– (…) în afară de socialismul real, nu există alt socialism. Erorile acestuia nu depind de persoane individuale, ci sunt funcţionale, păcatele îi sunt simptomatice.

– Eu sunt de părere că percepem mult mai mult decât ştim şi ştim mai mult decât suntem în stare să exprimăm.

Péter Nádas (Rănile bătrânului continent)

Povesteam în prima parte 1989 văzut şi petrecut de un individ oarecare, până la ultima decadă a lui decembrie. De-acum individul începea deja să se estompeze, încadrându-se într-un eveniment social mai amplu; fără să realizeze pe moment, de bună seamă, acest lucru.

Continuare…

Există o graniţă între individualism şi egoism, între conştiinţă patriotică şi naţionalism, o graniţă păzită foarte strict.

Péter Nádas (Rănile bătrânului continent)

Ne scăldam într-o torpoare generală, fără evenimente, fără aşteptări, fără perspective. Ce se întâmpla prin alte părţi ne interesa aşa, din principiu, ca viitoarele lansări de sateliţi sau sonde spaţiale spre Marte. Era departe, nu ne putea privi pe noi. Nu prea pasiona pe nimeni că polonezii reuşiseră să se aşeze la aceeaşi masă, guvernul PSUP şi Solidaritatea, pentru tratative în vederea unor alegeri quasi-libere. Mai auzeam pe la „Radio Şanţ”, pe după uşi la prieteni… Cel mult ne liniştiserăm grijile vagi că în felul acesta evită pericolul unei invazii sovietice. E drept, trecuse mult de la Primăvara 1968, dar totuşi saltul politic era mare, nici nu ne imaginam cum ar fi fost dacă… Sigur, nici Mişa Gorbaciov nu semăna cu gerontocraţii anteriori, de la Brejnev încoace. Ba chiar ne dăduse nişte semnale directe de venire pe calea unor schimbări, avusese, se zicea, 2-3 întâlniri dure cu nea Nicu, dar acesta nimic. Nici o şansă. Ne scăldam aşadar într-o torpoare… Bălteam adică, „din p. de v. social-politic”, în placiditatea noastră mai veche. Era bine… Adică nu, ne pregăteam de al XIV-lea Congres al PCR şi făceam valuri succesive de adunări cu telegrame şi mesaje de realegere a Tovarăşului N. C.; mai scăpa – de mirare şi nu prea – câte o altă propunere, dar fără ecou. (Îmi amintesc una concretă, la o adunare de partid cineva spusese că să ne gândim la sănătatea Tovarăşului şi poate să-l propunem pe fiul Nicu sau pe coana Leana. Am auzit, nu mai eram membru de ani buni, şuşotea lumea cu o umbră de speranţă, dar şi de teamă pentru îndrăzneţul cu propunerea; din fericire (?!) nimic).

Continuare…

Prima declaraţie politică din acest an a premierului Victor Ponta a avut darul să mă enerveze. Vine Domnia sa şi declară, ritos, că scopul principal al activităţii sale din acest an va fi acela de a-l termina pe preşedintele României, Traian Băsescu. Aşadar, din primele zile ale anului, premierul României îi declară război preşedintelui României. Cele două instituţii fundamentale ale statului sunt în război declarat. Constituţia, după câte ştiu eu, spune că, cele două puteri au rolul de a gestiona ţara înspre binele poporului. Mai exact, mă aşteptam ca Ponta să vină în faţa naţiei cu un mesaj de îmbărbătare, cu ceva promisiuni şi mai ales, direcţii ale politicii guvernamentale din acest an, prin care nivelul de trai al românilor va creşte. Nu, premierul vine şi declară ritos că, el, marele michimaus îl va rade pe preşedinte.

Continuare…

Luna decembrie cumulează la români o serie de sărbători. Ziua naţională, Moş Nicolae, Revoluţia, Moş Crăciun, Anul Nou. O serie de evenimente ce vin peste noi şi ne împart între a sărbători şi a comemora. Dăruim cadouri, lacrimi peste mormintele celor ce au căzut victime satrapilor lui Moş Gerilă şi, din nou, uităm de pedeapsa celor ce s-au înşurubat în posturi ce ne decid viitorul. Pentru noi, generaţia cheii la gât, treacă meargă. Dar, pentru copiii noştri, inocenţii unei societăţi de tot căcatul, ce facem? Urmăresc aşa zisele demonstraţii din ultimele luni. O curvăsărie ce nu poate scăpa celor ce cunosc cu ce se mănâncă politicile economice garnisite cu frustrările sociale. Demonstraţiile de iarna trecută, orchestrate de antibăsişti, populate cu câteva personaje cheie şi promovate insistent pe antene. Acum, de ceva vreme, Pungeşti şi Roşia Montană, şi-au consolidat câteva nuclee de „protestatari” ce habar n-au nici măcar de cum se scrie numele localităţii unde protestează.

