Prisma » Mediu » Ziua Munţilor Ţarcu, la 21 Mai

Ziua Munţilor Ţarcu, la 21 Mai

Vă invităm să sărbătorim împreună Ziua Munţilor Ţarcu, la 21 Mai.

După preferinţă, puteţi alege ateliere în şi despre natură, care vor avea loc în Poiana Mărului, un concurs de alergare Muntele Mic Vertical Race organizat de Clubul Sportiv Tibiscus şi o drumeţie la vârful Tarcu (2190 m) organizată de alpinistul Cornel Galescu şi Clubul Montan Caransebeş.

În Poiana Mărului, zeci de voluntari ajutaţi de Rangerii Juniori din Munţii Ţarcu au pregătit 12 ateliere, destinate în special elevilor de gimnaziu. Sunt aşteptaţi peste 150 de elevi de la şcolile din satele învecinate Munţilor Ţarcu: Zăvoi, Măru, Rusca Montană, Turnu Ruieni, Borlova, Vârciorova, Armeniş, Teregova şi Cornereva. În cadrul acestor ateliere elevii vor învăţa prin joc şi cu voie bună despre biodiversitatea din Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu, despre nori, vânt şi formarea precipitaţiilor – în cadrul atelierului de meteorologie, vor experimenta diferite etape de prelucrare a lânii, vor discuta despre colectarea selectivă a deşeurilor, reciclare şi vor confecţiona bijuterii din materiale reciclate.

Sub supravegherea voluntarilor, copiii vor experimenta şi diverse activităţi în aer liber, punând în valoare variatele posibilităţi de petrecere a timpului în Poiana Mărului – încurajând dezvoltarea unui turism durabil în această zonă. Sunt organizate plimbări pe Traseul Tematic La Mesteceni din Poiana Mărului, plimbări cu bicicleta, caiacul, tir cu arcul, tiroliană, lecţii despre folosirea echipamentului montan etc.

Ziua Munţilor Ţarcu este organizată în cadrul proiectului Ranger Juni or în Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu, derulat de Asociaţia Altitudine Filiala Banat cu susţinerea financiară a Fundaţiei pentru Parteneriat şi MOL România. În cele cinci ediţii ale acestui proiect, peste 1300 de elevi au participat la lecţii despre Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu în şcoli şi în natură, 230 de elevi au participat la diferite concursuri, 140 de elevi au participat la tabere Ranger Junior în Munţii Ţarcu, unii dintre ei reprezentând chiar Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu la Taberele Internaţionale ale Rangerilor Juniori organizate de către Federaţia Europarc în diferite parcuri naţionale din Europa.

Parteneri în implementarea acestui proiect sunt: Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin, Inspectoratul Şcolar Caraş-Severin, Asociaţia Bio-Team, Clubul de Turism Concordia Lugoj, pensiunile Vila Dor, Vila Şucu şi Florina din Poiana Mărului şi şcolile partenere: Liceul Tehnologic ”Sf. Dimitrie” Teregova, Şcoala Gimnazială Zăvoi, Şcoala Gimnazială Măru, Şcoala Gimnazială Vârciorova, Şcoala Gimnazială Slatina-Timiş, Şcoala Gimnazială Armeniş, Şcoala Gimnazială Corne-reva, Şcoala Gimnazială Turnu Ruieni şi Şcoala Gimnazială Borlova.

Pentru detalii legate de Ziua Munţilor Ţarcu şi activităţile Rangerilor Juniori din această zonă vă invităm să ne contactaţi la numărul de telefon 0747 289 973.

Vă aşteptăm cu multă voie bună!

Cu consideraţie, Loredana Ştefănuţ,
Coordonator de proiect ”Ranger Junior în situl Natura 2000 Munţii Ţarcu”
Preşedinte Asociaţia Altitudine Filiala Banat

www.tarcu.ro/ranger-junior
www.facebook.com/AltitudineBanat

Spread the love


Scrieti un comentariu