În procesul de dezvoltare şi de rearanjare a centrelor economice pe harta României, pare că Reşiţa şi judeţul Caraş-Severin, după anul 1989, avansează precum racul. Diagnosticul acestei involuţii este imperios necesar, dacă dorim schimbarea acestei stări de fapt. Numai acţionând asupra cauzei putem genera un efect pozitiv. Dar pentru asta întâi trebuie să identificăm care sunt cauzele declinului social-economic din acest areal denumit şi „Banatul de Munte”.

Condiţiile generale ale dezvoltării unei zone sunt: capitalul, forţa de muncă, infrastructura şi, mai ales, cadrul concurenţial corect. Dintre acestea ne putem baza doar pe forţa de muncă calificată cu care ne mândrim cu orice ocazie? S-ar zice că da, oameni calificaţi încă se mai găsesc în această zonă cu tradiţie industrială. Dar principala resursă, capitalul, întârzie să apară, chiar dacă a trecut destulă vreme de la abandonarea socialismului. În acest timp, Timişoara şi judeţul Timiş, au cunoscut o dezvoltare nemaiîntâlnită, când România era închisă investiţiilor străine, acolo se investea constant. Ce au ei şi noi nu avem? Mai întâi au credibilitate. Timişoara era cotat ca un oraş „altfel” decât restul României, un fel de „o ţară două sisteme”. Investitorii au avut de la început încredere în timişoreni şi timişeni. Nu putem spune asta despre reşiţeni şi cărăşeni. Deşi tradiţional nemţii au investit în Banatul de Munte, după anul 1989, încet, încet, chiar şi Renkul şi-a retras afacerile din Reşiţa. Lipsă de piaţă sau de încredere?

Continuare…

Dacă este să ne luăm după statisticile europene, România se bate cu Bulgaria pentru ultimul loc din punct de vedere al nivelului de trai din zona menţionată. Poate trebuia să scriu statisticile ce cuprind ţările membre ale Uniunii Europene, gândindu-mă că or mai fi vreo albanie sau mai ştiu eu ce stat ce nu este membru UE şi poate o duce mai rău decât amărăşteanul de prin spaţiul danubiano-pontic.

Continuare…

Sunt nu uimit ci supărat că am avut dreptate şi cu ce spuneam la constituirea ultimului guvern al României: ”şi ăştia vor face la fel ca ceilalţi!”. Mă refeream, fireşte, la (ne)aplecarea înspre nevoile cetăţenilor. Domnişorul Ponta, la început alături de ştrumful cel somnoros, Crin, a plecat la drum, cred eu, cu o prea mare încredere în baroneţii PSD din teritoriu. A venit vremea, după îndelungate prăduiri ale banilor publici, ca unii dintre ei să nu mai fie electibili pentru finanţări preferenţiale. Unde mai pui că strici şi imaginea partidului, că de alianţă nu se mai poate vorbi acum decât ca despre un dovleac cu chip de moroi, că tot vine încă o serbare americănească. Dar, baroneţii vor bani! Doar n-au investit aiurea în găleţi, ţuică şi mititei pentru a asigura triumful partidului!

Continuare…

Cu puţin timp în urmă, Marius Oprescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt, rulând pe un drum judeţean a lovit o căruţă cu o maşină performantă achiziţionată pe bani publici europeni (pentru că banul public suportă orice). Nefericitul eveniment a dus la decesul unuia dintre ocupanţii atelajului. Întreaga operaţiune a fost coordonată de managerul Spitalului Judeţean Olt, spital care se află sub tutela Consiliului Judeţean. Acest manager a venit în puterea nopţii ca să participe la recoltarea probelor de sânge a conducătorului auto care-i este şef şi prieten, după cum afirmă chiar acest director de spital. Ce băiat de treabă! Şi pardon, gurile rele spun că a fost prezent şi şeful poliţiei, alt băiat de omenie!

