Prisma » Naţional » Pe scurt, 10 august 2017

Pe scurt, 10 august 2017

  • La invitaţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, Preşedintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron, va efectua, în data de 24 august, o vizită în România
  • Aplicarea Legii insolvenţei persoanelor fizice va avea un nou termen de prorogare, termenul de intrare în vigoare fiind prelungit cu cinci luni, de la 1 august 2017 la 1 ianuarie 2018
  • Guvernul a modificat OuG nr.111/2010 privind indemnizaţia pentru creşterea copilului, stabilind o limită maximă de 8.500 lei lunar şi se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017
  • Persoanele cu handicap grav sau accentuat vor putea beneficia de îngrijire şi la domiciliul unui asistent personal profesionist, prevede o hotărâre adoptată de Guvern
  • Valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilităţi va fi majorată semnificativ, începând cu 1 ianuarie 2018, stabileşte o Ordonanţă de Urgenţă adoptată de Guvern
  • Ministerul Mediului anunţă lansarea, într-o versiune nouă, îmbunătăţită şi mai prietenoasă pentru public, a site-ului www.calitateaer.ro
  • Planul de înzestrare a Armatei, pentru perioada 2017-2026, a fost aprobat în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a ţării
  • Reţeaua lectoratelor de limba română se extinde, începând cu anul universitar 2017-2018, în încă 4 universităţi din străinătate: Institutul Pontifical Oriental din Vatican, Universitatea din Ankara (Turcia), Universitatea de Filologie din Azerbaidjan şi Universitatea din Vilnius (Lituania). Astfel, numărul lectoratelor de limba română ajunge la 53, în 33 de ţări din Europa, Asia şi America de Nord
  • Execuţia bugetului general consolidat pe primele şase luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un deficit de 6,3 miliarde lei, respectiv 0,77% din PIB, faţă de deficitul de 3,9 miliarde lei, respectiv 0,51% din PIB, înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2016, informează MFP.
  • Guvernul a adoptat un proiect de lege pentru aprobarea Programul geologic la nivel naţional. Programul are în vedere creşterea gradului de cunoaştere a potenţialului geologic de resurse minerale disponibile la nivel naţional, prin realizarea de lucrări de prospecţiune şi cercetare geologică la nivel naţional.
  • Angajatorul are obligaţia de a păstra la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă şi documentele de evidenţă a timpului de muncă prestat zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orei de începere şi a celei de sfârşit a programului de lucru, se prevede într-o Ordonanţă de urgenţă de modificare şi completare a Codului muncii, adoptată recent de executiv.
Spread the love


Scrieti un comentariu