Aniversare

Se împlineşte toamna aceasta un sfert de veac de când un număr relativ restrâns de concetăţeni au constatat că riscăm să pierdem realizările Revoluţiei din Decembrie 1989, fără reacţii notabile din partea societăţii civile, după reprobabila reprimare a Pieţii Universităţii şi compromiterea aspiraţiilor noastre într-o jalnică pseudo-democraţie şi o detestabilă restauraţie. Iniţiativa unor personalităţi marcante ale ţării a atras pe cei interesaţi destul de repede, astfel încât la 6 noiembrie 1990 s-a înfiinţat Alianţa Civică, reprezentând la noi în bună măsură „puterea celor fără de putere” (V. Havel); a continuat astfel un traseu dramatic al conştientizării societăţii româneşti. Ea are loc şi astăzi, cu inerente oscilaţii. Rubrica Civica a publicaţiei noastre din anii 2000 are aceeaşi sursă de inspiraţie.

Pentru evocarea acelui început, am solicitat domnului dr. fil. Constantin Rupa, scriitor, membru fondator şi primul preşedinte al organizaţiei locale a Alianţei Civice să ne comunice consideraţiile d-sale. (A.G.)

Privind peste umăr în istorie

În anul 1990, conştiinţa civică a plăpândei societăţi civile din Caraş-Severin se numea Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici (AFDPR). Lor, foştilor ilegalişti ai democraţiei adevărate, din care mulţi nu mai sunt decât o veşnică amintire le datorează grupul de iniţiativă pentru constituirea filialei judeţene a Alianţei Civice sprijinul logistic, dar mai ales moral şi spiritual, fără de care nu s-ar fi constituit grupul de iniţiativă ce a fondat în toamna aceluiaşi an întâi filiala municipală, apoi judeţeană a Alianţei Civice.

Şedinţa de constituire s-a ţinut în sala de festivităţi a Casei de Cultură şi, ţin minte, cuvântul de ordine care circula printre participanţi a fost „fără comunişti”. Poate că această „păsare pentru un trecutul care nu ne face cinste”, cum demn şi simplu a spus un vorbitor a făcut ca un tânăr de 30 de ani, declarat monarhist, să fie ales preşedinte. În procesul verbal al şedinţei, asociaţia comparată cu o „flacără de veghe a democraţiei”, „liant între oameni şi idealuri” se declara un „forum apartinic” care şi-a propus să militeze după modelul uniunilor civice din ţările fostului lagăr comunist pentru „sprijinirea procesului de dezvoltare a societăţii civile, singura în măsură să asigure exercitarea libertăţilor cetăţeneşti”. Adunarea dovedea astfel că luase notă şi aproba „Declaraţia de principii” a Alianţei Civice, publicată în România liberă din 7 noiembrie 1990, prin care se statua înfiinţarea la nivel naţional a unei platforme civic. E drept, cu 10 ani mai târziu decât în alte ţări din blocul sovietic. Poate „era târziu – vorba Anei Blandiana – dar nu prea târziu”!

Mai ţin minte şi că prima acţiune a noului preşedinte a fost o vizită personală în satele şi comunele în care supravieţuiau foştii ilegalişti ai democraţiei adevărate, luptători în munţi şi deţinuţi politici care trăiau acum ostracizaţi a doua oară. Prima dată condamnaţi de un regim criminal, acum de o societate care încă nu îşi regăsise reperele morale. Mulţi dintre ei trăiau izolaţi la marginea satelor şi îl primeau pe furiş pe tânărul cu blocnotes, rugându-l să nu parcheze Oltcitul în faţa casei pentru a nu atrage atenţia comuniştilor care acaparaseră administraţia locală şi râdeau de naivii care încercau să lipească un afiş anticomunist pe prispa primăriei. Călătoria – de documentare, ar spune unii, iniţiatică îi spun eu – s-a materializat într-o suită de articole publicate în efemerul „Reşiţa”, primul ziar democratic local (căruia i-a urmat în 1991 „Actualitatea cărăşană”, condus de tânărul preşedinte al AC). Articolele şi-au propus să prezinte, cu mult înainte de emisiuni ca Memorialul durerii, biografii de luptători pentru libertate din Banatul de munte, efigii morale pe viitorul democratic al oricărei ţări care se credea că îşi lustrase trecutul printr-o revoluţie.

Ar mai fi multe de povestit din acest samizdat al perioadei mineriadelor iliesciene, dar mă opresc aici, nu înainte de a mulţumi colegilor din Alianţa Civică fără de care, cred eu, zorii democraţiei s-ar fi ivit o clipă mai târziu la poale de Semenic: Ioan Marcel Vela, Tiberiu Brebenariu, Anton Georgescu, Dorina Olariu, Cristian Frenţiu, Marcu Mihail Deleanu şi mulţi, mulţi alţii.

Lor şi acelora care mai cred că atitudinea civică nu este doar un semn de democraţie, ci chiar esenţa ei, le mulţumeşte la ceas aniversar

Constantin Rupa
Preşedinte (1990-91) – Alianţa Civică – Reşiţa, Caraş-Severin