Minerit spaţial

Pe 23 aprilie, o echipă de antreprenori a anunţat un proiect care vizează mineritul în sistemul solar. Compania Planetary Resources, susţinută de regizorul James Cameron, co-fondatorul Google, Larry Page, şi alţii, intenţionează să lanseze o linie de nave spaţiale de prospectare şi, în cele din urmă, să extragă minerale din asteroizii aflaţi în apropierea Pământului.

Ideea, veche de mai mult de un secol, a fost o materie primă pentru numeroase cărţi science-fiction şi filme.

Una dintre primele lucrări care explorează această idee este din 1898, sprijinită de Thomas Edison, şi se numeşte “Cucerirea de către Edison a planetei Marte”. Scrisă de Garrett P. Serviss, cartea, în care apare Edison ca erou, urmăreşte o flotă de nave spaţiale care intră într-un mare câmp de asteroizi unde marţienii exploatează aur. Cartea este de referinţă pentru genului sci-fi, introducând idei cum ar fi mineritul pe asteroid precum şi răpiri extraterestre, raze laser şi altele.

Pe măsură ce acest gen a devenit tot mai popular, noţiunea de călătorie în spaţiu şi de colonizare a devenit o temă dominantă. Şi în multe dintre aceste poveşti, exploatarea asteroizilor pentru resurse valoroase a fost un fundal de bază pentru orice poveste intergalactică. Câştigător al premiului Hugo, scriitorul sci-fi Larry Niven a folosit asteroizi bogaţi în minereu pentru a popula Universul în celebra colecţie “Known Space”.

Nuvela lui Isaac Asimov din 1944 “Catch That Rabbit,” parte a seriei “Robot”, utilizează o staţie de exploatare a unui asteroid ca fundal.

Mai aproape de noi, tema a devenit subiect de seriale tv, filme de animaţie sau producţii sf.

Nimeni nu ştie exact cât de valoroase sunt depozitele de pe asteroizii apropiaţi, dar primele estimări duc la valori care depăşesc imaginaţia umană.

Doar mineralele din centura de asteroizi dintre orbitele lui Marte şi Jupiter ar putea fi echivalentul a aproximativ 100 de miliarde de euro pentru fiecare persoană de pe Pământ, în conformitate cu “Mining the Sky: Untold Riches from the Asteroid, Comets, and Planets” (Addison-Wesley, 1996), poate mai puţin acum, după creşterea populaţiei Terrei în ultimii 15 de ani.

Chiar şi roci mai mici din spaţiu pot avea minerale în valoare de zeci de miliarde de dolari. Cel mai mic asteroid metalic cunoscut, care este un obiect accesibil aproape de Pământ are metal de 40 de ori mai mult decât tot metalul din istoria Pământului, a declarat pe această temă John Lewis, un profesor emerit de la Laboratorul lunar şi planetar al Universităţii din Arizona. De altfel, el s-a alăturat Planetary Resources ca, probabil, cel mai recunoscut expert în bogăţia asteroizilor.

Valoarea unor astfel de exploatări, în teorie, este exprimată în tot mai multe studii publicate în reviste de renume din lume.

“Miliardarii care stau în spatele acestui demers nu fac acest lucru pentru distracţie şi recreere”, a spus Lewis. “Ei o văd ca pe o valoroasă investiţie pe termen lung şi eu nu voi fi surprins dacă mai mulţi vor dori să facă un ban din ea.”

În faţa acestei iniţiative s-a ridicat o posibilă problemă: cui aparţin toate aceste trilioane despre care se vorbeşte, societăţilor comerciale sau tuturor? Are o companie privată dreptul de a revendica un asteroid sau corpuri cereşti, cum ar fi Luna, planetele şi asteroizii, proprietatea comună a tuturor pământenilor?

“Legea cu privire la acest lucru nu este clară”, a declarat Henry Hertzfeld, profesor de politică spaţială şi Afaceri Internaţionale de la Universitatea George Washington. “Există o mulţime de opinii cu privire la statutul acestor corpuri şi nimeni nu o exprimă neapărat pe cea corectă, pentru că e complicat”. Nu a fost necesar până acum să fie abordată ambiguitatea juridică, a spus Hertzfeld, pentru că nici o companie nu a prezentat anterior un plan serios pentru o misiunea de exploatare a unui asteroid făcând şi dovada fondurilor pe care se bazează.

Cea mai pertinentă lege, până acum, este tratatul Outer Space (OST), un acord semnat sau ratificat de către toate naţiunile în 1967, care a stabilit, printre altele, că nici o naţiune nu poate pretinde suveranitatea asupra spaţiului, Lunii sau corpurilor cereşti. Tratatul a fost destinat pentru a proteja drepturile naţiunilor mai puţin dezvoltate care nu aveau încă posibilitatea de a explora spaţiul şi pentru a preveni SUA sau Uniunea Sovietică să pretindă suveranitatea asupra satelitului nostru natural. Cu toate acestea, problema exploatării resurselor în spaţiu nu este abordată în mod explicit în Tratat şi interpretări ale lui variază foarte mult.