Pe scurt, 12 aprilie 2018
- Preşedintele Rusiei, Vladimir Puţin, a acceptat să efectueze în iunie o vizită de stat în China, la invitaţia omologului său
- Mandatul preşedintelui cubanez Raul Castro se încheie în 19 aprilie, când Adunarea Naţională va alege noul lider al Cubei
- După o perioadă de câteva săptămâni petrecută în SUA, Regatul Unit şi Egipt, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a efectuat un turneu european
- Parlamentul din Myanmar l-a ales pe Win Myint în funcţia de preşedinte al ţării, în urma demisiei predecesorului său. Win Myint este un membru marcant al Ligii Naţionale pentru Democraţie (NLD), la guvernare, şi un aliat apropiat al lui Aung San Suu Kyi.
- Alegerile legislative şi regionale se vor desfăşura în Afganistan pe 20 octombrie, cu o întârziere de trei ani faţă de calendarul iniţial, a anunţat comisia electorală. Alegerile vor permite reînnoirea pentru cinci ani a mandatelor celor 249 de deputaţi aleşi în 2010. În mod normal, acestea vor fi urmate de alegerile prezidenţiale în primăvara anului 2019.
- Alegerile prezidenţiale din Egipt au avut câştigător aşteptat, preşedintele în funcţie, Abdel Fattah al-Sisi. Fostul general a condus în 2013 armata care l-a înlăturat de la putere pe primul preşedinte egiptean ales democratic, Mohamed Mursi
- Preşedintele rus, Vladimir Putin, a efectuat o vizită de două zile în Turcia, unde a lansat, împreună cu gazda sa, Recep Tayyip Erdogan, construirea unei centrale nucleare.
În timpul vizitei la Ankara, preşedintele FR a participat şi la summitul trilateral consacrat Siriei, alături de omologii din Turcia şi Iran.
Publicat in: 12/04/2018 | Nu sunt comentarii » |