Pe scurt, 25 octombrie 2018
- Preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit, la Soci, pe omologul său egiptean Abdel-Fattah al-Sissi
- Preşedintele rus Vladimir Putin a efectuat la o vizită oficială în India
- Statele Unite, Canada şi Mexic au ajuns la un nou acord de liber schimb pentru America de Nord, denumit Acordul economic SUA, Mexic, Canada (USMCA), care înlocuieşte Acordul Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA)
- Un Summit care va reuni liderii din Turcia, Rusia, Franţa şi Germania se desfăşoară în 27 octombrie la Istambul, Turcia. Pe agendă figurează situaţia din Siria
- Preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, s-a aflat recent într-o vizită oficială de nouă zile în Europa, care a inclus Franţa, Italia, Vatican, Belgia, Danemarca
- Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a efectuat o vizită oficială în Federaţia Rusă. Vucic a subliniat, după discuţiile cu omologul rus, că „Serbia, stat suveran şi independent, îşi va păstra neutralitatea militară”
- Parlamentarii etiopieni au desemnat joi – în unanimitate şi pentru prima dată – o femeie, pe Sahle-Work Zewde, în funcţia de preşedintă a ţării, după demisia celui care a ocupat până acum acest post, în principal onorific
- Liderii Japoniei şi din cinci ţări situate în Asia de Sud-est de-a lungul râului Mekong au adoptat o declaraţie comună la summitul lor de la Tokyo, cerând realizarea „Strategiei Indo-Pacific libere şi deschise”
- Premierul japonez Shinzo Abe a efectuat un turneu european de cinci zile, în Spania, Franţa şi Belgia, timp în care a participat şi la Reuniunea Asia-Europa unde a purtat discuţii cu liderii mondiali
- NATO desfăşoară cele mai mari exerciţii militare de la sfârşitul războiului rece. Aproximativ 50.000 de soldaţi din 31 de ţări – din cele 29 de state membre ale NATO, plus Suedia şi Finlanda – participă la o bătălie împotriva unei forţe invadatoare din Norvegia începând de miercuri, 24 octombrie, şi programată să se încheie pe 7 noiembrie.
- Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a renunţat la conducerea publicaţiei online de dezvăluiri, dar va rămâne în echipa editorială, potrivit unui mesaj postat de Assange pe reţeaua Twitter. Noul redactor-şef al WikiLeaks devine ziaristul islandez de investigaţie Kristinn Hrafnsson, a precizat Assange. Hrafnsson a transmis la rândul său că salută „responsabilitatea de a asigura continuarea importantei activităţi bazate pe idealurile WikiLeaks”, deşi condamnă tratamentul aplicat lui Assange care l-a condus spre acest rol.
Publicat in: 25/10/2018 | Nu sunt comentarii » |