Pe scurt, 3 martie 2016
- Statele Unite au depăşit Franţa pentru a deveni cel mai important partener comercial al Germaniei anul trecut, pentru prima dată în 40 de ani
- UE şi China au lansat oficial proiectul de parteneriat în aviaţie UE-China (APP), un program de cooperare în domeniul aviaţiei civile
- Într-un raport adaptat recent, comisia pentru drepturile femeilor a invitat Comisia Europeană să încurajeze statele membre în a lua iniţiative pentru a proteja drepturile lucrătorilor casnici şi a personalului de îngrijire în UE
- Preşedintele Elveţiei, însoţit de o delegaţie alcătuită din industriaşi şi oameni de afaceri, a efectuat o vizită în Iran
- Obstacole politice şi logistice au întârziat revenirea planificată a luptătorilor din opoziţie în capitala Sudanului de Sud, Juba, la 1 martie, pentru continuarea punerii în aplicare a formării guvernului de unitate naţională
- Elveţianul Gianni Infantino va fi al nouălea preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) şi îi succede compatriotului său Joseph Blatter, după ce a câştigat alegerile desfăşurate la Zurich
- The Rolling Stones va susţine primul concert în Cuba la 25 martie, potrivit unei declaraţii de pe site-ul trupei
- Comisia Europeană a adoptat un Plan de acţiune al UE pentru combaterea traficului cu specii sălbatice în UE şi pentru întărirea rolului Uniunii în lupta dusă la nivel mondial împotriva acestor activităţi ilegale
- Oficialii federali se pregătesc să pună în aplicare o interdicţie veche de 86 de ani, la importul de bunuri realizate de către copii sau sclavi, conform noilor prevederi ale unei legi semnate de preşedintele Barack Obama
- Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, în unanimitate, o rezoluţie care extinde în mod semnificativ sancţiunile existente împotriva Coreei de Nord, ca răspuns la recentul test nuclear şi lansarea unei rachete cu rază lungă pentru plasarea unui satelit pe orbită.
- Încetarea focului în Siria, intermediată de Rusia, SUA şi ONU, a început în 27 februarie, la miezul nopţii. Cel puţin 90 de grupări armate au confirmat participarea lor la îngheţarea ostilităţilor. Naţiunile Unite au declarat că următoarea rundă de discuţii de pace asupra Siriei se va desfăşura în 9 martie.
- Reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai UE cu Turcia va avea loc la 7 martie. În cadrul Consiliului European din 18-19 februarie liderii au convenit să organizeze o întâlnire specială cu Turcia. Punerea în aplicare completă şi rapidă a planului de acţiune UE-Turcia rămâne o prioritate, în scopul de a stopa fluxurile de migraţie şi combaterea reţelelor de traficanţi şi contrabandişti.
- Cele şase state din Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG), predominant sunnite, au declarat mişcarea şiită libaneză Hezbollah drept organizaţie ”teroristă”, citând “acţiuni ostile” ale grupării. Hezbollah este susţinută de Iran, rivalul regional al Arabiei Saudite, cele două naţiuni fiind situate pe poziţii opuse în conflictele regionale, cu accent în prezent pe cele din Siria şi Yemen.
- Ministrul afacerilor externe şi fost prim-ministru al Kosovo, Hashim Thaci, a fost ales preşedinte al Kosovo de către parlament. Deputaţii opoziţiei, care nu au participat la vot, cer demisia guvernului şi organizarea de alegeri anticipate. Ei acuză puterea de corupţie şi îi cer să renunţe la un acord privind “normalizarea” relaţiilor cu Serbia, încheiat în 2013 cu medierea Uniunii Europene.
- În urma alegerilor legislative din Iran, în Parlament vor fi 148 conservatori, 125 reformişti şi 88 independenţi, potrivit datelor publicate de Ministerul de Interne. Câteva zeci de secţii vor organiza un al doilea tur la sfârşitul lunii aprilie. Moderaţii din Iran au câştigat majoritatea în Adunarea de Experţi, 54 din totalul de 88 locuri.
- Mai mult de 500 de oameni de afaceri sud-coreeni şi iranieni au participat la un forum, în marja celei de a 11-a reuniunii comune a comisiei economice Coreea de Sud – Iran, la Teheran, dedicat promovării comerţului şi altor forme de cooperare economică.
Publicat in: 03/03/2016 | Nu sunt comentarii » |