În urmă cu nişte ani, când chestiunea câinilor vagabonzi ţinea capul de afiş al interesului public, apăruse în zonă un comentariu cetăţenesc despre “Câinii nimănui”. Se intenţiona acolo restabilirea echilibrului între extremele atitudinilor faţă de implicaţiile sociale ale câinilor “comunitari”: cele violent exterminatoare şi cele general/necondiţionat ocrotitoare. Iniţiativele de faţadă, cu sau fără ţinte electorale, cu sau fără alocări, respectiv deturnări de fonduri, au ridicat totuşi un colţ de perdea a unor probleme deloc simple, după cum au încurcat alte probleme, c-aşa-i la noi. După “trei zile” ne-am luat cu alte subiecte de scandal, băgând chestiunea sub preş, în mod tradiţional. N-am băgat însă şi câinii sub preş; ei oricum n-ar fi stat acolo, în schimb s-au înmulţit în semisălbăticie, iar problemele pe care le creează vor fi tot mai vizibile şi mai puţin plăcute.

Continuare…

Nu ştiu exact de câte zile tot dezbatem problema câinilor vagabonzi din ţară şi a aurului din Ardeal. Cred că profesioniştii în cele ale manipulării trebuie să fi primit nişte prime grase de tot. Le-a ieşit din nou, ca la carte! Te mai uiţi că ai făcut ţăndări infrastructura fiscală, împărţind-o pe regiuni, în timp ce regionalizarea nici vorbă să fie pusă pe tapet? Mai ai ochi să vezi uzina din Reşiţa printre mormane de câini eutanasiaţi şi munţi de aur? Mai ai timp să te întrebi de ce copilul tău respiră dioxinele de la haldina de gunoi? Continuare…

Cum se împacă turismul cu câinii? Minunat, vor răspunde imediat posesorii de câini de agrement, pe care aceşti adevăraţi prieteni îi însoţesc în vilegiatură, aducându-şi contribuţia lor efectivă şi afectivă la plăcerile orelor şi zilelor de odihnă. Alţii, care nu au câini, vor da din umeri, nu-i treaba lor, uite, dom’le, lumea nu-şi vede capul de necazuri, de câini ne arde nouă? Ori chiar de turism ne arde nouă? (Sunt şi din aceştia, nu credeţi? Ce turism, avem alte treburi…). Ce este limpede este că în judeţul nostru, unde industria şi agricultura sunt… cum sunt, turismul reprezintă un potenţial economic şi social cu totul remarcabil. Faptul este evident cu ochiul liber, dar a fost evidenţiat şi în analize de eficienţă zonală, efectuate de firme occidentale, deci fără părtinire şi mistificări (în cadrul programului PHARE, bunăoară). În Caraş-Severin, turismul este departe de a fi practicat la cote de calitate şi eficienţă moderne, din multe motive. Suntem siguri că ele se găsesc permanent în atenţia specialiştilor în turism şi prognoze de perspectivă lungă. Nu vom reaminti necazurile cu raportul dintre preţuri şi ofertă, confort, servicii… Însă una din probleme este, totuşi, cea a… câinilor.

Continuare…

Musai să scriu din nou despre o temă pe care nu am făcut-o publică până acum doar prietenilor mei de pe facebook. Problema câinilor fără stăpân. Cred că trebuie să stabilesc de la început nişte lucruri foarte clare. Toată copilăria am avut câini. Erau, de cele mai multe ori, cei mai buni tovarăşi de joacă ai mei. După dispariţia fiecăruia îmi dădeau lacrimile. Mai multe sau mai puţine, în funcţie de cum înaintam în vârstă. Continuare…

Dacă iei un câine flămând şi îi dai de mâncare, nu te va muşca. Aceasta este cea mai importantă diferenţă între un câine şi un om.

Mark Twain

Este sau nu câinele prietenul omului? Istoria celor două creaturi este îngemănată, de mii de ani. Întrebarea se extinde automat, mai ales în epoca modernă, asupra tuturor animalelor şi asupra întregului mediu natural înconjurător, dar nu despre criterii ecologice vrem să discutăm aici. Înmulţirea necontrolată a câinilor vagabonzi devine şi ea un efect al nivelului tot mai scăzut de civilizaţie al societăţii noastre, similar – de ce nu? – cu incidenţa în creştere a bolilor legate de murdărie (desigur, păduchele şi ţânţarul nu sunt prietenii omului, cu toate că tot vietăţi nevinovate; nici bacilul turbării…). Continuare…

