Prisma » Justiţie » UE îşi intensifică lupta împotriva traficului de persoane

UE îşi intensifică lupta împotriva traficului de persoane

Combaterea formelor actuale de sclavie: 40 de noi măsuri pentru o strategie la nivelul Uniunii Europene împotriva traficului de persoane

În fiecare an, sute de mii de persoane sunt victime ale traficului de persoane în Uniunea Europeană. Femei şi bărbaţi, fete şi băieţi, aflaţi în situaţii vulnerabile, sunt vânduţi în scopul exploatării sexuale sau prin muncă, al prelevării de organe, dar şi pentru cerşit, aservire domestică, căsătorii forţate, adopţie ilegală, precum şi alte forme de exploatare.

Recent, Comisia a adoptat Strategia UE pentru perioada 2012-2016 în vederea eradicării traficului de persoane, reprezentând un set de măsuri concrete şi practice care urmează să fie puse în aplicare pe parcursul următorilor cinci ani. Printre măsuri se numără înfiinţarea unor unităţi naţionale de aplicare a legii specializate în problematica traficului de persoane şi crearea la nivel european a unor echipe comune în vederea urmăririi cazurilor de trafic transfrontalier.

O nouă strategie europeană

Strategia include atât prevenirea, protecţia şi sprijinirea victimelor, cât şi urmărirea penală a traficanţilor. Sunt identificate cinci priorităţi şi, pentru fiecare dintre ele, se definesc o serie de iniţiative, precum:

  • sprijinirea instituirii unor unităţi naţionale de aplicare a legii specializate în combaterea traficului de persoane;
  • crearea de echipe comune de investigare cu participarea Europol şi Eurojust în toate cazurile de trafic transfrontalier;
  • furnizarea de informaţii clare victimelor referitoare la drepturile pe care le au în conformitate cu legislaţia UE şi cu legislaţiile naţionale, în special în ceea ce priveşte drepturile lor la asistenţă şi îngrijire medicală,dreptul lor la un permis de şedere, precum şi drepturile pe care le au în calitate de lucrători;
  • crearea unui mecanism la nivelul UE pentru identificarea mai precisă, orientarea, protecţia şi acordarea de asistenţă victimelor traficului;
  • instituirea unei „coaliţii europene a întreprinderilor împotriva traficului de persoane” pentru a se îmbunătăţi cooperarea dintre întreprinderi şi părţile interesate;
  • instituirea unei platforme europene a organizaţiilor societăţii civile şi a furnizorilor de servicii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei victimelor şi al asistenţei în statele membre şi în ţări terţe;
  • sprijinirea proiectelor de cercetare care examinează rolul internetului şi al reţelelor sociale ca instrumente de recrutare tot mai populare pentru traficanţi.

Câteva cifre

Potrivit unor estimări recente ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), numărul victimelor muncii forţate, inclusiv ale exploatării sexuale, se ridică la 20,9 milioane la nivel mondial. 5,5 milioane dintre acestea sunt copii. Conform Europol, copiii forţaţi să participe la activităţi infracţionale precum cerşitul organizat şi furtul organizat din spaţii comerciale, sunt vânduţi ca „mărfuri” la „preţul” de 20 000 EUR.

Numărul estimat al victimelor din ţările dezvoltate (SUA, Canada, Australia, Japonia, Norvegia şi ţările UE) se ridică la 1,5 milioane de lucrători supuşi la muncă forţată, adică 7 % din totalul pe plan mondial. Traficul de persoane generează profituri de peste 25 miliarde EUR anual pentru organizaţiile criminale internaţionale din întreaga lume. În vreme ce multe victime vin din ţări din afara Uniunii Europene, se constată o creştere a traficului intern (adică cetăţeni europeni victime ale traficului pe teritoriul UE).

Datele preliminare colectate de statele membre la nivelul UE sunt în concordanţă cu cele furnizate de organizaţii internaţionale precum Biroul ONU pentru droguri şi criminalitate (UNODC) şi arată că trei pătrimi din victimele identificate în statele membre ale UE sunt victime ale traficului de persoane în vederea exploatării sexuale (76 % în 2010). Alte victime sunt forţate la muncă (14 %), cerşit (3 %) şi aservire domestică (1 %).

În ceea ce priveşte distribuţia pe sexe, datele preliminare disponibile arată că femeile şi fetele sunt principalele victime ale traficului de persoane; din totalul victimelor înregistrate în perioada 2008 – 2010, femeile reprezintă 79 % (dintre care 12 % fete), iar bărbaţii – 21 % (dintre care 3 % băieţi).

Prea puţini sunt încă autorii infracţiunilor care ajung după gratii, în timp ce victimele luptă să se redreseze şi să se reintegreze în societate: rezultatele preliminare ale unor date colectate recent arată că numărul condamnărilor în cazuri de trafic de persoane a scăzut de la aproximativ 1 500 în 2008 la aproximativ 1 250 în 2010. Europenii sunt de acord că este nevoie să se ia măsuri: potrivit celui mai recent sondaj, 93 % dintre cetăţenii UE sunt de acord că statele membre ar trebui să coopereze în vederea combaterii traficului de persoane.

Context

Prin „Strategia UE pentru perioada 2012-2016 în vederea eradicării traficului de persoane”, Comisia se concentrează pe acţiuni concrete care vor sprijini şi completa punerea în aplicare a legislaţiei UE în materie de trafic de persoane, a cărei dată limită de transpunere este aprilie 2013.

Măsurile incluse în strategie sunt rezultatul unor ample consultări cu experţi, guverne, societatea civilă, organizaţii internaţionale, cu partenerii sociali şi cu reprezentanţi ai mediului academic. Consultările reflectă principalele preocupări ale acestora, precum şi punctele de vedere ale victimelor, şi vor completa eforturile în curs.

Strategia urmează să fie discutată de Parlamentul European şi Consiliu.

Comisia va continua să evalueze progresele înregistrate în domeniul combaterii traficului de persoane şi va prezenta un raport Parlamentului European şi Consiliului o dată la doi ani. Primul raport, care va fi publicat în 2014, va include o evaluare intermediară a strategiei.

Comisia Europeană, IP/12/619, 19/06/2012

Spread the love


Scrieti un comentariu