Am îndrăznit să mă retrag trei zile în munţi. Departe de civilizaţie, departe de oraş. Fără televizor, fără radio. Din păcate, am primit vreo 30 de apeluri telefonice. Era semnal şi nu am avut curajul de a-mi închide mobilul. Lumea se vede altcum de sus, dintr-o linişte ce-ţi sparge timpanele. Doar soare, nori, doi, trei stropi de ploaie, din nou soare şi singurătatea ce te face să vezi muşuroiul de zi cu zi. Acolo, sus, este foarte simplu. Se reduce totul, la ce punem pe grătar deseară, mai avem pâine, apă este suficientă? Nevoi primare şi o grămadă de timp pentru cele din jurul tău. Ulii au început să-şi caute perechile. Continuare…

Una dintre întrebările intrate în folclorul românesc este cine a fost întâi, oul sau găina? Cred că extrapolând trebuie să ne punem întrebarea, şi să răspundem prin acţiunile noastre, dacă dorim într-adevăr schimbarea de esenţă a societăţii româneşti: Omul sau sistemul?! Asupra cui trebuie să acţionăm pentru a reuşi să determinăm transformarea şi alinierea societăţii româneşti la valorile occidentale. Autoreflexia trebuie să ducă la transformarea culturală şi civilizaţională în concordanţă şi alături de ţările din Europa de care ne-am legat destinul.

Continuare…

Prima negaţie cred că vine de undeva de la vârsta de ceva mai mult de şase luni: nu vărsa sticla de lapte! Au urmat multe, gen nu intra încălţat în cameră, nu mânca murdar pe mâini, nu e frumos să faci una sau alta, un nu prelungit până ai dobândit tu dreptul de a-ţi spune ţie, în primul rând, şi apoi altora, nu!

Apoi, cu înaintarea în vârstă, nu devine un simplu cuvânt de vocabular. Constaţi, pe zi ce trece, că un nu al tău nu mai este acel nu universal valabil din copilărie. Tu ai o sumă de nu, societatea are mult mai mulţi nu. Echilibrul este, evident, în folosul comunităţii. De exemplu, tu nu vrei să plăteşti o taxă aiurea, de pe urma căreia nu beneficiezi de niciun drept. Societatea vine şi spune nu: Continuare…

Sistemul centralizat cu ale lui tare şi-a pus amprenta pe evoluţia noastră. Putem spune că alegerea statului naţional unitar pe model francez a fost „de succes”, dar românii puteau să aleagă lejer statul multinaţional, existau condiţii şi premize serioase în acest sens. Apropierea de Franţa a determinat factorii de decizie din perioada istorică respectivă să aleagă întărirea celei mai noi naţiuni europene. A câştigat naţiunea, „afirmarea naţională”, în detrimentul cetăţeanului – spiritul naţional, în detrimentul spiritului cetăţenesc. Nemulţumiţi de această alegere au fost destul de mulţi, din toate regiunile ţării. Chiar şi cei mai înfocaţi susţinători ai unirii au fost dezamăgiţi de noua administraţie şi continuau să ceară „autonomia Transilvaniei şi a Banatului”. Elitele politice, cei care au fost artizanii unirii Transilvaniei, au avut mereu sentimentul că sunt trataţi, de la desfiinţarea Consiliului Dirigent, ca o populaţie ocupată.

Continuare…

Mă întorc într-o seară, spre noapte, acasă. Copilul îmi dăduse de cu seară un ultimatum, cum să mă prezint cu o surpriză. Opresc taxiul la chioşcul de lângă bloc, chioşc ce are program non-stop sau cum îi place unui amic să spună, parodiind dulcele grai de peste Prut, veşnic deschis. Servirea se face după miezul nopţii, la un gemuleţ. Nimeni. Bat. Nimeni. Mă uit pe lateralele construcţiei şi văd doamna sau domnişoara vorbind la mobil. Bat la geam, nimic. Insist, parcă mă aude. Continuare…

Moto: „Dacă îţi rupi lanţurile, te eliberezi,
Dacă îţi tai rădăcinile, mori.”
Proverb oriental

