Cinci concluzii ale sondajului Parlamentului European
Eurobarometru 2017:
1. Europenii cer soluţii de la UE
Majoritatea participanţilor la sondaj cred că UE poate şi ar trebui să facă mai mult pentru depăşirea problemelor în domenii precum securitatea, migraţia, politica socială şi economică. Prin comparaţie cu anul trecut, procentul oamenilor care consideră că acţiunile UE sunt insuficiente în domenii precum terorismul, securitatea, migraţia, frauda fiscală şi şomajul scade, lucru care ar putea reflecta măsurile luate deja la nivel european.
2. Creşte ataşamentul faţă de UE, dar există discrepanţe între statele membre
În medie, europeni sunt mai pozitivi despre UE. 57% dintre respondenţi spun că statutul de membru UE este un lucru bun – cu 4 puncte procentuale în plus faţă de septembrie 2016. Opiniile variază între statele membre: numai o treime dintre cehi, greci, italieni şi croaţi împărtăşesc această opinie.
56% dintre respondenţi se declară ataşaţi de UE, cu 5 puncte procentuale în plus faţă de noiembrie. Acest ataşament este însă mai scăzut decât cel faţă de oraşul lor (87%), regiune (87%) sau ţară (91%).
3. Interesul faţă de politica UE este în creştere
Din ce în ce mai mulţi oameni acordă atenţie politicii europene; 56% arată interes pentru afacerile UE, prin comparaţia cu 54% anul trecut. Acum, 43% dintre respondenţi spun că simt că vocea lor contează în Europa, cu 6 puncte procentuale în plus faţă de septembrie 2016. Însă 53% dintre oameni nu se simt ascultaţi la nivel european.
La nivel naţional, lucrurile arată mai bine: 63% cred că vocea lor contează pentru ţara lor, numai 35% nu sunt de acord.
4. Chestiuni dificile
Cifrele arată nemulţumirea faţă de felul în care funcţionează democraţia în UE: 43% dintre respondenţi spun că sunt mulţumiţi, iar 47% spun opusul. Rezultatele variază între ţări, numai 20% dintre greci arătându-se mulţumiţi.
În general, mulţi oameni consideră că UE se îndreaptă în direcţia greşită, dar mai puţini decât în sondajele trecute (de la 54% în septembrie 2016 la 50% în martie 2017).
5. Ideea unei Europe cu două viteze
În dezbaterea despre viitorul Europei, idea că anumitor ţări trebuie să li se permită să evolueze înaintea celorlalte câştigă popularitate. 49% dintre respondenţi susţin această abordare (faţă de 41% în septembrie 2015). Procentul oamenilor care cred că toate ţările trebuie să se deplaseze cu aceeaşi viteză a scăzut la 41% (faţă de 48% în septembrie 2015). Opiniile diferă de la o ţară la alta.
Sondajul a fost realizat prin interviuri faţă către faţă cu 27.901 europeni între 18 şi 27 martie 2017.
REF. : 20170502STO73030
Publicat in: 12/05/2017 | Nu sunt comentarii » |