Un rover care ar putea explora Pluto “ţopăind” pe suprafaţă

La doi ani după istoricul zbor al sondei New Horizons în apropierea lui Pluto, Global Aerospace Corporation (GAC), o companie care desfăşoară activităţi de cercetare şi dezvoltare aerospaţială, a propus o misiune pentru studiul acestei planete pitice, la simpozionul NASA Innovative Advanced Concepts (NIAC) 2017 din Denver, Colorado, desfăşurat între 25 şi 27 septembrie.

În 2015, nava spaţială New Horizons a furnizat primele imagini luată din apropierea lui Pluto şi lunilor sale, ajutându-ne să îmbunătăţim cunoştinţele despre aceste lumi mici şi reci aflate în perimetrele exterioare ale sistemului solar. Singurul dezavantaj, dacă a existat unul, a fost că imaginile au fost luate din zborul în apropierea acestor corpuri, ceea ce înseamnă că New Horizons trecut pe lângă Pluto şi apoi a continuat să intre tot mai adânc în zona Kuiper. De atunci, a existat o susţinere crescândă pentru o misiune de întoarcere, cum ar fi un orbiter, sau poate chiar una de suprafaţă.

La Denver, GAC a prezentat conceptul unei misiuni care presupune trimiterea unui lander pe suprafaţa lui Pluto.

În cadrul unei finanţări acordate de programul NIAC al NASA, GAC a dezvoltat arhitectura integrată a unei „nave de coborâre” care poate decelera şi ateriza uşor pe suprafaţa lui Pluto de la o viteză de peste 48.000 km/h, aproximativ 14 km/s, folosind doar tragerea din atmosfera ultra-rarefiată a planetei şi câteva kilograme de agent de propulsie.

Presiunea de suprafaţă a lui Pluto este de 10 milioane ori mai scăzută decât cea a Pământului, dar atmosfera sa este foarte extinsă, până la aproximativ 1600 kilometri deasupra suprafeţei (de aproximativ 7 ori mai mare decât cea a planetei noastre), iar volumul acesteia este de aproximativ 350 de ori mai mare decât volumul lui Pluto. De-a lungul unei distanţe de intrare de câteva sute de kilometri, această navă spaţială de aterizare poate să disipeze peste 99.999% din energia sa cinetică iniţială, rezultând o viteză terminală comparabilă sau mai mică decât cea întâlnită la roverii planetari plasaţi până acum.

Pentru a folosi efectiv atmosfera lui Pluto pentru decelerare, „nava de coborâre” va trebui să fie de tip balon cu diametrul de 80 metri. Până în prezent, conceptul de design al GAC a trecut testele preliminare ale fizicii, însă fezabilitatea va fi determinată ca parte a fazei I a testelor NIAC. Proiectul deceleratorului aerodinamic va fi susţinut de partenerul de cercetare al GAC, ILC Dover LP, lider mondial în gonflabilele spaţiale. ILC Dover este cunoscut pentru producerea costumelor spaţiale ale NASA pentru programul Apollo şi cele de activitate extra-vehicul (EVA) purtate în misiunile Space Shuttle şi pe Staţia Spaţială Internaţională. ILC Dover LP a proiectat, de asemenea, airbag-urile care au reuşit să plaseze cu succes navele Spirit şi Opportunity pe Marte.

După plasarea pe suprafaţă, roverul de 200 kg va efectua măsurători ştiinţifice la locul iniţial de aterizare pentru a trece ulterior în modul pentru deplasare, mai precis un vehicul care se deplasează făcând salturi pe suprafaţă. Practic, profitând de acceleraţia gravitaţională scăzută (0.063 g) şi de un modest de propulsor, devine un rover care se deplasează prin sărituri pe suprafaţă, uneori saltul fiind chiar de zeci de kilometri, investigând locurile de interes.

Scopurile ştiinţifice ale misiunii includ înţelegerea originii şi relaţiei lui Pluto cu planetele mai mari ale sistemului solar şi cu obiectele din centura Kuiper; studierea proceselor de eliberare a gazelor, cum ar fi cryovulcanismul, pentru a înţelege mai bine interacţiunile dintre straturile aflate sub suprafaţă şi atmosferă; studierea geomorfologiei în locaţii multiple de suprafaţă; căutarea eventualelor oceane subterane; măsurarea presiunii atmosferice şi a temperaturii pentru a confirma concluziile New Horizons.

Potrivit celor care au gândit misiunea, o întoarcere la Pluto ar putea fi în curs de desfăşurare în doar 12 ani, în cazul în care proiectul obţine colaborarea diferitelor centre ale NASA, cum ar fi Jet Propulsion Laboratory, Langley Research Cente, Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory.

Următorul pas imediat va fi un test de fezabilitate al NASA.

New Horizons a fost o misiune interesantă, chiar dacă a oferit doar o privire scurtă asupra sistemului Pluto. Dar această scurtă privire a arătat că Pluto este o lume activă, cu mări de azot îngheţat şi gheţari, munţi de apă îngheţată acoperiţi cu zăpadă din metan, râuri vechi şi lacuri cu azot lichid, o atmosferă tulbure şi posibili vulcani de gheaţă. Cea mai mare lună a lui Pluto, Charon, pare să fi avut şi un ocean subteran, care acum este acum complet îngheţat. Pluto a fost odată doar un mic punct de lumină vizibil numai pentru telescoapele cele mai mari, dar acum este o lume bizară şi interesantă care aşteaptă să fie explorată în profunzime.