Pe scurt, 25 mai 2017
- Noul preşedinte al Franţei, Emmanuel Macron, a fost învestit oficial în funcţie, duminică, 14 mai. Macron, l-a desemnat în funcţia de prim-ministru pe Edouard Philippe, partidul Les Republicains, parlamentar din 2012 şi primar al oraşului-port Le Havre, din 2010
- PE cere statelor UE să accelereze relocarea refugiaţilor, mai ales a copiilor
- China şi Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est au convenit asupra unui cadru de lucru pentru un cod de conduită obligatoriu din punct de vedere juridic în Marea Chinei de Sud
- Preşedintele francez Emmanuel Macron îl primeşte pe omologul său rus, Vladimir Putin, pentru discuţii la Palatul Versailles, pe 29 mai. Întâlnirea coincide cu o expoziţie care marchează vizita ţarului rus Petru cel Mare în Franţa, acum 300 de ani
- Bundestag-ul german a adoptat o legislaţie care facilitează deportarea solicitanţilor de azil ale căror cereri au fost respinse şi monitorizarea celor consideraţi periculoşi
- Guvernul japonez a aprobat proiectul de lege care va permite împăratului Akihito să-i cedeze funcţia fiului său, Naruhito, în ceea ce va reprezenta prima abdicare a unui ocupant al Tronului Crizantemei în ultimii 200 de ani, după împăratul Kokaku care a demisionat în 1817
- Preşedintele Emmanuel Macron s-a întâlnit cu trupele franceze care luptă împotriva grupărilor armate din Mali, în timpul primei sale vizite oficiale în afara Europei
- Preşedintele Iranului, Hasan Rohani, a fost reales în funcţie, pentru un al doilea mandat de patru ani
- Unsprezece naţiuni din Asia-Pacific, inclusiv Australia, au convenit, în cadrul reuniunii la nivel de miniştrii de la Hanoi, să salveze acordul comercial cunoscut sub denumirea de Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), după retragerea SUA, în ianuarie
- În capitala Yemenului, Sanaa, a fost declarată stare de urgenţă după ce zeci de persoane au murit din cauza unei epidemii de holeră. Crucea Roşie a anunţat că numărul cazurilor suspecte de holeră în ţară a depăşit 8.500. Yemenul este devastat război civil şi foamete.
- A intrat în vigoare „ordinul european de anchetă”, menit să simplifice activitatea autorităţilor judiciare în momentul în care acestea solicită probe din alte state membre. Aceasta înseamnă că fiecare ţară din UE este obligată să recunoască şi să execute cererile care îi sunt adresate de alte ţări, tratându-le la fel ca pe cele formulate de autorităţile proprii.
- Parlamentul din Austria, a adoptat legea privind imigraţia, care, între altele, interzice portul vălului islamic integral în spaţiul public. Alte elemente ale pachetului legislativ prevăd obligaţia tuturor migranţilor de a urma un an de integrare pentru a învăţa limba germană şi etica dar şi obligativitatea efectuării de activităţi neremunerate în interesul public.
- Preşedintele american Donald Trump a efectuat prima deplasare în străinătate de la preluarea mandatului, care a inclus Arabia Saudită – unde a participat şi la summitul arabo-islamico-american, care a adunat lideri şi reprezentanţi ai 55 de ţări arabe şi predominant musulmane, Israel, Vatican şi Bruxelles, unde s-a întâlnit cu şefii de stat ai NATO şi cu preşedintele Consiliul European. Vizita, întinsă pe parcursul a nouă zile, se încheie în Toarmina, Italia, după participarea la summitul G7 de la sfârşitul săptămânii.
- Înainte de cea de-a 50-a aniversare a Războiului de şase zile din 1967, 5-10 iunie, Arhivele de Stat din Israel au publicat mii de documente oficiale clasificate anterior, care schiţează deciziile politice din timpul conflictului. La sfârşitul luptelor cu Egiptul, Iordania şi Siria, statul evreu a controlat Cisiordania, Fâşia Gaza, Ierusalimul de Est, parte a Golanului Sirian şi a Peninsulei Sinai. Golanul şi Ierusalimul de est au fost ulterior anexate. Cincizeci de ani mai târziu, Cisiordania rămâne ocupată, iar Fâşia Gaza se află sub blocadă israeliană.
- Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a preluat conducerea Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP), de guvernământ, la congresul ce s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute. Erdogan, unul din fondatorii AKP, a fost obligat să demisioneze în 2014 după ce a fost ales preşedinte al ţării. Reforma constituţională aprobată luna trecută prin referendum a eliminat obligativitatea ca acesta să nu facă parte dintr-un partid politic.
- Forumul Economic Mondial privind Orientul Mijlociu şi Africa de Nord desfăşurat în Iordania, perioada 19-21 mai, a reunit peste 1000 de lideri ai societăţii publice, de afaceri şi ai societăţii civile din peste 50 de ţări pentru a discuta despre răspunsurile comune la provocările economice, geopolitice şi umanitare din regiune, concentrându-se pe cooperarea public-privat, inovare şi dezvoltarea afacerilor.
Publicat in: 25/05/2017 | Nu sunt comentarii » |