Pe scurt, 8 octombrie 2014
- Vineri, 3 octombrie, a început campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie, campanie care se va încheia pe 1 noiembrie ora 7:00
- Programul Prima casă va fi extins şi pentru românii care locuiesc în străinătate, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern postat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice
- Senatul, prima cameră sesizată, a aprobat proiectul de Lege privind despăgubirile acordate cetăţenilor români a căror imobile au fost abandonate în Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Ţinutul Herţa
- Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a efectuat o vizită cu un caracter privat la Cotroceni, a informat şeful biroului de presă al oficiului prim-ministrului ungar
- Ziua Naţională de Comemorare a Holocaustului este un eveniment naţional ţinut pe 9 octombrie în România, dedicat comemorării victimelor Holocaustului şi rolului României în acest episod al istoriei
- La Drobeta Turnu Severin a fost inaugurat un consulat onorific ungar
- În poligonul de la Smârdan se desfăşoară exerciţiul multinaţional “Danube Express”, la care participă militari români, britanici şi americani din diferite arme cum ar fi tancuri, infanterie, cercetare, artilerie terestră şi antiaeriană
- În cadrul proiectului “Transparenţa actului de justiţie constituţională”, Curtea Constituţională anunţă că, începând cu ziua de marţi, 7 octombrie 2014, ora 9:00, şedinţele publice de judecată vor fi transmise în direct, putând fi vizionate pe pagina de internet a Curţii Constituţionale (www.ccr.ro)
- Tribunalul Bucureşti a admis fuziunea prin contopire a Partidului Naţional Liberal cu Partidul Democrat Liberal. Instanţa a dispus înscrierea în registrul special a noii formaţiuni politice rezultate, care se numeşte PNL, şi radierea vechilor partide care au fuzionat. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel. PNL şi PDL formează în prezent Alianţa Creştin-Liberală, cu un candidat unic la alegerile prezidenţiale, urmând ca fuziunea propriu-zisă a celor două formaţiuni să aibă loc în ianuarie 2015
Publicat in: 08/10/2014 | Nu sunt comentarii » |