Oamenii de ştiinţă de la NASA au revenit la civilizaţie după Experimentul HI-SEAS

După un an trăit în relativă izolare, cei şase membri ai echipajului unei misiuni simulate pe Marte au părăsit “baza marţiană” sau Domul, la sfârşitul lunii august.

Grupul a trăit într-un habitat izolat, construit pe pantele stâncoase ale Mauna Loa de pe insula Hawaii, ca parte a programului HI-SEAS (Hawaii Space Exploration Analogue and Simulation).

Participanţii la misiune au trăit împreună timp de 12 luni, având contact limitat cu prietenii, familia şi lumea exterioară. În 28 august, membrii echipajul au ieşit din habitatul bombat pentru prima dată fără a purta costume spaţiale, şi au fost întâmpinaţi de familie, prieteni, oamenii de ştiinţă coordonatori ai misiuni şi membrii echipei care i-a sprijinit pe tot parcursul anului.

Misiunile de izolare HI-SEAS sunt menite să simuleze condiţiile de viaţă pentru persoanele care trăiesc pe suprafaţa planetei Marte sau pe altă planetă îndepărtată. Programul a fost conceput pentru a ajuta oamenii de ştiinţă să înţeleagă modul în care izolarea pe parcursul unei misiuni în spaţiul profund are impact asupra oamenilor.

Habitatul HI-SEAS este o structură aproape în întregime independentă, auto-întreţinută, în care participanţii utilizează o cantitate limitată de produse alimentare şi alte necesităţi. Orice comunicare între echipaj şi lumea exterioară întâmpină o întârziere de 20 de minute, pentru a imita limitările unui contact cu locaţii spaţiale îndepărtate de Pământ. Apelurile telefonice sunt imposibile; ocupanţii pot aduce cărţi şi filme, dar au un acces foarte limitat la internet (numai text). Unii dintre membrii echipajului au scris posturi pe blog despre experienţa lor în habitat.

Exerciţiile fizice au loc pe o bandă de alergare sau bicicleta staţionară în interiorul domului. Membrii echipajului nu pot părăsi cupola fără să poarte costume spaţiale. “Am efectuat activităţi în exterior pentru a merge şi explora totul în jurul nostru, sau pur şi simplu pentru a fi afară. De multe ori nu am avut un obiectiv precis, era doar un fel de a ne relaxa şi a ne simţi bine. Acest lucru a ajutat”, a declarat Tristan Bassingthwaighte, arhitectul echipajului.

Membrii misiunii au spus că unele dintre provocările întâmpinate au fost interacţiunea cu un grup atât de mic de oameni pentru o lungă perioadă de timp, raţionalizarea resurselor limitate şi rezolvarea unei defecţiuni a instalaţiilor sanitare.

Studiile ştiinţifice efectuate de cercetători HI-SEAS “se concentrează pe necesitatea de a identifica factorii psihologici şi psihosociali, măsurile şi combinaţiile care pot fi utilizate pentru a compune echipe extrem de eficiente pentru misiuni de explorare de lungă durată”, scrie pe site-ul HI-SEAS.

Pentru Kim Binsted, cercetător principal pentru acest proiect, răspunsul la întrebarea: cum trebuie să fie acest echipaj pentru misiuni îndepărtate?, se poate afla în cuvintele care deschid romanul “Anna Karenina” de Lev Tolstoi: “Toate familiile fericite sunt la fel, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.”

“Echipajele, atunci când lucrează bine – şi sunt echipaje foarte bune, sunt foarte competente şi în coeziune – sunt foarte asemănătoare între ele”, a spus Binsted. “Dar fiecare echipaj are propriile sale conflicte foarte particulare”.

Binsted nu a putut să vorbească despre conflictele specifice care au apărut în cadrul echipajului pe parcursul anului, atât pentru a proteja confidenţialitatea echipajului dar şi pentru că echipele ştiinţifice care studiază membrii echipajului încă analizează datele culese.

HI-SEAS caută deja participanţi pentru următoarele două misiuni de izolare, care vor trimite echipe în habitatul marţian simulat, în ianuarie 2017 şi 2018, fiecare pe o durată de opt luni.