Culturalu` cu cartofi prăjiţi

De câte ori treci pe lângă Palatul Cultural, te izbeşte un miros puternic-uleios de cartofi prăjiţi. Este “emanaţia de cultură” a acestui locaş cultural. Aici nu se face cultură, ci se organizează spectacole pentru imagine politică, realizarea de proiecte “măreţe” şi obţinerea de foloase personale (fiecăruia după necesităţi bine stabilite, ca la o cooperativă de tip comunist).

Nu poţi să ai activitate culturală, fără o implicare reală (nu doar participarea ca invitaţi la spectacole), a unor oameni de cultură (nu mă refer la directori culturali sau vip-uri). Degeaba aduni în jurul tău oameni care cred că sunt cuul… dacă vorbesc despre cuul-tură, lakei sau like-ri (cum s-or fi numind) care dau like-uri fără număr ca să se dea bine cu oricine şi câţiva gură-cască, dacă nu vin oameni care să pună suflet şi să creadă în actul de cultură şi să respecte tradiţia culturală.

Pentru cei care nu sunt în temă cu cele ce s-au întâmplat şi se întâmplă la Palatul Cultural redau în continuare extrase din articolul “O pagină din istoria Palatului Cultural“, publicat în urmă cu trei ani în “Prisma”.

Acele persoane, la care am făcut referire atât în trecut cât şi în prezent, au atâta tupeu, încât în încercarea de a-şi ascunde mizeriile făcute, îşi asociază numele cu oameni şi fapte de calitate, ce le-ar putea conferii şi lor o imagine bună. Aşa se face că cei care sunt vizaţi din cadrul Asociaţiei Culturale Reşiţa Română s-au implicat într-un proiect privind construcţia unui monument în amintirea Şcolii Generale nr. 3 din Reşiţa.

Nu ştiu cine este autorul, arhitectul, finanţatorul acestui monument şi nici cât costă, dar pot să spun, din câte am văzut, că este o bătaie de joc, atât ca realizare, cât şi ca amplasament (aliniere). Este vorba despre un bolovan, urât de-a dreptul (chiar dacă este din marmură), aşezat pe un soclu de beton aliniat complet aiurea. Ce poţi să aştepţi de la nişte persoane care nu au dat niciodată nimic de la ei pentru comunitate; aceştia fac ceva doar dacă primesc bani şi indicaţii (chiar şi atunci, prost).

Bineînţeles se vor da nişte explicaţii “ca la proşti”. Probabil că vor fi unii care le vor accepta, chiar dacă nu cred în ele, iar aceste atitudini reflectă exact situaţia de la Palatul Cultural despre care eu tot vorbesc de ani de zile.

Monumentul este efectiv o bătaie de joc, iar eu, ca fost elev al acestei şcoli, mă simt jignit. Am tot respectul pentru această şcoală şi îmi pare rău că a ajuns să fie elogiată de nişte oameni fără scrupule. Să vedem cine se va compromite şi va sta alături de aceştia la ceremonia de dezvelire a “monumentului”.

Ioan Iliasă