Prof. univ dr. Sabin Pautza, compozitor şi dirijor de valoare mondială

În urmă cu 74 de ani, pe mapamond s-a născut un geniu al muzicii clasice, românul Sabin Pautza, care este considerat urmaş a lui George Enescu şi Bela Bartok, şi care a pus Reşiţa, Banatul Montan şi România pe harta muzicii din lume ridicând prestigiul muzical la cele mai variate forme de prezentare.

Datorită meritelor sale deosebite, a talentului său înnăscut precum şi a muncii sale neobosite, Sabin Pautza a ajuns dirijor la una din cele mai prestigioase orchestre simfonice din America obţinând numeroase succese.

Pentru toate acestea, la plecarea sa din localitatea Plainfield statul New Jersey pentru a se întoarce definitiv în ţara sa natală, lui Sabin Pautza i s-a decretat înaltul titlu de “Cetăţean de Onoare al oraşului Plainfield şi o pensie pe viaţă.

Locul naşterii lui Sabin Pautza este mica localitate Moniom comuna Câlnic actualmente cartier al municipiului Reşiţa.

S-a născut la 8 februarie 1943. Tatăl său era notar în Cîlnic, unde Sabin a făcut primii ani de şcoală primară şi unde a primit de la directorul şcolii dl. Munteanu, un armoniu. Acest profesor observase la Sabin o atracţie puternică pentru tot ce aparţinea de muzică. Tot în această şcoală, pe Sabin l-a remarcat profesorul Caron Tirier de la Şc. populară de Artă din Reşiţa, care a văzut în Sabin Pautza serioase înclinaţii muzicale şi care l-a instruit pe Sabin Pautza pe o durată de opt ani în tainele armoniei, teoriei şi istoriei muzicii.

La îndemnul tatălui său Sabin s-a înscris la Liceul teoretic din Reşiţa pe care l-a urmat ăn paralel cu celelalte activităţi ale sale.

La Şc. Populară de Artă a avut-o ca profesoară pe d-na Szűgyi, care s-a dovedit a fi un dascăl nemaiîntâlnit în arta muzicii. Această doamnă a fost pentru Sabin Pautza un multiplicator al valenţelor care le-a descoperit la Sabin Pautza. Nimeni nu l-a încurajat mai bine pe acesta să se autodepăşească în lupta cu arta muzicală. Pentru toate acestea, prof. dr. Sabin Pautza îi poartă o înaltă stimă pentru tot ce s-a făcut pentru el.

În continuarea activităţilor sale Sabin Pautza, a studiat începând cu anul 160 Conservatorul de Muzică din Bucureşti vreme de 5 ani. Pentru meritele sale deosebite la absolvire i s-a acordat în 165 Diplomă de compozitor şi dirijor. În Conservator intrase prin concurs, reuşind pe locul 7 din cei 10 concurenţi admişi, din 200 de candidaţi. Şi avea doar 17 ani.

În cadrul Conservatorului a fost admis tot prin concurs la secţia de dirijori şi la cea de compoziţie. Aici a avut ca profesori personalităţi de renume din viaţa muzicală românească.

Printre cei care au avut o influenţă mai deosebită a dezvoltării sale pe scara valorică a autodepăşirii amintim pe Richard Oschanitzky la introdus pe Sabin Pautza în arta orchestraţiei, astfel ca la vârsta de numai 19 ani Sabin Pautza a debutat ca orchestrator. Datorită acestui instructor, la Concursul de Muzică uşoară din Mamaia Sabin Pautza a câştigat premiul întâi.

Până la terminarea facultăţii Sabin Pautza a orchestrat zeci de piese ale unor compozitori renumiţi, devenind unul dintre cei mai renumiţi orchestratori din muzica uşoară.

În anul 163 când avea 20 de ani Sabin Pautza a debutat ca dirijor la Ateneul Român, printr-o întâmplare. S-a îmbolnăvit rectorul Universităţii şi nu s-a găsit imediat un înlocuitor competent. A fost propus Sabin Pautza, care a reuşit cu brio.

La terminarea facultăţii a mai fost chemat să dirijeze un concert la Ateneul Român. La terminarea concertului mai marii muzicii bucureşteni participanţi la concert se priveau înmărmuriţi neştiind ce să mai creadă.

