cadru restrâns ori "cu voie de la Poliţie"; eficienţă minimă. Dacă se aude doar un glas, sau două-trei, e ca o floare sau o rândunică pentru a face primăvară; nu se face. Altminteri, fiind şi perioada specifică a vacanţelor de tot felul, n-ar fi decât încă o reflectare a poziţiei majoritare/generale dacă instituim o vacanţă, chiar mică, a rubricii de faţă.

O tematică bogată şi variată aşteaptă, încă nici măcar atinsă tangenţial în multe privinţe, necum abordată aici temeinic, mulţime de aspecte care ne definesc şi pe care le determinăm. Iată câteva:

• Copiii, ai străzii, cei instituţionalizaţi, dar şi cei obişnuiţi,
• Spaţiul public,
• Spaţiul individual/familial/privat,
• Lectura versus alte divertismente,
• Urbanismul,
• Comportamentul în public şi exemplul dat de autorităţi,
• Cerşetoria cu variantele ei,
• Curăţenia cu variantele ei,
• Diferite instituţii publice faţă cu cetăţeanul care le susţine financiar.

Ele se reînnoiesc, se multiplică, se nasc permanent, indiferent dacă fiecare dintre noi participă activ sau... pasiv. Doar rezultatul şi efectele nu sunt indiferente.

Sperăm o colaborare variată, pe măsura nevoilor cetăţeneşti, spre a putea relua publicarea rubricii noastre, având în vedere neîncetat folosul Cetăţii. Scontăm de asemenea, desigur, pe înţelegerea şi corecta interpretare din partea cititorilor publicaţiei noastre.

Vacanţă plăcută!

Civica

*) Gregar, -ă - (...) s.m. 1. Membru al unei fracţiuni politice sau al altei organizaţii, lipsit de orice iniţiativă autonomă. 2. (...) (Dicţionar de neologisme, Ed. Acad. R.S.R. Buc. 1978)