Continuare…

Iată că, cu ajutorul Satanei, dragii noştri de aleşi şi-au votat o lege prin care nici măcar liderul lor suprem, dracul, nu-i mai poate trage la răspundere pentru nemerniciile ce le pun în practică. Am putea spune că au dat cât colo cu tămâia ce i-ar fi putut deranja pe la nările sensibilizate de miile sau milioanele de euro subtilizate şi transferate în bunăstarea familiilor personale. Pentru a evita discuţii sau trageri de urechi gen „ce, ţi-e ciudă că oamenii s-au realizat” sau „eşti frustrat că tu nu ai reuşit” îmi voi expune câteva puncte de vedere, spun eu pertinente, faţă de cum s-au putut şi se pot face averi în România.

Continuare…

În această seară, copilaşii îşi lustruiesc cizmele sau ciubotele, pentru a-l primi pe Moş Nicolae. Copiii, în visele poveştilor lor îl vor primi şi, mai ales, îl vor aştepta ca pe un vis frumos ce va putea fi pus în ghetuţe de părinţi în funcţie de banii ce îi vor putea aloca acestei sărbători a copilăriei.

Pe de altă parte, ne gândim la sătenii din Pungeşti, maltrataţi de jandarmi, la consătenii din Roşia Montană care militează pentru neexploatarea aurului deasupra căruia îşi sapă latrinele. Cine poate avea dreptate? Ce să facă Moşul? Unde să-şi lase joardele şi dulciurile? Poate joardele pe la politicieni. Dulciurile pe la copilaşi. Dar veninul, dorinţa de înavuţire peste şi prin venele electoratului unde le vor depune ca urmare a unei joarde împodobite de moşul cel darnic?

Continuare…

Am socotit de mai bine de cinci ori. Şi din minte, şi cu pixul pe hârtie, şi la calculator. 2013-1918 = 95! De la anumiţi ani, celebrările se ţin şi la cifrele ce au un cinci în coadă. Ce înseamnă cifra 95? Înseamnă că în duminica de peste trei zile România împlineşte 95 de ani. Să fiu eu atât de deştept încât să fiu singurul care a sesizat acest lucru? Să mă erijez în singurul patriot care să îşi permită să se bucure de acest moment aniversar? Iau o mică pauză să fac din nou aritmetica. Tot 95 îmi iese. Fac şi proba: 1918+95=2013! Şi atunci, de ce nu citesc nu văd şi nu aud niciunde despre evenimentul ce va avea loc pe 1 Decembrie? Duminică, România împlineşte 95 de ani!

Continuare…

Născut la casă, crescut la ţară, stabilirea mea la Reşiţa, într-un bloc cu patru etaje la început, în altul cu zece acum, a dus la un mic început de claustrofobie. Drept remediu, am făcut o cerere la primărie şi am luat în chirie un teren. Unde mai dau cu sapa, mai pun un pom, o viţă de vie, o floare, mai bat o scândură să-mi fac un şopru dacă o veni ploaia. Nu o să încep acum să vă povestesc cum a trebuit să mă mut de la prima locaţie ca Păcală, cu uşile şi ţiglele în spate, pentru că terenul primăriei nu era al primăriei ci al unei foste învăţătoare care, săraca a umblat pe la cartea funciară, pe la primărie, pe unde n-o fi fost, să-şi legitimeze proprietatea. Evident că am părăsit locaţia dar, din nefericire, doamna învăţătoare a trecut în lumea celor drepţi, nu înainte de a-şi dovedi dreptatea.

Continuare…

Scriu din nou despre naţionalism, patriotism, românism sau cum le mai spune dicţionarele de sinonime. Titlul acestor rânduri este de fapt, un citat din cele spuse de un bun prieten, fost coleg pe meterezele incipientei televiziuni, TerraSat din Reşiţa. Ognean Vuletici se cheamă şi, când ajungeam să batem câmpii, inevitabil, declama: „Ja sam rumun”. Continuare…

1. Citesc pe facebookul prietenului meu Mihai T. Ioan, cum îl face un individ cu ou şi cu oţet pentru că a folosit apelativul „bozgore” vizavi de un cetăţean român de etnie maghiară. Chiar ne-am sălbăticit în halul în care să putem arunca la coşul de gunoi obiceiuri, prietenii, convieţuiri ce se petrec de atât de mulţi ani în acest loc binecuvântat de Dumnezeu, Banat? Cei care ne-am născut şi am crescut pe aici, prin zona asta care numără aproape 20 de etnii fără să se înregistreze nici măcar un incident provocat de diferenţa de origine, cred că nu putem rămâne indiferenţi. Scânteia de scandal ne pândeşte la toate colţurile. Continuare…