Societatea românească cunoaşte puţine personaje emblematice. Refuzul recunoaşterii acestor personalităţi este greu de explicat. Mă întreb de multe ori, de ce oare? Pe lângă ce presupun, pare a fi şi „ceva mult mai serios”. Respectul pentru aceste persoane trebuie să fie aproape sacru. Ce putem aştepta de la o colectivitate (naţiune) care nu-şi apreciază şi cinsteşte valorile, aproape singulare, repere istorice şi morale demne de orice soclu, cu care te poţi mândri fără să falsifici sau să romanţezi? Pentru naţionalişti ar trebui să fie o fericire că pot să împartă acelaşi spaţiu şi timp cu personalităţile neamului, dar totuşi, nu este aşa.

Continuare…

Nicidecum! Ambasadorul Germaniei, Andreas Von Mettenheim, acum câteva zile, făcea comparaţie între situaţii politice similare, tratate diferit de la ţară la ţară, răspunzându-şi că ar avea cultura ceva cu faptul că în România sunt acceptate (promovate) tot felul de anomalii. La situaţii politice asemănătoare reacţia este diferită. Tocmai mi-am amintit şi de o declaraţie a unui politician local, de anvergură regional-naţional-europeană, care ne povestea cu exemple cât de corupţi şi asemănători cu ai noştri sunt politicienii europeni. Probabil că bietul ambasador ar fi tare mirat, bine că n-a aflat încă cum stau lucrurile prin Germania, el dacă-i plecat demult de acasă crede că toate sunt roz pe acolo. Între timp, după cum vedeţi, avem şarm când vorbim de europeni (sic!)… Demnitate!

Continuare…

Goana pentru înavuţire. Goana după arginţi. Goana după cât mai mult. Calci peste cadavre ca să-ţi îndestulezi traiul de pe pământ. O luptă continuă într-o lume nebună după îmbogăţire. Din vremuri îndepărtate, dacă e să dăm crezare povestirilor biblice, banul a trădat prietenii, a vândut iubiri şi a cumpărat teritorii. De când oamenii au renunţat la troc, inventând banul ca formă de schimb, arginţii au fost cei care au luat minţile multora dintre semeni. Banul le dă putere, le cumpără funcţii, îi face să intre în „lumea bună”. Continuare…

Motto: “Partidul e-n toate, e-n cele ce sunt
si-n cele ce mâine vor rade la soare
E-n holda întreaga si bobul mărunt
E-n pruncul din leagăn si-n omul cărunt
Si-n viaţa ce veşnic nu moare”.
Dan Deşliu

Se mai schimbă puterea. Din când în când. Uneori după alegeri, alteori după negocieri secrete la vedere. Cei mai mulţi ne bucurăm că se mai schimbă. Unii din naivitate, alţii din oportunism, unii din credinţă, alţii din interes etc. Să plece ei ca să venim noi, este cel mai important. Altfel cum s-ar mai justifica schimbarea? Este totuşi esenţa jocului. Nu spun esenţa democraţiei, că nu-i adevărat. Acest joc este mai mult unul cosmetic, de faţadă. Dar tocmai acesta-i fondul (falsei) schimbării puterii: “un joc cosmetic şi de faţadă”! Doar personajele se mai schimbă, unele dintre ele, regulile rămân pe loc. Alte persoane sunt transpartinice, deţin secretul perpetuării. Dar tot în cadrul jocului. Poate reuşesc să reziste unei schimbări, poate reuşesc să ducă chiar două-trei schimbări. Par veşnice, dar nu sunt. Vine vremea când “Partidul” vrea pe altul.

Continuare…

Decizia eliberări fostului premier Adrian Năstase, mă duce cu gândul la un text ce l-am publicat cu doi, trei ani în urmă. Nu mă aştept ca metehnele societăţii să dispară peste noapte, la fel cum nu mă pot aştepta ca vreodată să fie dreptate în lumea asta. Dar… vă propun o rememorare:

Continuare…