Prisma » Mediu » Monitorizarea calităţii apei potabile în mediul public, distribuită prin sistem centralizat şi fântâni publice

Monitorizarea calităţii apei potabile în mediul public, distribuită prin sistem centralizat şi fântâni publice

lac trei ape

Monitorizarea se efectuează conform normelor sanitare în vigoare: Legea 458/2002 Republicată şi H.G. 974/2004 completată şi modificată de HG. 342/2013, în care se stipulează modul cum se va face monitorizarea calităţii apei atât de către producător – distribuitor, cât şi de către D.S.P.-uri.

Monitorizarea se efectuează în funcţie de cantitatea de apă distribuită şi de numărul de locuitori care sunt alimentaţi din sursa respectivă. Monitorizarea înseamnă supravegherea calităţii apei prin urmărirea permanentă a unor parametri de calitate a apei cum sunt: indicatori microbiologici, indicatori chimici şi parametrii indicatori atât la plecare de la staţia de tratare cât şi la consumator (puncte de recoltare stabilite aleatoriu).

În judeţul Caraş Severin în mediul urban toate localităţile dispun de alimentare cu apă în sistem centralizat:

  • surse de apă de suprafaţă (lacuri, baraje) Reşiţa, Caransebeş, Oţelu Roşu, Anina (Buhui) şi Băile Herculane;
  • surse de apă de profunzime Bocşa, Oraviţa, Anina (Maial), Moldova Nouă.

În cursul anului 2016 (01.01-30.06.) DSP CS prin serviciul de supraveghere a factorilor de risc din mediul de viaţă şi muncă, în localităţile din mediul urban a efectuat un număr de 39 de acţiuni cu recoltarea a 69 probe de apă cu 256 determinări, probe corespunzătoare.

Pentru judeţul Caraş Severin în mediul urban, producătorul – distribuitorul de apă este SC AQUACARAŞ SA care în ultimii ani a demarat diverse proiecte de îmbunătăţire a calităţii apei. Producătorul – distribuitorul de apă efectuează monitorizarea de control şi monitorizarea de audit prin laboratorul DSP CS conform programului stabilit cu această instituţie.

În mediul rural, doar o parte beneficiază de apă potabilă în sistem centralizat prin cişmele stradale şi puţini prin racord al imobilului, pentru că în general sistemele de aprovizionare cu apă, pâna în anul 2016 în mediul rural, au fost realizate fără staţii de epurare şi sisteme de canalizare, ceea ce nu a permis racordul cetăţeanului la reţeaua de apă a comunei.

Conform legislaţiei în vigoare cu privire la apa potabilă, toţi producătorii – distribuitorii de apă care în mediul rural sunt Consiliile Locale, trebuie să efectueze monitorizarea calităţii apei prin contracte încheiate cu laboratoare acreditate de Ministerul Sănătăţii conform legislaţiei în vigoare, iar costurile de prelevare şi analiză a probelor de apă vor fi suportate de către deţinătorii surselor de apă.

La începutul acestui an prin adresa nr. 387/20.01.2016 s-a revenit cu această informare către toate primăriile, pentru a demara această monitorizare a calităţii apei în mediul rural, atât pentru localităţile care dispun de sistem centralizat, cât şi pentru localităţile care dispun doar de fântâni publice.

În cursul anului 2016 (01.01-30.06.), laboratorul de diagnostic şi investigare în sănătate publică a analizat:

  • din sistemele centralizate din mediul rural un număr de 110 probe de apă cu 975 deter-minări fizico chimice şi microbiologice din localităţile: Ohaba Mîtnic, Vermeş, Doclin, Tirol, Biniş, Răcăşdia, Sacu, Glimboca, Măureni-Şoşdea, Ezeriş, Soceni, Grădinari, Zăgujeni-Prisaca, Slatina Timiş, Eftimie Murgu, Berzovia-Gherteniş, Fizeş, Cruşovăţ-Cuptoare, Cornea-Macovişte, Bănia, Berlişte-Iam-Milcoveni, Obreja-Iaz-Ciuta, Var, Lăpuşnicul Mare, Moceriş, Gârnic-Padina Matei, Borlovenii Noi, Borlovenii Vechi-Pătaş, Prigor, Zăvoi, Buchin-V. Timişului, Bozovici, Vărădia. 75 probe corespunzătoare de la următoarele localităţi: Ohaba Mîtnic, Vermeş, Doclin, Tirol, Biniş, Sacu (5 probe), Glimboca (4 probe), Măureni-Şoşdea, Ezeriş (3 probe), Soceni (1 probă), Răcăşdia (6 probe), Zăgujeni-Prisaca, Slatina Timiş, Eftimie Murgu, Berzovia-Gherteniş (3 probe), Fizeş (1 probă), Cruşovăţ-Cuptoare, Berlişte-Iam-Milcoveni, Obreja-Iaz-Ciuta, Var, Lăpuşnicul Mare, Borlovenii Noi, Prigor (1 probă), Buchin-V. Timişului, Bozovici, Vărădia.
  • de la fântânile publice din mediul urban şi rural un număr de 90 probe de apă cu 1059 determinări fizico chimice şi microbiologice, din localităţile: C-tin Daicoviciu, Borlovenii Vechi, Mehadia, Valea Mare, V. Bolvaşniţa, Globu Rău, Plugova, Bozovici, Prilipeţ, Gârnic-Padina Matei, Vermeş, Izgar, Ersig, Socol, Baziaş, Zlatiţa, Caransebeş, Măueni, Şoşdea, Grădinari, Greoni, Armeniş, Feneş, Slatina Timiş-Sadova Veche, Slatina Mică, Bănia, Gârbovăţ, Bucoşniţa, Goleţ, Sicheviţa, Pojejena, Divici, Berzovia. 19 probe corespunzătoare de la următoarele localităţi: C-tin Daicoviciu, V. Bolvaşniţa, Padina Matei (1 probă), Izgar (1 probă), Vermeş, Caransebeş (6 probe), Armeniş (1 probă), Slatina Timiş (3 probe), Slatina Mică, Bănia (1 probă), Bucoşniţa (1 probă), Pojejena(1 probă ).

A fost înregistrat un caz de methemoglobinemie la Borlovenii Vechi.

Nu au fost semnalate epidemii hidrice, pe raza judeţului Caraş-Severin, care se alimentează cu apă în sistem centralizat şi surse locale şi nici alte îmbolnăviri presupuse a fi transmise prin apa de băut.

Nu au fost poluări accidentale a surselor de apă potabilă.

Director executiv, dr. Luca Dragoş
Întocmit, as. Dubovan Monica, as. Inăşăl Gabriela

Spread the love


Scrieti un comentariu