Ţara mea, Banatul meu!

Sistemul centralizat cu ale lui tare şi-a pus amprenta pe evoluţia noastră. Putem spune că alegerea statului naţional unitar pe model francez a fost „de succes”, dar românii puteau să aleagă lejer statul multinaţional, existau condiţii şi premize serioase în acest sens. Apropierea de Franţa a determinat factorii de decizie din perioada istorică respectivă să aleagă întărirea celei mai noi naţiuni europene. A câştigat naţiunea, „afirmarea naţională”, în detrimentul cetăţeanului – spiritul naţional, în detrimentul spiritului cetăţenesc. Nemulţumiţi de această alegere au fost destul de mulţi, din toate regiunile ţării. Chiar şi cei mai înfocaţi susţinători ai unirii au fost dezamăgiţi de noua administraţie şi continuau să ceară „autonomia Transilvaniei şi a Banatului”. Elitele politice, cei care au fost artizanii unirii Transilvaniei, au avut mereu sentimentul că sunt trataţi, de la desfiinţarea Consiliului Dirigent, ca o populaţie ocupată.

În esenţă, unirea a însemnat (şi) ciocnirea a două culturi: orientală şi occidentală. Vechiul Regat a moştenit o puternică influenţă turcească şi bizantină, în modul de comportament, vestimentaţie, artă etc. Predominantă în Regat era populaţia rurală iar analfabetismul atingea cote foarte înalte. Natalitatea şi mortalitatea erau pe primul loc în Europa. Mortalitatea infantilă avea cel mai ridicat procent şi asta ne arată starea precară a educaţiei şi o lume mult întârziată. Transilvania şi Banatul erau greu de integrat într-o astfel de lume. Influenţa modelului german nu se putea pierde peste noapte, întotdeauna acestea au avut şi un grad înalt de autonomie. Banatul şi Transilvania veneau cu un serios aport civilizaţional, cu o industrie de nivel european, populaţie mult şcolită în raport cu celelalte regiuni istorice. Populaţia urbană a Transilvaniei era numeroasă şi dominată de şvabi şi maghiari. În Banat raportul etnic era foarte echilibrat şi nu existau tensiuni politice, tendinţele naţionaliste erau minime. Din acest motiv Banatul este considerat un model de convieţuire. Datele recensământul din 1930 sunt elocvente, chiar dacă au trecut ani buni de la unire până la efectuarea lui.

Cu toate eforturile, în aproape 100 de ani, nu s-a reuşit ştergerea memoriei identitare a locuitorilor „provinciilor istorice”. Apartenenţa lor la o anumită regiune istorică este o emblemă, un semn distinctiv, şi, uneori, este o mândrie (o fală). De aproape un secol apartenenţa este îndeosebi matriceală şi culturală. Dar o dată cu intrarea României în Uniunea Europeană, sentimentele negre în ce priveşte „revizionismul şi iredentismul” s-au diminuat mult. Deja politicienii acceptă ideea că o administraţie suplă bazată pe autonomie locală aduce bunăstare. Principiile subsidiarităţii, proporţionalităţii şi solidarităţii europene, îşi fac loc în detrimentul bau-bau-ului „ruperii Ardealului şi alipirii la Ungaria”. Partidul România Mare n-a mai intrat în parlament. La şcoala de la Băneasa (A.N.I.) presupun că „studenţii” nu mai învaţă că N.A.T.O. este duşmanul României. Sunt create premizele unei noi abordări a regionalizării şi a autonomiei locale reale.

În Banat, după toate aparenţele, regionalizarea este aşteptată cu bucurie. Societatea civilă timişoreană se pronunţă de ceva vreme în acest sens şi, ca atare, s-a creat un curent puternic pro-regionalizare. Este ca un fel de revanşă pentru 31.10.1918, când societatea civilă românească n-a aderat la „Republica Banat”. Decizia de atunci probabil a fost cea mai potrivită pentru spiritul naţional, chiar dacă Banatul s-a rupt în două. Acum ruperea sau unificarea graniţelor poate aduce Banatul „la un loc”, adică în Europa. Dar, întotdeauna este un „dar”… Potenţii zilei insistă şi astăzi – aşa cum făceau şi ieri – să rupă cetăţeanul de propria identitate, de propriul trecut şi să creeze un alt „om nou”, denumit poate „cinciul vestic”, sau „central opt”. Este o proastă socoteală şi în raport cu interesele cetăţenilor români care locuiesc în regiunile istorice şi a cetăţenilor români de etnie maghiară. Se consideră pe bună dreptate că politica migraţionistă de pe vremea comunistă şi chiar de mai înainte, a amestecat cetăţenii iar aceştia ar putea avea acum reacţii nepotrivite, neprieteneşti. Dar acest lucru nu mai este posibil, migratorii, cu sau fără voie, au fost asimilaţi. Familiile mixte sunt majoritare în Banat. Şvabii au dispărut, iar maghiarii trăiesc departe de Ungaria. Covasna şi Harghita n-au putut fi „asimilate” nici atunci când era posibil orice.

Pentru acest deziderat, pentru ca locuitorii Banatului să devină iar „bănăţeni” şi nu „cinciari vestici”, este nevoie de efort concertat. Regiunea 5 Vest a fost poate pragul psihologic pentru cei care aveau impresia că regionalizarea înseamnă altceva decât este în realitate. Dar acum este momentul ca să mergem mai departe. Organizaţiile bănăţene fac tot ce le stă în putinţă şi trag semnale de alarmă în acest sens, sunt active zi şi noapte, dar demersul lor trebuie susţinut de cât mai mulţi cetăţeni. Aceşti oameni merită respect şi consideraţie, tot ce fac, fac din convingere şi „dragoste de Banat”, nu pentru avantaje materiale sau de altă natură. Iar conservarea şi promovarea identităţii şi spiritului bănăţean nu lezează alte interese „mai superioare” şi nici nu îndeamnă la separatism.

„Declaraţie bănăţeană privind regionalizarea” este documentul care dovedeşte încă o dată că „Banatul” este animat de principii şi valori reale, ridicându-se deasupra de „baroniade” şi de interesele meschine ale politicienilor ce-şi dispută ciolanul, ignorând istoria, tradiţia şi comunitatea. Afirmarea Banatului nu cheamă la separatism, aceasta se face în cadrul statului naţional.

Vlada Vişatovici