Arhiva pentru categoria ‘Mediu’:

Concordia – cea mai îndepărtată bază ştiinţifică de pe Pământ

Staţia de cercetare Concordia, un proiect comun între Institutul polar francez şi programul italian Antarctica, este una dintre locaţiile cele mai izolate şi inospitaliere pentru omenire, care necesită mai mult timp pentru a ajunge la ea decât este nevoie pentru a zbura la Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Agenţia Spaţială Europeană (ESA), profită de locaţie şi condiţiile unice ale facilităţii, pentru efectuarea de ample cercetări privind implicaţiile pe termen lung asupra organismului uman ale zborului în spaţiu.

Continuare…

Temperaturile globale au crescut semnificativ din 1880

Temperatura globală medie a suprafeţei Pământului în 2011 a fost a noua cea mai caldă din 1880, potrivit cercetă-torilor de la NASA. Datele arată continuarea tendinţei în care nouă dintre cei mai calzi 10 ani din perioada de înregistrare meteorologică modernă au fost începând cu anul 2000.

Institutul Goddard pentru Studii Spaţiale (GISS) al NASA din New York, SUA, care monitorizează temperaturile globale de suprafaţă, a lansat o analiză actualizată care prezintă temperaturile de pe glob în 2011 faţă de temperatura medie globală de la mijlocul secolului 20. Comparaţia arată cum Pământul continuă să experimenteze temperaturi mai ridicate decât în urmă cu câteva decenii. Temperatura medie în 2011 a fost mai caldă cu 0,51°C, decât media de la mijlocul secolului 20.

Continuare…

Reactoarele nucleare naturale şi evoluţia vieţii

În timp ce oamenii din zilele noastre utilizează cele mai avansate tehnologii pentru a construi reactoare nucleare, Natura le face uneori accidental.

Dovezi ale existenţei un grup de reactoare nucleare naturale au fost găsite pe Pământ, şi unii oameni de ştiinţă spun că planeta noastră ar fi putut avea mult mai multe în trecutul său antic. Există, de asemenea, motive să credem că şi alte planete ar fi putut avea reactoare nucleare în mod natural, deşi dovezile pentru a confirma acest lucru nu sunt clare. În cazul în care ar exista, cantităţile mari de radiaţii şi energia eliberată de astfel de reactoare ar fi avut efecte complexe asupra oricărei forme de viaţă în curs de dezvoltare.

Continuare…