Prisma » Executiv » Creşterea valabilităţii paşaportului simplu electronic şi clarificarea situaţiilor în care poate fi solicitat un paşaport simplu temporar

Creşterea valabilităţii paşaportului simplu electronic şi clarificarea situaţiilor în care poate fi solicitat un paşaport simplu temporar

Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, care prevede o serie de modificări legislative privind creşterea valabilităţii paşaportului simplu electronic şi clarificarea situaţiilor în care poate fi solicitat un paşaport simplu temporar.

Prin proiectul de lege, propunem dublarea termenului de valabilitate a paşaportului simplu electronic de la 5 la 10 ani pentru persoanele cu vârsta de peste 25 de ani. Opţiunea a ţinut cont de faptul că după această vârstă, schimbările de fizionomie sunt mai puţin accentuate.

De altfel, în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene paşapoartele simple electronice au termen de valabilitate de 10 ani.

Pentru copiii cu vârsta de până la 12 ani, paşaportul simplu electronic va fi valabil trei ani, iar pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 25 de ani va fi valabil 5 ani. Pentru că una dintre cauzele cozilor din timpul verii are legătură cu faptul că un număr mare de cetăţeni preferă să solicite un paşaport simplu temporar, propunem limitarea situaţiilor în care se poate solicita în regim de urgenţă un paşaport temporar. În prezent, o persoană poate solicita în regim de urgenţă un paşaport simplu temporar, valabil doar 1 an, fără a i se cere să dovedească urgenţa invocată, ceea ce a încurajat foarte mulţi cetăţeni să opteze pentru acest tip de paşaport atunci când au uitat să-şi facă din timp documentul de călătorie sau când nu au dorit să aştepte timpul necesar realizării unui document electronic. Prin proiectul de lege propunem ca paşaportul temporar să fie eliberat în termen scurt (de la două ore până la maxim trei zile), cum se întâmplă în prezent, doar în anumite cazuri, clar reglementate, cu obligaţia prezentării documentelor care dovedesc urgenţa, precum:

  • situaţii obiective în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară şi urgentă prezenţa persoanei pe teritoriul altui stat şi nu este timp pentru emiterea paşaportului simplu electronic
  • minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical, fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol.

Persoanele care declară că nu doresc să li se elibereze un document electronic pot opta pentru un paşaport temporar, care însă le va fi eliberat în termenul legal prevăzut pentru eliberarea paşaportului simplu electronic.

Aceste măsuri legislative sunt o continuare a măsurilor pe care ministrul afacerilor interne Carmen Dan le-a dispus în plan administrativ şi care privesc: deblocarea încadrării a 35 de posturi din sursă externă pentru serviciile de paşapoarte, implementarea unui sistem de programare on line pentru preluarea cererilor de eliberare a paşapoartelor (în prezent acesta fiind funcţional la nivelul a 34 de judeţe, finalizarea implementării acestuia la nivel naţional fiind stabilită pentru data de 18.12.2017) şi prelungirea, la nevoie, a programului de lucru cu publicul, în intervalul orar 8,30 – 18,30 de luni până vineri cu organizarea activităţii în mod corespunzător, în doua schimburi, în perioadele cu un aflux mare de cereri.

Demersul legislativ va fi însoţit şi de o campanie de conştientizare a cetăţenilor care va începe din această lună în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe.


Textul proiectului de lege este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet a instituţiei noastre, www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul al M.A.I., din Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti.

Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt aşteptate pe adresa de e-mail dgj_transparenta@mai.gov.ro în termen de 20 de zile calendaristice de la data publicării.

Spread the love


Scrieti un comentariu