Programe de ucenicie
Combaterea şomajului în rândul tinerilor este o prioritate de vârf pentru Comisia Europeană. Programele de ucenicie de bună calitate îi ajută pe tineri să dobândească abilităţile şi competenţele cheie necesare pentru a avea succes pe piaţa forţei de muncă. În prezent, peste patruzeci de întreprinderi şi alte organizaţii au aderat la Alianţa europeană pentru ucenicii, coordonată de Comisia Europeană, şi s-au angajat să ofere ucenicii mai numeroase şi de mai bună calitate pentru tineri. În total, întreprinderile vor pune la dispoziţia tinerilor 140.000 de ucenicii şi oportunităţi de formare. Comisia Europeană s-a angajat să consolideze oferta de ucenicii, precum şi calitatea şi imaginea acestora.
Noile angajamente au fost semnate la Riga, în cadrul unei reuniuni organizate de preşedinţia letona, la care au participat miniştrii responsabili pentru educaţie şi formare profesională, partenerii sociali europeni şi reprezentanţi ai Comisiei Europene. Iată câteva dintre principalele angajamente asumate de întreprinderi:
- Până în 2017, Adecco va oferi formare la locul de muncă unui număr de 5.000 de tineri, fie în cadrul întreprinderii principale, fie la una dintre societăţile partenere.
- Până în 2018, Axa va oferi oportunităţi de muncă unui număr de 20.000 de tineri, inclusiv 10.000 contracte de muncă pe perioadă nedeterminată şi determinată şi 10.000 de ucenicii sau stagii remunerate.
- BMW va extinde formarea profesională la nivel internaţional, inclusiv prin intermediul unui dublu program personalizat de educaţie, care oferă formare practică în Germania şi calificare în Spania. BMW primeşte în fiecare an 1 500 de ucenici noi.
- Safran va dezvolta programe de ucenicie în cadrul filialelor sale europene şi va promova sisteme de mobilitate internaţională. Safran va primi între 2.000 şi 3.000 de ucenici pe an.
- Capita va oferi anul acesta peste 500 de ucenicii pentru tineri şi va colabora cu alţi angajatori importanţi în acest scop, printre altele, prin recrutarea şi pregătirea a 400 de ucenici pentru administraţia publică şi a peste 600 pentru sectorul bancar.
- CSR Europe va sprijini întreprinderile din cadrul reţelei sale în ceea ce priveşte calitatea programelor lor de ucenicii şi stagii, oferind astfel unui număr de 50.000 de tineri posibilitatea de a beneficia de formare de calitate până la sfârşitul anului 2017.
Alte întreprinderi care au aderat la alianţă sunt Bertelsmann, Saica şi Verallia Saint-Gobain.
Partenerii sociali europeni au prezentat noi angajamente în sectorul construcţiilor, în industria chimică, în sectorul comercial şi al educaţiei. Cinci noi angajamente provin din partea sindicatelor naţionale ale cadrelor didactice şi unul din partea unui sindicat francez din sectorul energetic. Alte angajamente cheie au fost asumate de guvernul scoţian, de Asociaţia Europeană a Autorităţilor Locale şi Regionale pentru Învăţarea pe tot Parcursul Vieţii, precum şi de grupul de reflecţie al Fundaţiei Bertelsmann.
Aceşti noi membri se alătură membrilor şi guvernelor care fac deja parte din Alianţa europeană pentru ucenicii.
Context
Alianţa europeană pentru ucenicii a fost creată la 2 iulie 2013, la Leizpig (Germania), printr-o declaraţie comună a preşedinţiei UE, a Comisiei Europene şi a partenerilor sociali europeni, urmată de o declaraţie a Consiliului şi de angajamente individuale privind următoarele etape necesare pentru sporirea cantităţii, a calităţii şi a ofertei de ucenicii din partea ţărilor UE.
Alianţa reuneşte autorităţi publice, camere de comerţ, industrie şi artizanat, întreprinderi, parteneri sociali, furnizori de educaţie şi formare, regiuni, organizaţii de tineret şi organizaţii non-profit, grupuri de reflecţie şi institute de cercetare, cu scopul de a promova programele de ucenicii şi iniţiativele în acest domeniu din întreaga Europă.
În total, 26 de state membre ale UE şi-au asumat deja angajamente naţionale. De asemenea, Alianţa a primit noi adeziuni din partea unor ţări AELS (Norvegia şi Elveţia) şi a unor ţări candidate (Albania, Muntenegru şi Turcia).
Începând din 2013, în cadrul Alianţei europene pentru ucenicii au fost luate, în total, 84 de angajamente de către întreprinderi şi alţi parteneri.
Comisia Europeană – 22.06.2015, IP/15/5225
Publicat in: 25/06/2015 | Nu sunt comentarii » |