Gheaţă combustibilă

China şi Japonia au reuşit să extragă gheaţă combustibilă în Marea Chinei de Sud.

Exploatarea comercială a rezervelor uriaşe de combustibil fosil îngheţat, cunoscut sub numele de „gheaţă combustibilă”, s-a apropiat de realitate după ce, în cursul lunii mai, Japonia şi China au extras cu succes eşantioane de pe fundul mării, pe coastele lor. China a efectuat explorarea cu ajutorul unei largi platforme, care a permis şi testarea procesului de exploatare comercială iar Japonia a folosit un vas de explorare.

Gheaţa combustibilă este un amestec îngheţat de apă şi gaz natural concentrat. Tehnic cunoscută sub numele de hidrat de metan, aceasta există, de obicei, în zone aflate pe fundul mării sau în tundră, locuri cu o presiune ridicată şi temperatură scăzută, necesare pentru stabilitatea sa. Poate fi aprinsă ca etanolul solid, motiv pentru care se numeşte „gheaţă combustibilă”.

Aproximativ un metru cub echivalează cu 164 de metri cubi de gaz natural obişnuit. Cercurile ştiinţifice internaţionale au estimat că hidratul de metan este cel mai bun înlocuitor pentru petrol şi gaze naturale.

China a găsit acest tip de combustibil în Marea Chinei de Sud, în 2007. Potrivit lui Zhong Ziran, şeful Biroului de Cercetări Geologice din China, gheaţa combustibilă este mai ecologică şi se găseşte în rezerve mari. Cursa pentru mineritul gheţii combustibile a început în anii 1960, dar China a început cercetarea în 1998.

Experimentarea procesului de exploatare a pornit în 28 martie şi experţii au reuşit să capteze hidratul de gaze na-turale la o adâncime de 1.266 de metri sub apă, în 18 mai.

O cantitate de 16.000 de metri cubi de gaz cu puritate ridicată a fost extrasă zilnic.

Dar hidratul de metan are dezavantajele sale, a declarat Chen Yifeng, cercetător implicat în proiect. Spre deosebire de rezervele de petrol şi gaze naturale, care sunt, de obicei, concentrate în spaţii închise, hidraţii sunt adesea împrăştiaţi pe suprafeţe mari pe podeaua mării, iar extracţia lor este „ca şi cum culegi căpşuni pe un câmp”.

De asemenea, spre deosebire de minereurile minerale, „gheaţa” nu poate fi extrasă direct din apă, deoarece se va dezintegra odată cu pierderea de presiune. Maşini şi tehnologii sofisticate au fost necesare pentru depresurizarea sau topirea pe patul de mare şi canalizarea gazului la suprafaţă.

Chen a remarcat, de asemenea, că un motiv pentru care unele ţări au pus exploatarea comercială în aşteptare a fost riscul unei scăpări masive a metanului, un gaz cu efect de seră, în atmosferă, care ar putea apărea dacă maşinile de foraj au distrus stabilitatea suprafeţei submarine unde se efectuează extracţia.

Unii cercetători au speculat că hidratul de metan poate provoca o creştere rapidă a presiunii în conductă, proces care a condus la explozia şi scurgerile masive de petrol înregistrate la platforma de petrol Deepwater Horizon a BP din Golful Mexic, acum şapte ani.

Estimările rezervelor mondiale ale acestui combustibil variază de la 280 bilioane de metri cubi până la 2.800 de bilioane metri cubi, potrivit Administraţiei SUA pentru Informaţii Energetice. Prin comparaţie, producţia globală totală de gaze naturale a fost de 3.5 miliarde de metri cubi în anul 2015, cel mai recent an disponibil.

Aceasta înseamnă că rezervele de hidrat de metan ar putea satisface cererile mondiale de gaz pentru 80-800 de ani la ratele de consum actuale.

Cu toate acestea, companiile private şi de stat de energie nu s-au angajat în proiecte privind extragerea acestui combustibil. Acest lucru este datorat, în parte, costului ridicat al tehnicilor de extracţie, care pot folosi cantităţi mari de apă sau dioxid de carbon pentru a inunda rezervele de hidrat de metan, astfel încât combustibilul să poată fi eliberat şi adus la suprafaţă.

Consensul în cadrul industriei este că dezvoltarea comercială nu se va produce până cel puţin în 2030. Producţia pe scară mai mică ar putea avea loc încă din 2020, a declarat Tim Collett, un om de ştiinţă de la U.S. Geological Survey.