Continuare…

Este de notorietate, încă de pe vremurile în care cumpăram gumă de mestecat şi blugi de la poporul frate sârb, că tot ce este românesc este de rahat. Nu mai vorbesc de cola sau de vegeta fără de care nu putea fierbe nicio găină în oalele bănăţenilor. Noi, românii de rând nu aveam nimic. Singura distracţie era cititul, eventual şuetele cu prietenii sau paralizia printr-unul dintre birturile ce, invariabil se închideau la ora 22. Acum, suntem liberi. Democraţi, parte a Uniunii Europene. Cetăţeni de rang inferior, aşa cum ne-o spun de la obraz nu numai guvernanţii lor, dar chiar indivizi ce stau cu tine la o cafea şi, întâmplător, îşi dau seama că portofelul tău nu a făcut cunoştinţă cu moneda unică, euro.

Continuare…

Mă uimeşte felul în care reacţionează diverse persoane pe teme de interes civic. Să luăm, de pildă, Roşia Montană. Nu poţi fi cerebral, trebuie să fii pro sau contra. Unii mărşăluiesc de nebuni pe marile bulevarde ale ţării, ceilalţi vin cu îngropatul în mină. Nu vine niciun nemernic de ales, cu un cuvânt de spus în administraţie, să adune ambele părţi la masa negocierilor. Să se spună clar, ce pierde, ce câştigă România de aici? Ne intoxicăm pe veci sau scăpăm de FMI şi de miliardele de euro ce le datorăm finanţelor internaţionale? Pe stradă, imbecili care sunt în stare să sară unul la gâtul altuia, fără a şti măcar ce reprezintă tezaurul din Munţii Apuseni.

Continuare…

Teoria formelor fără fond ne urmăreşte încă, Maiorescu doarme liniştit, deoarece nimic nu s-a schimbat după atâta amar de vreme. Falsul ataşament pentru instituţiile importate merge în acelaşi sens cu mentalitatea şi nivelul de cultură autohton. Desigur, nuanţele sunt dinamice, dar fondul este mereu acelaşi. De sus în jos şi de jos în sus, oricât de genial ar fi pictorul, tabloul reflectă pestilenţialul. Cum poate evolua o societate fără busolă şi cu scara valorilor răsturnată? Avem toate condiţiile pentru a dobândi „starea de normalitate”! Dar o refuzăm cu obstinaţie. Facem totul pe dos ca să fim „o ţară pe dos”. În mod paradoxal: este infinit mai uşor să fim normali.

Continuare…

Franţa a anunţat că se va opune aderării României la spaţiul Schenghen. Din câte spun autorităţile de la Bucureşti, din punct de vedere tehnic, problema este rezolvată. Ar rămâne cea a MCV-ului, dar premierul Ponta declară că şi aici este OK. Ar mai rămâne în picioare problema ţiganilor emigraţi masiv pe tărâm francez şi problemele pe care reprezentanţii etniei o provoacă. Aici cred că este doar un obicei transnaţional al politicienilor care, în cazuri de incapacitate administrativă aruncă vina pe minoritari, recte pe imigranţi. Continuare…

Uite, de-aia n-are ursul coadă!
Zicală românească

Aflăm de la un post de radio antipatic pentru electoratul român filo-psd-ist şi prm-ist că populaţia de urşi carpatini româneşti a scăzut în paisprezece ani de la 8000 la 2000 de indivizi şi, deci, urmează să dispară în curând. Suntem mândri de munţii şi pădurile noastre, “românu-i frate cu codrul” (suntem mândri şi de moştenirile strămoşilor) şi le distrugem cu perseverenţă şi hotărîre de neclintit (ca şi ruinile vechilor biserici… ale strămoşilor, de!). Continuare…

În urmă cu două, trei zile am încercat să fiu spiritual şi am scris un text pe facebook. Îl reproduc în continuare, cu scuzele că va apărea fără diacritice, aşa cum este de bon ton pe reţeaua amintită. „Am gasit solutia pentru a dobandi bunavointa animalelor care ataca, provocate fireste, tot felul de copii iresponsabili, sateni aflati aiurea prin curtile lor sau japonezi ce n-au alta treaba decat sa umble teleleu prin Bucuresti. Continuare…