Prisma » Economic » Prima investiţie din Valea Ţerovei întârzie să apară

Prima investiţie din Valea Ţerovei întârzie să apară

Investiţia în valoare de 9 milioane de euro a oficialilor de la Velo City rămâne în continuare la stadiul de proiect. Mai mult decât atât, modul în care şefii firmei pun problema în relaţia cu administraţia publică locală nu face altceva decât să ridice alte semne de întrebare cu privire la veridicitatea proiectului.

„După ultimele contacte rămân sceptic până nu se implementează acest proiect. Cert este că acum două zile, o delegaţie a celor de la Velo City a fost prezentă în parcul industrial să facă un studiu geotehnic. Au adus şi o altă schiţă, care pe mine m-a impresionat, sper să mă impresioneze şi după ce se dovedeşte că are legătură cu realizarea din teren. Încă îi aşteptăm, deşi ne-au cerut un temen de încă 12 luni de tatonări. Le-am spus că termenul este foarte lung şi că ne-au blocat, practic, cea mai importantă parte din acel parc industrial”, a precizat Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei.

Explicaţii peste explicaţii

Edilul-şef a declarat că s-a obişnuit cu explicaţiile date de oficialii de la Velo City, atât în ce priveşte parcul de locomotive, cât şi debarcaderul. „Au luat angajamente în mod public, la insistenţele mele, să se ţină de cuvânt şi să respecte legile. Parcul Industrial este realizat pe bani europeni. Ştiţi foarte bine: 75 la sută din valoarea de 12 milioane sunt bani europeni. În al doilea rând, drumurile au un regim aparte. Ca să motiveze întârzierile vor acum să facă nişte hale şi peste drumuri. Personal, nu spun nu, dar să vedem ce spune comunitatea europeană”, subliniază primarul oraşului.

Cum trag de timp

Dincolo de intenţia celor de la Velo City de a ridica halele peste drumurile din parc, aceştia doresc acum să mai facă un studiu geotehnic, ca să vadă câte etaje ar putea suporta clădirea. „E doar o încercare de a se trage de timp, din două motive: vor să vadă dacă au rezolvat sau nu finanţarea de la Decatlon, iar al doilea, dacă pot folosi suprafeţele destinate pentru construcţii. Nu poţi face construcţii haotic. A fost o tragere de timp”, spune Mihai Stepanescu.

Într-un final, edilul-şef speră să se rezolve problema banilor şi să se termine şi studiul geotehnic, astfel încât epopeea să ajungă la final, iar reşiţenii să poată beneficia de sutele de locuri de muncă, ce există în momentul de faţă doar pe hârtie.

Tatiana Munteanu

Spread the love


Scrieti un comentariu