Arhiva pentru categoria ‘Spaţial’:

ExoLance un sistem simplu care poate detecta microorganisme pe Marte

De-a lungul ultimelor decenii, au fost trimise misiuni pe Marte în cadrul programelor spaţiale din întreaga lume. Unele sunt staţii orbitale, unele sunt module care s-au aşezat pe suprafaţa planetei sau Rovere care se pot deplasa, culege şi analiza date. Din rezultatele combinate ale acestor misiuni a reieşit că, în cazul în care există viaţă microbiană, aceasta se află sub suprafaţa lui Marte. Pe de altă parte, în timp ce misiunile actuale ale NASA caută dovezi ale existenţei pe planetă a vieţii în trecut, nici o misiune NASA nu este planificată să caute semne ale vieţii în prezent.

Continuare…

Momentele finale ale ATV-ului ESA, filmate din interior

Când cargoul automatizat al ESA, destinat aprovizionării Staţiei Spaţiale Internaţionale, arde în atmosferă la întoarcere, momentele sale finale – dezintegrarea – vor fi înregistrate din interior de un aparat unic de fotografiat în infraroşu.

Planul va fi pus în aplicare pentru când vehiculul de transfer automat fără pilot (ATV) 5, Georges Lemaître, încheie misiunea de şase luni la Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Agenţia Spaţială Europeană a conceput, dezvoltat şi testat, în doar nouă luni, o “cutie neagră” care conţine un sistem de camere concepute pentru a înregistra evenimentul dramatic şi transmite imaginile pe Pământ după ce vehiculul se dezintegrează.

Continuare…

Misiunea Swarm studiază modificările în câmpul magnetic al Pământului

Misiunea spaţială Swarm a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) a început cartografierea unuia dintre aspectele cele mai misterioase ale planetei noastre: câmpul magnetic al Pământului.

Primul set de imagini de înaltă rezoluţie, de la cei trei sateliţi care compun misiunea Swarm dezvăluie cele mai recente modificări în interiorul câmpului magnetic care protejează planeta.

Lansată în 22 noiembrie 2013, misiunea constă din trei sateliţi identici care măsoară forţa şi direcţia câmpului magnetic al Pământului la nivele de precizie care nu au fost atinse până acum.

Continuare…

Crusta de gheaţă de pe Titan acoperă un ocean foarte sărat

Oceanul subteran din interiorul celei mai mari luni a lui Saturn, Titan, ar putea fi la fel de sărat ca unele mostre de apă de pe Pământ, arată un studiu publicat recent.

Datele colectate despre anomaliile gravitaţionale de către nava spaţială Cassini sugerează că oceanul de pe Titan trebuie să aibă o densitate relativ mare. Apa sărată are o densitate mai mare comparativ cu apa dulce din cauza prezenţei de sare care adaugă mai multă masă la o cantitate de apă dată.

Continuare…

UQ4 2013, un nou asteroid vizibil pe cerul nocturn

Printre obiectele care se deplasează în sistemul nostru solar, există cel puţin 50 care au primit numele de asteroizi Centauri, o clasă de planetoizi de gheaţă care parcurg o orbită în jurul Soarelui cuprinsă între cele ale lui Jupiter şi Neptun.

Aceste obiecte sunt uneori necunoscute chiar şi pentru profesionişti pentru că unele dintre ele urmează orbite cometare. De fapt, multe dintre ele, fără semne prealabile, încep să aibă o coadă formată din materiale proprii, la fel ca şi cometele. Primul corp din această nouă clasă numită Centauri, care a fost descoperit în 1977, se numeşte 95 P/Chiron. Deşi a fost iniţial numit asteroid şi clasificat ca o planetă minoră, ulterior a început să prezinte un comportament tipic unei comete. Astăzi este clasificat în ambele feluri, atât asteroid cât şi cometă.

Continuare…

Farfuria zburătoare gonflabilă dezvoltată de NASA

Acum când NASA plănuieşte noi misiuni robotice ambiţioase pe Marte, pavând drumul pentru expediţii ştiinţifice şi mai complexe, până la cele cu echipaj uman, noi nave spaţiale necesare pentru a ateriza în siguranţă pe suprafaţa planetei roşii devin o problemă de actualitate. Acestea vor trebui să fie capabile, în acelaşi timp, să transporte pe suprafaţă sarcini utile tot mai mari, necesare pentru sejururi prelungite pe suprafaţa marţiană. Pentru noile vehicule spaţiale se impun noi dispozitive care să asigure o coborâre în siguranţă pe planetă.

Continuare…

Sfârşitul misiunii Venus Express

După opt ani în care a studiat a doua planetă, dinspre Soare, din sistemul nostru solar, Venus Express Orbiter al ESA a început să oprească programele ştiinţifice obişnuite, în aşteptarea “plonjării” în atmosfera venusiană, fierbinte şi foarte acidă, cândva în următoarele două luni. Văzând o oportunitate pentru mai multe investigaţii, oamenii de ştiinţă sunt în faza de planificare a unei misiuni probabil sinucigaşe, în care vor încerca o manevră aerodinamică experimentală, care va scădea cel mai jos punct de pe orbita navei spaţiale la 130 km deasupra suprafeţei planetei.

Continuare…

O excepţională ploaie de meteori

Pământul va trece, pentru prima dată, prin “urmele de praf” ale Cometei 209P/LINEAR.

Un eveniment ceresc neobservate anterior, numit ploaia de meteoriţi Camelopardalid, va avea loc pentru prima dată în noaptea din 23 mai, când toţi norii desprinşi din cometă, din 1803 până în 1924, se pot intersecta pe orbita Pământului.

Continuare…

NASA a lansat serviciul de imagini live ale Pământului de pe ISS

NASA transmite acum imagini live ale Pământului din spaţiu, surprinse de patru camere video comerciale de înaltă definiţie, care au fost instalate în exteriorul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), pe facilitatea externă Columbus, în luna aprilie. Proiectul, cunoscut sub numele de experimentul High Definition Earth Viewing (HDEV), are scopul de a testa efectul mediului spaţial asupra calităţii imaginilor, ajutând inginerii să decidă ce tipuri de aparate sunt cele mai bune pentru utilizare în misiuni viitoare.

Continuare…

Sentinel-1A a ajuns pe orbită

Un satelit revoluţionar, care va schimba modul în care vedem lumea, a fost lansat din Guyana Franceză, la 3 aprilie, şi plasat cu succes pe orbită.

Denumit Sentinel-1A, este primul dintr-o pereche de sateliţi, al doilea – denumit Sentinel-1B – programat pentru lansare în 2015, într-un proiect amplu de monitorizare la nivel mondial dezvoltat de Agenţia Spaţială Europeană.

Lansat cu o racheta Soyuz, va orbita Pământul la o altitudine între 250 şi 400 km.

Folosind imagistica radar, va începe, în curând, operaţiile de cartografiere a suprafeţei Pământului.

Continuare…