A murit regele ţiganilor. La priveghi, preşedintele ţării, Traian Băsescu. A murit Costică Ştefănescu, fatidic oarecum, în aceeaşi vreme. Preşedintele n-a dat un rege pe o stea, o adevărată legendă a sportului românesc (era să scriu romalesc). Domnul preşedinte s-a delimitat permanent, cu multă gălăgie, de practicile fostului preşedinte, Ion Iliescu. Se pare însă, că au un punct comun, manifestat prin aversiunea faţă de regalitate. De cea adevărată, reprezentată de Regele Mihai al României. Continuare…

Asaltul televiziunilor cu prezentarea decesului nefericit al „Regelui Romilor” i-a determinat pe români să privească cu puţin mai multă simpatie, procentual vorbind, această comunitate etnică. Desigur, trebuie să clarificăm, sentimentul de simpatie n-a fost unanim, dar nefericitul eveniment a sensibilizat o parte din populaţia majoritară. Asta până când, romii, într-un spectacol care-i defineşte, chiar în ziua înmormântării s-au înecat la mal şi au încoronat doi regi în loc de unul. Alături de romi, la priveghi, a fost chiar Preşedintele României, acesta reculegându-se la catafalcul Regelui Florin Cioabă, legalizând într-un fel rangul acestuia. Desigur, primul pas l-a făcut Ion Iliescu, acesta la începutul anilor ‘90 l-a recunoscut pe Ion Cioabă (decedat), tatăl lui Florin Cioabă, ca rege al romilor. Acest fapt s-a petrecut în preajma alungării din ţară, pentru a doua oară, a regelui românilor, Regele Mihai I de România.

Continuare…

Primarii puterii se revoltă. Toate armele sunt unse, războiul aleşilor locali a început la toate nivelurile politice şi administrative. Radu Mazăre, primarul Constanţei, Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mariana Gâju, primar al comunei Cumpăna şi prim-vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor, au propria lor teorie despre incompatibilitate. Sunt vârful de lance al PSD-ului şi, fără ruşine, fac presiuni publice asupra guvernului şi parlamentului pentru punerea în legalitate a aleşilor care au devenit incompatibili prin încălcarea legii integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. Mazăre susţine că luptă pentru colegii săi: „Eu am respectat legea, m-a învăţat Băsescu să suflu şi-n iaurt”, afirmă acesta. Era mai lesne să-i înveţe, la rândul lui, pe colegi, cum se suflă în iaurt.

Continuare…

Din înţelepciunea populară cunoaştem cu toţii că „nu-i prost cine cere, e prost cine dă”. Avem câteva „cugetări adânci” care, trebuie să recunoaştem, se pliază aproape perfect pe modul nostru de comportament, pe tarele societăţii în care trăim. Politicienii noştri consumă banul public fără noimă şi vreo jenă – acolo unde i-au trimis alegătorii se simt îndreptăţiţi să facă asta, doar sunt aleşii naţiunii. În principal au astfel de comportament pentru că „expeditorii” au un mod de gândire şi selecţie foarte apropiat de al lor. Nu degeaba se susţine că „fiecare popor are politicienii pe care-i merită”. Desigur, beneficiază pe deplin de această facilitate şi cei care nu-i merită, dar românul a devenit între timp democrat şi-ţi spune verde-n faţă că „minoritatea se supune majorităţii”. Cei care cunosc acest mod de gândire acţionează fără rezerve să pună mâna pe putere folosind din plin „psihologia indigenă”. O completare e binevenită: în cele mai multe dintre cazuri, cei care combat susţin fără ruşine că dacă ar fi ei la butoane ar proceda la fel. Asta închide orice discuţie, atâta sinceritate (şi tupeu) doar la români poţi găsi.

Continuare…

Astăzi am aflat că aproape o mie de persoane vor fi disponibilizate de la UCMR. Alte 174 de la finanţe. Alte o sută şi ceva de la Aqua Caraş. Oţelăria de la Oţelu Roşu s-a închis. Alţi oameni trimişi în şomaj. Jale! Nu mai pomenesc de Moldova Nouă, Anina sau Bocşa. Peste tot este o criză profundă a locurilor de muncă. Suntem un judeţ rămas la coada şanselor de dezvoltare, în ciuda asigurărilor de bine date de administraţiile locale. Toţi vin şi ne spun că ne este oarecum bine dar, cu siguranţă, ne va fi foarte bine. Când, unde şi cum, nu ne spun nici care. În fiecare zi de luni şi de joi, din centrul Reşiţei pleacă microbuze cu femei ce merg să şteargă la cur bătrânii Europei. Lasă acasă soţi, copii, care poate ar dori să îşi aibă aproape mamele şi soţiile. Continuare…