De ce nu am ieşit sau nu ies în stradă

Motivul principal a fost cel al precedentei experienţe de acest fel. Era în 1989 şi aveam 22 de ani. Sătul de regim, am exultat în momentul în care am simţit primele adieri ale răzmeriţei ce pusese stăpânire pe ţară. Am plecat de nebun pe străzile Caransebeşului, convins fiind că fac parte din cei ce vor schimba soarta ţării. Că vom fi liberi, că vom putea vorbi, scrie, întâlni orice, oriunde pe oricine. S-a dovedit mai târziu că, emanatul Iliescu a tras cu secera ideologică şi cu ciocanele minerilor peste toare aspiraţiile celor ce au ieşit în stradă atunci. Masa de manevră ce fusese bună de încasat gloanţele armatei conduse de comunişti şi mai apoi de kaghebistul Militaru trebuia pusă cu botul pe labe. Ce democraţie, ce pluripartidism? Câţiva gologani aruncaţi unor revoluţionari aleşi, care şi-au crescut numărul de la sute la mii şi, în rest, mineriade. Tratate cu URSS, invective la adresa Occidentului, toată scenografia de doi bani a unui comunist de eşalon doi, puternic susţinută de comuniştii aceluiaşi eşalon doi şi finanţată de corifeii securităţii torţionare a fostului dictator. Aceştia din urmă aveau să devină samsarii economiei româneşti din perioada comunistă. Mai scriu o dată, despre un caz celebru, cel al aprozarelor din Reşiţa. Au fost vândute toate spaţiile comerciale în care se vindeau fructe şi legume unui individ, de către celebrul FPS. Instituţie ce se ocupa cu privatizarea şi era condusă de membri ai PNŢCD. Prin vânzarea unui singur spaţiu din cele peste zece, sunt sigur că erau mai multe dar nu vreau să scriu prostii, pentru că nu cunosc acum numărul exact, s-a recuperat întreaga sumă plătită statului român! Pentru a reveni la subiect explic de ce am scris că FPS era condus de către membri ai PNŢCD. Pentru că, protestele din aceste zile nu trebuie îndreptate strict împotriva unui partid politic aflat acum sau recent la putere, ci împotriva întregii clase politice ce s-a perindat precum ciocoii la jaful prin putere administrativă asupra întregii ţări timp de mai bine de două decenii. Ei, ciocoii politici vin acum şi fac declaraţii, se solidarizează cu protestatarii, îndeamnă la revoltă, ba chiar cheamă la mitinguri de solidarizare împotriva conducerii dezastruoase. Dar, cine face aceste demersuri? Lolek şi Bolek, pentru cei care fac parte din generaţia mea, dacă ar fi să le dau nume generice lui Ponta şi Antonescu. Măcar eroii desenelor animate erau polonezi şi aveau în ţara lor, pe atunci, un monument de înţelepciune, diplomaţie şi perseverenţă: episcopul ce avea să devină Papa Ioan Paul al II-lea. Noi pe cine aveam, pe cine avem? Gigi Becali, Dan Diaconescu, CV Tudor, EBA… Aceştia sunt liderii pe care cei de la butoane ni le propun ca alternativă! Alături (?) de Lolek şi Bolek. Mi-e silă şi de Nuţi, şi de mariner, parcă mai puţin de Boc cel mic. Ce vreau să spun? Nu am alternativă, din acest motiv nu ies la revoluţie.

Editorial – Dan Popoviciu