Pe scurt, 8 noiembrie 2018
- Ministerul Finanţelor Publice a publicat execuţia bugetului general consolidat aferentă perioadei 1.01 – 30.09.2018
- Preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Alain Berset, a efectuat recent, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, o vizită oficială în România
- Profesorul universitar Nicolae Hurduc a preluat luni, 29 octombrie, portofoliul de ministru al Cercetării şi Inovării. Hurduc îl înlocuieşte în funcţie pe Nicolae Burnete, care a demisionat la sfârşitul lunii august
- Guvernul a aprobat hotărârea privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea UE pentru producătorii din sectorul vitivinicol în perioada 2019-2023.
- Banca Naţională a României a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2.50% pe an şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, anunţă banca centrală.
- KazMunayGas International (KMGI – fostul Grup Rompetrol) şi Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), deţinută de Ministerului Energiei, au semnat contractul de asociere prin care se înfiinţează Fondul de Investiţii în Energie româno-kazah. Fondul româno-kazah preconizează un nivel investiţional de aproximativ 1 miliard de dolari pe o durată de 7 ani. Structura acţionariatului fondului de investiţii ce va derula proiecte în domeniul energiei este: KMGI – 80% şi statul român – 20%.
- Comisia Europeană a consta-tat că producătorul de energie Societatea „Complexul Energetic Hunedoara” (CE Hunedoara) a primit din partea României un ajutor de stat incompatibil, în valoare de aproximativ 60 de milioane EUR, prin patru împrumuturi finanţate din fonduri publice. În prezent, România trebuie să recupereze ajutorul ilegal şi dobânzile aferente.
Publicat in: 08/11/2018 | Nu sunt comentarii » |