Cultura bolovanului

În numărul trecut al ziarului, am avut o atitudine critică cu privire la aşa-zisul monument ce se construia de către Asociaţia Culturală Reşiţa Română, pe locul unde a fost Şcoala Generală nr.3 (vis-a-vis de Casa de Cultură a Sindicatelor), în amintirea primei şcoli în limba română din Reşiţa, ce a fost construită în anul 1776.

Atunci, în timpul construcţiei acestui „monument”, atitudinea mea a fost considerată de către unii ca fiind exagerată şi răutăcioasă dar, odată cu dezvelirea acestuia, se poate constata şi se poate trage concluzia că situaţia este mult mai gravă decât am încercat eu să o prezint. Prin acest „proiect”, se poate vedea câtă lipsă de respect fată de tradiţiile locale, laşitate, hoţie, ipocrizie, impostură, prostie, minciună, bătaie-de-joc, incultură şi răutate s-au acumulat în jurul marelui proiect, care este Palatul Cultural. Este o ruşine ce a ajuns acest edificiu de cultură.

Cum este posibil, ca într-un oraş, să se ridice un monument fără să se ştie cine este autorul, acesta tăcând ca un laş, fără să-şi asume responsabilitatea asupra „operei” sale? Nu se spune cât a costat acest „monument” şi cum au fost manevraţi banii. Sunt interesat de aceşti bani pentru că aceştia îmi aparţin şi mie, atât ca cetăţean al acestui oraş, cât şi ca membru al acestei asociaţii. Eu doar am dat bani pentru această asociaţie şi nu am căutat să primesc altceva în schimb. Cine îşi asumă responsabilitatea legală pentru construirea acestui aşa-zis monument? După cum se poate vedea, are o amplasare şi un aliniament total aiurea, fără să se tină seama de elementele din jur în care să se încadreze: drum, spaţiu verde, trotuar, clădire. Această bătaie-de-joc ni se prezintă nouă ca o mare operă de artă, când de fapt, după părerea mea şi a altora, acest ansamblu este rezultatul aducerii unui bolovan găsit pe marginea drumului şi căzut din bena unei basculante pe un dâmb de pământ plantat cu flori de către Primăria Reşiţa.

Şi parcă nu era complet tot tabloul incompetentei dacă nu era pusă şi acea placă comemorativă, prost încadrată în „ansamblu arhitectural”, ce seamănă mai mult cu o placă de atenţionare de pe vagoanele de tren. Bineînţeles, greşelile gramaticale arată, aşa cum comenta cineva, „…ca un barometru real al nivelului de educaţie şi cultură local”. Mai trebuie să spun că textul de pe placă arată, cu atâtea „înflorituri”, de parcă ar fi scris de copii de grădiniţă. Niciodată nu arată bine o pagină de text scrisă în foarte multe feluri. Însă aici, pe această placă comemorativă, ce cuprinde puţine cuvinte, sunt folosite şase feluri de scriere. Dacă va fi schimbată această placă, până va fi schimbat tot „monumentul”, ar fi bine să se tină cont de obiecţiile făcute.

Cei care s-au apucat de ridicat monumente să aibă grijă că, acum cu venirea ploilor, pământul se va lăsa şi se vor vedea cârpiturile de pe soclul de beton. Aşa că e bine să pună mâna pe lopată şi să-l ridice la loc. Poate la asta se pricep.

Dar ce-i mai grav este faptul că, foarte probabil şi justificarea ridicării acestui monument, ca fiind în memoria primei şcoli în limba romană din Reşiţa, este o mare minciună. După părerea mea, în anul 1776, nu putea să se înfiinţeze o şcoală în limba română la Reşiţa. În acel an, 1776, s-a înfiinţat prima şcoală din Reşiţa dar aceasta a fost în limba germană şi, tot în acel an, au fost colonizate 71 de familii germane catolice, aduse de către Direcţiunea Minieră din Oraviţa, pe cheltuiala statului, din regiunile Stiria, Carintia şi Austria Superioară, ce au contribuit la întemeierea Reşiţei-Montane. Eu am convingerea că pentru aceste familii Imperiul Austriac a înfiinţată această şcoală şi era normal să fie în limba germană. Chiar şi populaţia de etnie germană din Reşiţa era mai numeroasă decât cea românească. În Reşiţa-Română erau în jur de 65 de case.

Oricum consider că este un lucru foarte mare, ca la acea vreme, să existe în Reşiţa o şcoală. Este frumos ca existenta acelei şcoli să fie marcată printr-un monument dar, aceasta să fie făcută de oameni competenţi, de bună credinţă şi în colaborare cu minoritatea germană şi maghiară. Este o mare impertinentă din partea celor care s-au apucat, de capul lor, să confişte tradiţia locală şi să modifice datele istorice, doar pentru a-şi crea o imagine favorabilă, în spatele căreia să-şi poată permite orice.

De fapt toată „istoria” acestui monument se bazează pe o singură sursă. Este vorba de o monografie a Şcolii Generale Nr. 3, făcută de un fost director al şcolii (Pescaru), la sfârşitul anilor 60, în perioada de început a naţionalismului socialist în România. Această lucrare a ajuns în cele din urmă în posesia doamnei Balint, fostă directoare a Şcolii Generale Nr. 3, membră a Asociaţiei Culturale Reşiţa Română, ce a pus această lucrare la dispoziţia asociaţiei. Încă în urmă cu mai bine de un an, când s-a pus problema construirii unui monument, eu mi-am exprimat scepticismul cu privire la veridicitatea unor informaţii din această monografie, ştiind de cine a fost scrisă şi în ce perioadă. I-am cerut doamnei Balint să-mi dea să citesc această monografie. Dânsa mi-a promis dar, până la urmă nu mi-a mai adus-o. Probabil nu s-a dorit ca această lucrare să ajungă la mine. Aşa că, fără ca nimeni să verifice aceste informaţii şi să caute alte surse care să le confirme, s-au apucat câţiva „deştepţi” să facă capodopera vieţii lor. Şi au făcut ra..tul bolovan!

Iliasă Ioan