Se ştie că românii vorbesc tare. E o generalizare improprie (ce înseamnă “se ştie”?), ca orice generalizare, ca şi “peste tot se fură, nu numai la noi” (adică şi la… nemţi). Desigur, despre nici o categorie nu se poate susţine că “toţi… (adăugaţi dv. aici cam (!) orice)”. Unii. Că mulţi, că puţini, asta deja se poate discuta. La fel ca despre vorbitul tare, înţelegând prin asta prea tare, ceea ce îndeobşte deranjează şi nici prea civilizat nu este. Trăitorii pe meleagurile cărăşene, reşiţene ar avea ceva temeiuri de a spune că la cei de pe aici s-ar întâlni o aşa înclinaţie, chiar dacă străbătând meleagurile ţărişoarei se poate constata că se vorbeşte tare şi la Cluj, şi”la” Bihor, şi”la” Oltenia, şi “la” Moldova, Bucureşti, Constanţa, şi… la televizor. Unele deosebiri de nuanţă se pot percepe, ceea ce însă nu schimbă fondul problemei, căci se întâmplă şi în străinătate, unde mici grupuri se fac auzite mai tare, ieşind cumva în evidenţă, uneori dezagreabil.

Continuare…

Ticăloasă şi fără noroc este comunătatea aceea unde
întru obiceiu se aduce făţărnicia şi minciuna.
Dimitrie Ţichindeal (1775-1818), Fabule

Nu suntem pe marginea prăpastiei. Acolo era „imperialismul putred”, pe vremea aialaltă, de unde se uita la noi care ne căutam de treabă mai către fundul ei, la ţărişoarele lagărului (!) socialist, aflate la înălţimi diferite din vale, cu stadiile de măreţe împliniri aferente. Aşa cel puţin circula un banc în acele timpuri. Între timp s-au mai schimbat lucrurile, s-au ivit noi oportunităţi, unele revoluţionare, de care s-a profitat în diferite feluri, iarăşi în funcţie de ţărişoară, care cât s-a învrednicit să priceapă însemnătatea momentului. Bunăoară cea a anului de graţie (şi de semnificaţie istorică) 1989.

Continuare…

văzut de afară

Istoria este fluctuantă, cea veche, dar mai ales cea recentă şi actualitatea, depinde la ce categorii şi evenimente se referă şi din ce direcţie este privită şi prin ce grilă de percepţie. Cu atât mai fluctuante sunt şi scrierile istorice, istoriografia, marcate de diverse orientări şi parti-pris-uri. Toate, pe parcursul ultimei generaţii, eliberate din cătuşele ideologice ale dictaturii, iau o nouă turnură. Nu degeaba se spune că, în anumite conjuncturi social-politice, trecutul este la fel de incert ca viitorul. Falsificările, deformările care ne contrariază memoria şi reperele, programatice sau nu, sunt astfel echivalente cu surprizele care ne contrazic aşteptările şi previziunile.

Continuare…

Nu sunt mulţi cei care au trăit şi muncit până la a se identifica cu Reşiţa şi spiritul ei, de la naştere şi până la zborul către eternitatea de dincolo de trăirea pământeană. Emiliu Ferdinand Toth (1942 – 2018) este unul dintre ei. A plecat din Reşiţa doar temporar şi doar să ia lumina ştiinţei de la Politehnica Timişoreană (octombrie 1960 – decembrie 1965) şi să devină unul din eminenţii ei absolvenţi. A trăit, s-a format, a slujit şi s-a exprimat complex, intens, în modalităţi diferite şi pe multiple planuri, asemenea iubitului său oraş, atât în perioada comunistă, cât şi în capitalismul primitiv, dar încărcat cu speranţa de mai bine.

Continuare…

Drama actuală a României continuă să determine cele mai avizate personalităţi să-i caute în profunzime rădăcinile şi să le discute. Avem astfel volumul unui redutabil scriitor, cu incitantul titlu Idealul valah, apărut la prestigioasa editură Contemporanul. Întreaga patologie socială a românilor este pusă de Horia Vicenţiu Pătraşcu sub semnul absenţei unui ideal mobilizator, cum am avut în momentele aurorale ale istoriei noastre moderne, a ultimelor două secole mai ales.*) Erudiţia şi o profundă conştiinţă a valorilor, proprii autorului, fac ca analiza să capete şi o adevărată autoritate intelectuală, cu atât mai convingătoare. La un remarcabil nivel academic sunt diagnosticate principalele deficienţe şi neîmpliniri ale societăţii noastre recente (1-2 generaţii). Cititorul neutru are aşadar o dificultate de percepţie în plus, atunci când întâlneşte, e drept, nu frecvent, anumite… sincope de interpretare.

