Prisma » Internaţional » Pe scurt, 18 decembrie 2013

Pe scurt, 18 decembrie 2013

  • Social-democraţii din Germania au votat covârşitor (Da 76%, Nu 24%) în favoarea intrării în guvernul de “mare coaliţie” alături de creştin-democraţii doamnei Angela Merkel
  • Guvernul italian de mare coaliţie, condus de Enrico Letta, a aprobat un decret pentru eliminarea finanţărilor publice în favoarea partidelor politice
  • UNESCO avertizează asupra săpăturilor arheologice ilicite care vizează artefacte siriene
  • Organizaţia Naţiunilor Unite a început să trimită ajutor umanitar pe calea aerului în Siria, din nordul Irakului
  • La data de 15 decembrie, o fracţiune a armatei condusă de fostul vice-preşedinte a încercat o lovitură de stat în Sudanul de Sud
  • Preşedintele interimar al Egiptului a făcut apel la cetăţeni să voteze noua constituţie pe 14-15 ianuarie, numind-o “un start bun pe care să se construiască instituţiile unui stat democratic şi modern”
  • Un activist politic din Arabia Saudită a fost condamnat la patru ani de închisoare, 300 de lovituri de bici şi o interdicţie de călătorie după ce s-a exprimat în favoarea unei monarhii constituţionale
  • Preşedintele afgan Hamid Karzai şi-a exprimat frustrarea legată de creşterea victimelor în rândul civililor şi raidurile în locuinţe din timpul operaţiunilor NATO
  • Tribunalul Uniunii Europene anulează deciziile Comisiei privind autorizarea introducerii pe piaţă a cartofului modificat genetic Amflora. Comisia a încălcat normele procedurale privind regimurile de autorizare a OMG-urilor în Uniune.
  • Michelle Bachelet a redevenit preşedintele Chile. Ea a mai condus ţara între 2006 şi 2010. Victoria nu este o surpriză, când a părăsit funcţia, în 2010, a avut 84 la sută rating de aprobare. În vârstă de 62 de ani, Bachelet va prelua funcţia la 11 martie, de la miliardarul conservator Sebastian Pinera, pentru un termen de patru ani, până în 2018.
  • O nouă lege, elaborată de Partidul Popular din Spania, la guvernare, introduce amenzi pentru activiştii care participă la protestele neautorizate, pentru publicarea de imagini cu poliţişti în acţiune, pentru întreruperea evenimentelor publice sau sloganuri “ofensive” împotriva Spaniei sau regiunilor sale.
Spread the love


Scrieti un comentariu