S. Pautza a mai avut şi şansa de a debuta ca dirijor în sala mare a Conservatorului bucureştean unde a luat fiinţă Corul Naţional de Cameră Madrigal în martie 1963.

Acest faimos cor era condus de reputatul dirijor Marin Constantin pe lângă care activa şi S. Pautza şi care îl putea înlocui în orice moment.

Experienţa dobândită la Madrigal era pentru S. Pautza a doua facultate.

După toate aceste merituoase activităţi precum şi a facultăţii Sabin Pautza a fost nevoit să-şi satisfacă serviciul militar într-o Şcoală de ofiţeri în rezervă în Caracal. Şi aici S. Pautza şi-a etalat talentul muzical, ocupându-se de unele programe muzicale, scăpând astfel de corvoada instrucţiei.

După 8 luni de zile a terminat milităria cu gradul de sublocotenent în rezervă.

În anul 1968 S. Pautza a devenit cel mai tânăr membru al Uniunii Compozitorilor din România.

Având activităţi muzicale şi la instituţiile muzicale de profil din Iaşi S. Pautza a creat acolo corala care timp de 10 ani a fost cel mai bun cor studenţesc din ţară şi care a făcut numeroase turnee prin Europa, apreciat peste tot cu un deosebit succes.

Încă de la începutul anilor 1960 S. Pautza a început să se ocupe în mod deosebit de compoziţie, impunându-se ca interpret, profesor şi compozitor; cucerind pentru prima dată Premiul Uniunii Compozitorilor din România.

Când în anul 1973 a fost invitat de către celebrul Marin Constantin să lucreze cu vestitul cor Madrigal pentru o perioadă de o lună de zile S. Pautza a cunoscut aici pe nu mai puţin talentata interpretă solista Corina Popa care îi va deveni perechea vieţii.

Şase luni mai târziu corul Madrigal a cântat la nunta lor la Cîlnic.

Corina s-a mutat la Iaşi în 1975 ca solistă a corului Filarmonica, şi unde a locuit până în 1986 când a plecat şi s-a stabilit lângă soţul ei în America.

După periplul său prin Europa cu orchestra şi corul Animosi, în 1974 S. Pautza a primit o bursă de studii pentru Academia Chigiana din Siena, Italia, activând şi ca dirijor permanent al Orchestrei Simfonice a Conservatorului George Enescu din Bucureşti.

În ultimii ani de activitate la Iaşi, au început să apară unele complicaţii în viaţa muzicală a lui S. Pautza. A devenit ţinta unor organizaţii PCR din unele forme de învăţământ muzical, reproşându-i-se faptul că nu se implică în activităţile politice ale acestor organizaţii deşi era membru de partid cum era moda în acelea vremuri când “volens-nolens” trebuia să te înscrii în acel partid. În consecinţă nu i s-a mai permis ieşirea din ţară. Era pus pe lista neagră, a dizidenţilor.

Salvarea din această situaţie a venit din partea Uniunii Compozitorilor care a hotărât în acea perioadă să-l trimită pe S. Pautza la un schimb cultural muzical, şi astfel, în graba trimiterii lui Sabin Pautza la activitatea respectivă, secţia culturală a institutului M.I. a scăpat din vedere uzanţele referitoare la ieşirea din ţară a persoanelor nesimpatizate de partid şi i s-a eliberat un paşaport nou. I s-a acordat şi suma de 10.000 dolari pentru o bursă de 4 luni de studii în America.

Sabin Pautza a rămas perplex. Şi-a ăcut repede o valizioară şi şi-a anunţat soţia. Era beat de fericire. A plecat cu primul avion.

În America îl aştepta George Foca un bun prieten de-al său. Şi astfel S. Pautza a plecat în America pentru 4 luni şi a stat 30 de ani. A luat hotărârea de a pleca din cauză că în ultimile luni de şedere în Iaşi a fost hărţuit de organele P.C.R., situaţie pe care nu o mai putea suporta. Vedea că îi este pusă în pericol activitatea sa de creaţie muzicală.

După 4 luni de umblat prin America pentru a observa posibilităţile şi modul de a trăi şi a-şi câştiga o existenţă decentă s-a convins că dictonul “America e ţara tuturor posibilităţilor” este adevărat, S. Pautza a cerut azil politic în America. Se gândise că “volens-nolens” va trebui să lucreze tot în domeniul creaţiei muzicale în care avea deja o vastă experienţă. Avea 41 de ani.