Continuare…

Am avut parte în decembrie de o fereastră deschisă spre un tărâm pe care n-am mai călcat de vreo 2-3 generaţii. Au fost orele astrale ale românilor înşirate de-a lungul mai multor zile legate de aducerea în ţară a rămăşiţelor pământeşti şi funeraliile Majestăţii Sale Regele Mihai I al României. Fiinţa noastră colectivă aflându-se îndeobşte scindată, cu o obstinaţie demnă de scopuri mai înalte, îşi găseşte la răstimpuri temeiuri salutare de solidaritate, de aliniere la mersul vremurilor, dar şi al astrelor. De regăsire a unor repere ale conştiinţei de neam de care ne-am (!) depărtat ori am fost despărţiţi de vânturile istoriei (şi… ale geografiei, la drept vorbind). Chiar şi presa şi-a unit vocile într-un cor coerent, atât “o anumită parte” a ei, cât şi celelalte părţi, obişnuite cu tonalităţi mai frivole sau percutante. Am făcut câteva comentarii la articole din două numere consecutive ale “săptămînalului de tranziţie” Dilema veche, înainte ca ecourile evenimentului excepţional să se… să revină la “normal”.

Continuare…

Lui Gheorghe Zincescu – in memoriam

Motto: Ce e viul dacă nu un semn al prezenţei lui Dumnezeu?
Aura Christi (A citi – a scrie)

Caracterul angelic al unei persoane implică, pe lângă ce înţelegem îndeobşte, sensibilitate, blândeţe, iradiere a bunătăţii, şi o considerabilă forţă interioară. Se referă la aceasta şi Andrei Pleşu în Despre îngeri (“Îngerul e, în mare măsură, un soldat, un luptător;…” – pg. 30, de ex.). “Angel radios”, cunoscutul apelativ din “noaptea furtunoasă” înseamnă, chiar şi acolo, în gura unui îndrăgostit, nu doar frumuseţe şi graţie.

Continuare…

Raportarea noastră la propria istorie este deficitară, o ştie toată lumea, din diverse colţuri ale societăţii româneşti. Nimeni, cât de cât interesat de chestiune, nu spune altceva, iar cei neinteresaţi cât ar trebui, tot mai mulţi din păcate, nu fac decât să confirme această constatare. Ea, constatarea, raportarea deficitară, priveşte istoria recentă şi are drept suport anume partizanate etice, ideologice şi social-politice, al căror comentariu nu-l vom relua. Însă cum o deficienţă rareori rămâne izolată, ea priveşte şi istoria în ansamblul ei, din străvechime până în modernitate, ceea ce e mai greu de pus în seama parti-pris-urilor de natură sociologică, a intenţionalităţilor şi practicilor doctrinare. Şi totuşi… Într-o societate în care apele tulburi sunt mediu de manifestare preferat, ajungându-se chiar la demolări programate, în varii domenii, n-ar fi de mirare nimic. În treacăt fie spus, unul dintre acestea e învăţământul, căruia i se dau lovituri sistematice, inclusiv (mai ales!?) în domeniul studiului istoriei. Este aceasta o cauză a constatării amintite? Sau unul din efecte? Poate ambele (să ne ierte logicienii).

Continuare…

“… pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi…”
(Matei 26, Marcu 14, Ioan 12)

Gândurile/ rândurile următoare s-au adunat în timpul unei (re)lecturi a cărţii lui Karl Raimund Popper Societatea deschisă…, vol. I Vraja lui Platon, vol. II Epoca marilor profeţii. Hegel şi Marx (apărute la Londra în 1957). Autorul născut în 1902 la Viena, a fost membru al PSD austriac, a emigrat în 1936 în N. Zeelandă şi s-a stabilit în 1946 în Anglia. Un important filozof şi sociolog de stânga, dând tonul interpretărilor în multe domenii ştiinţifice, nu numai umaniste. Cartea reprezintă o lectură fundamentală, după formularea unui dascăl cunoscut nouă.

Continuare…

În 26 iulie 2017 se împlinesc 110 ani de când s-a născut Dan Alexandru care datorită rezultatelor obţinute în viaţă, zeci de medalii de aur şi argint, sute de diplome, precum şi prin participarea sa la numeroase concursuri de gimnastică, naţionale şi europene, precum şi la J.O. Prin toate este recunoscut azi ca cel mai bun gimnast român al tuturor timpurilor.

Continuare…