Prisma » Social » Începând cu 16 februarie, pensionarii vor beneficia de sejururi de tratament balnear

Începând cu 16 februarie, pensionarii vor beneficia de sejururi de tratament balnear

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice informează că, începând cu data de 16 februarie 2015, pensionarii vor putea beneficia de primele sejururi de tratament balnear.

Hotărârea de Guvern care reglementează acordarea biletelor de tratament balnear a fost aprobată în şedinţa de Guvern din data de 28 ianuarie.

Potrivit documentului, în anul 2015 vor fi disponibile aproximativ 220.000 locuri în staţiunile balneare. „Este vorba despre 220.000 locuri în staţiunile balneare pentru pensionarii din sistemul public de pensii, cu 10.000 mai multe decât anul trecut. Vom continua să gestionăm în mod eficient acest program, astfel încât să poată beneficia cât mai mulţi pensionari de biletele pe care le punem la dispoziţie.” – a declarat doamna Rovana Plumb, ministrul Muncii.

Actul normativ stabileşte că pot beneficia de tratament balnear pensionarii şi asiguraţii din sistemul public de pensii, în limita locurilor disponibile. Biletele de tratament sunt acordate în baza criteriilor stabilite, anual, printr-un ordin comun al Casei Naţionale de Pensii Publice şi al caselor de pensii sectoriale (MAI, SRI şi MAPN). Cererile se depun la casa de pensii din raza de domiciliu a solicitantului.

Durata unui sejur este de 16 zile.

Suma alocată anul acesta pentru cele aproximativ 220.000 bilete este de 308.069.000 lei.

Spread the love


Scrieti un comentariu