Nu i-a fost greu. Americanii îi cunoşteau deja activitatea dirijorală şi l-au numit dirijor al Orchestrei Simfonice din Plainfield (statul New-Jersey). Aici a activat timp de 26 de ani, cu un succes deosebit. I-a fost greu doar la început până a început să se acomodeze cu limba engleză.

Traiul i-a fost asigurat de biserica catolică din Plainfield care i-a oferit un salariu bun şi o locuinţă. Sabin Pautza s-a integrat atât de bine în noua sa situaţie încât după 22 de luni a avut o casă proprie şi un salariu atât de suficient pentru a-şi chema şi familia, de care îi era atât de dor.

La scurt timp au început să apară şi succesele în domeniul compoziţiei. Muzica lui S. Pautza a început să apară în programul multor orchestre din lumea muzicală. Primarul oraşului l-a răsplătit din plin.

Americanii au ajuns să îl considere un personaj de mare succes incluzându-l în clasamentul celor mai notabili 2000 de somităţi americane.

Familia deja sosită cu cei doi copii au încep şi ei lupta pentru o acomodare cât mai rapidă.

Sabin Pautza era din ce mai preocupat cu munca sa de compozitor şi dirijor.

După revoluţia din dec. 1989 din România S.P. a început să vină uneori în România, unde s-a născut, a crescut şi s-a format ca un deosebit personaj al lumii muzicale.

Sabin Pautza a concertat şi în renumitele săli ale lumii, precum Carnegie Hall din New-York. A mai ţinut numeroase concerte şi în Germania dar continua să compună în toate perioadele tumultoase ale vieţii.

Piesele: “Ofrandă copiilor lumii”, Simonia “Sacra”, Simfonia “În memoriam”, dedicată lui Martin Luter King, jazzurile simfonice, şi chiar şi muzica Popp i-au dat o înaltă preţuire în America, preţuire ce nu a întârziat să se manifeste şi în Anglia. În consecinţă englezii l-au chemat în Anglia şi din respect şi recunoştinţă i-au acordat profesorului Sabin Pautza titlul de doctor în muzică. Americanii l-au plasat şi ei printre cei 2000 de oameni notabili ai Americii.

În martie 1990 prof. dr. Sabin Păutza s-a hotărât să se întoarcă definitiv în România, apucându-l un dor nebun după plaiurile natale şi după prietenii săi.

După un ciclu de concerte din Germania, s-a urcat în tren şi a plecat “acasă”.

Revederea cu părinţii a fost emoţionantă. După o zi a plecat la Iaşi, oraşul începuturilor sale unde a stat de vorbă cu prietenii săi. S-a reîntors în Germania pentru a-şi încheia socotelile. De acolo “via România”.

Reîntors în România nu a avut astâmpăr. A continuat cu intensitate concertele sale la toate filarmonicile din ţară şi preda arta muzicii la cele mai multe universităţi şi unde numeroşi foşti studenţi ai săi au devenit între timp au devenit profesori, decani sau chiar rectori ai universităţilor.

Până în anul 2010 când s-a pensionat, a mai făcut din când în când naveta până la filarmonica din Plainfield, fosta sa reşedinţă, timp de mulţi ani din viaţă-

În România s-a retras la reşedinţa sa din Moniom.

Cea mai recentă distincţie primită de prof. univ. dr. Sabin Pautza de la întoarcerea sa în ţară este “Medalia de onoare” a Casei Regale, pentru servicii aduse României timp de 50 de ani, acordată de M.S. Regele Mihai I şi înmânată la Castelul Peleş, de către Alteţa sa Prinţesa Margareta, regele fiind în tratament medical în Elveţia.

La solemnitate au participat numeroase personalităţi din elita intelectuală din România şi străinătate.

Şi autorul acestui articol a primit în dar un C.D. intitulat: “Camerala Regală” din România sub bagheta maestrului Sabin Pautza cu ocazia întocmirii articolului de faţă.

După 27 de ani de la întoarcerea sa în ţară, românii îl apreciază deosebit de mult pe maestrul Sabin Pautza şi au de ce!

Moto: Când plecăm murim puţin
Când revenim ne naştem din nou
Sabin Pautza

Reşiţa, martie 2017

Cpt. C-dor de av. Curuta Petru