Prisma » Naţional » Pe scurt, 25 iulie 2018

Pe scurt, 25 iulie 2018

  • Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România a obţinut două lucruri foarte importante la Summitul NATO de la Bruxelles şi anume un centru de comandă operaţional şi îmbunătăţirea statutului brigăzii multinaţionale, potrivit Agerpres
  • Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului l-a validat pe social-democratul Gabriel Vlase ca director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE)
  • Rata de promovare (după soluţionarea contestaţiilor) înregistrată de absolvenţii care au finalizat studiile liceale în promoţia 2017-2018 şi au susţinut probele examenului de Bacalaureat în prima sesiune este de 74,7%
  • Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea anexei la Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie
  • Guvernul a adoptat în 17 iulie, un proiect de interes pentru românii de pretutindeni. Astfel, prin Hotărâre de Guvern a fost îmbunătăţit cadrul legislativ privind condiţiile în care românii pot călători în străinătate împreună cu copiii minori
  • Începând din 20 iulie paşapoartele simple electronice care se vor emite pentru persoanele adulte vor avea valabilitate de 10 ani
  • La extragerea bonurilor fiscale emise în perioada 1 – 30 iunie 2018 desfăşurată duminică, 22 iulie, câştigătoare sunt cele din 17 iunie 2018 cu valoarea de 977 lei
  • Guvernul a aprobat în şedinţa de marţi, 24 iulie, Memorandumul cu tema: Măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii în punctele de trecere a frontierei, în scopul reducerii timpilor de aşteptare
  • Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege pentru modificarea Legii 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, cu 214 voturi “pentru”, 8 “împotrivă” şi 10 abţineri, potrivit căruia sunt interzise actele de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică, atât în public, cât şi în privat. Camera Deputaţilor este for decizional.
  • Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.De asemenea, Consiliul a mai hotărât menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50% pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,50% pe an. Totodată, a fost decisă păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Spread the love


Scrieti un comentariu