Arhiva pentru categoria ‘Justiţie’:

Memorandum privind justiţia

Adunarea generală a judecătorilor de la Tribunalul Caraş-Severin a adoptat, în data de 15 septembrie 2016, cu majoritate de voturi, memorandumul privind justiţia, memorandum propus de către asociaţiile profesionale ale magistraţilor.

Continuare…

Escrocherii în numele CET Energoterm Reşiţa

Atenţie la cei care bat la uşile reşiţenilor pentru a cere bani sub diferite pretexte. După false colectări de donaţii în numele Crucii Roşii, ultima iniţiativă a escrocilor este strângerea de bani în contul unor pretinse datorii la CET Energoterm Reşiţa. Persoanele care fac acest lucru par să meargă după o oarecare planificare, alegând persoane în vârstă, singure. Au însă şi o mulţime de scăpări, care-i dau de gol rapid:

Continuare…

Dosar penal pentru braconaj şi controale la deţinătorii de arme

În urma unui control efectuat de lucrători din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în noaptea de 18/19 iulie 2012, a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de braconaj.

Acţiunea a avut loc în zona localităţii Ezeriş, unde oamenii legii i-au identificat pe B.C., de 21 ani, M.M., de 20 ani şi I.D., de 29 ani, care fără a avea autorizaţie au vânat ilegal o căprioară, în afara perioadei legale de vânătoare.

Continuare…

Grupare mafiotă, anihilată în Clisura Dunării

Poliţiştii au descins ieri dimineaţă în nouă locaţii din Moldova-Nouă şi una de la Oraviţa. Acţiunea lor a vizat o grupare periculoasă, care s-a impus prin violenţă în oraş, dar şi în zonele din apropiere. Potrivit unor surse din oraşul din Clisura Dunării, Valeriu Răulea este, de fapt, persoana căutată de oamenii legii. Acesta face legea aşa cum îl taie capul şi controlează mulţi dintre membrii etniei rome.

Continuare…

Iacob Chişărău, condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare

Magistraţii au decis să îl trimită în închisoare pe directorul de la Moldomin, în dosarul „mită la Curtea de Apel Timişoara”.

Directorul general al SC Moldomin SA Moldova Nouă, Iacob Chişărău, fost consilier judeţean, a fost condamnat de către Curtea de Apel Alba Iulia la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi. Asta, în urma soluţionării dosarului disjuns din dosarul în care a fost trimis în judecată fostul vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, Nicolae Şerban. Potrivit informaţiilor detaliate despre dosarul de corupţie şi trafic de influenţă în care este implicat, Iacob Chişărău, acesta mai este pus şi la plată de către judecători. Continuare…

Teste mafiote desprinse din filmele de groază

Randi Tokar a declarat vara trecută că a fost răpit, bătut şi împuşcat în picior, dar totul s-a dovedit a fi doar un scenariu de film.

Gruparea mafiotă din Reşiţa, care planifica asasinarea omului de afaceri Cătălin Radu racola noi membrii, supunându-i unor teste de fidelitate, abordate după scenarii desprinse din filme. Un exemplu în acest sens, este cazul tânărului Randi Tokar, care în luna iulie a anului trecut le-a declarat poliţiştilor că a fost răpit în timp ce se îndrepta spre casă, băgat în portbagajul unei maşini şi dus la Kilometrul 7, într-o pădure. Din declaraţia pe care a dat-o poliţiştilor a reieşit faptul că cinci persoane, cu cagule pe faţă l-au legat de un copac şi l-au împuşcat în picior, după care l-au abandonat în faţa Spitalului Judeţean. Deşi părea ireală povestea tânărului, anchetatorii nu au ieşit ulterior să declare dacă au rezolvat sau nu cazul tânărului, care a şocat o ţară întreagă. Continuare…

Mărturii despre reţeaua mafiotă din spatele gratiilor

Instanţa a decis miercuri, 30 mai, ca Bogdan Bujor, Ciprian Rîpanu, Sorin Şonea şi Randi Tokar să rămână în arestul poliţiei pentru 29 de zile. Mărturiile martorilor din dosarul de urmărire penală însă, descriu în amănunt faptele membrilor reţelei, care şochează prin cruzime. În tot acest timp, ei spun că nu au nicio vină.

Continuare…

Victor Tand protestează din cauza justiţiei

Victor Tand are 43 de ani şi timp de 20 de ani a lucrat ca şofer. Acesta susţine că a fost bătut de şeful său şi dat afară abuziv. Problema omului începe, însă, la momentul instrumentării dosarului. Acesta susţine că procurorii au fost “cumpăraţi” şi că au ascuns probe importante de la dosar.

Victor Tand protestează când în faţa Judecătoriei Caransebeş, când în faţa Poliţiei din oraş. Omul vrea să i se facă dreptate, pentru că, aşa cum susţine, drepturile i-au fost încălcate flagrant. “Sunt şofer de 20 de ani şi nu am fentat niciodată legea. Am circulat pe toate drumurile Europei şi nu am pus niciodată în pericol viaţa acelor oameni care au călătorit cu mine. Continuare…

Câmpiile corupţiei din agricultură

Marş, de-aici, câine rău!

Adesea i se reproşează „câinelui de pază al democraţiei” respectiv presei, că este câine rău. Chiar am primit admonestări de la un cititor (cred că era implicat politic, dar, în sfârşit, nu asta contează), ceva de genul: „Auzi, da’, voi de bine nu ştiţi să scrieţi? Că, uite, se întâmplă atâtea lucruri bune!” Am luat seamă de observaţia cititorului nostru şi, chiar de săptămâna trecută, m-am hotărât să scriu mai des despre lucruri bune, despre fapte pozitive. Târziu! Tocmai când m-am decis eu să schimb foaia, Caraş-Severinul a fost călcat de DNA, mascaţii au năvălit în teritoriu şi cetăţeni respectabili ai judeţului nostru, frezaţi, parfumaţi şi la costum, au fost încătuşaţi ca nişte borfaşi de rând, pentru (presupuse) fapte de corupţie. Adică ce (se presupune) făceau „onorabilii” noştri, aleşi ori puşi în funcţii înalte? Continuare…