Andrei Dragomir – campionul naţional la box care crede cu dârzenie în visul său

Andrei Dragomir este campion naţional la box, de două ori consecutiv şi face parte din Lotul Naţional de Box. De 6 ani practică acest sport de contact progresând într-un ritm alert, cu o evoluţie destul de bună faţă de cei care au în spate mult mai mulţi ani de box.

Are în jur de 60 de meciuri la care a participat, pe când cei care sunt de aceeaşi vârstă cu el au peste 200 de meciuri la activ. Asta nu l-a împiedicat să persevereze în pasiunea lui pentru acest sport şi să devină, destul de repede, campion naţional.

Primul titlu de campion l-a obţinut anul trecut, după 3 meciuri pe care le-a câştigat înainte de limită prin TKO, iar în al doilea an în care a câştigat campionatul şi-a învins detaşat toţi adversarii.

“Prologul” acestei poveşti în care protagonistul, un tânăr de 17 ani, luptă pentru visul său de a deveni campion mondial profesionist, a început brusc şi poate banal.

Andrei precizează că pe când stătea într-o zi în faţa televizorului a constatat că viaţa lui e doar o rutină şi primul gând care i-a venit a fost să contacteze un prieten care practica box. Acesta a încercat să-l descurajeze spunându-i că el nu e bun pentru un sport atât de dur. Era prea firav şi în aparenţă lipsit de forţă: “Eram mic, pricăjit, mi se spunea Piticul pentru că eram cel mai mic copil din generaţia mea. Credeam că nici nu o să mai cresc vreodată! În schimb eram foarte arţăgos!”, mărturiseşte Andrei, vădit amuzat de această amintire.

A ajuns într-un final în sala de antrenamente şi s-a pus pe treabă. A muncit mult, s-a ambiţionat şi a perseverat. Deşi mărturiseşte că este un sport greu care implică mult efort, sacrificiu, câte 4 ore de antrenament pe zi, 6 zile pe săptămână, nu s-a lăsat intimidat de toate acestea şi a continuat.

Primul rezultat l-a avut după 7 luni de box, la Cupa României pentru Tineret unde a câştigat locul II în primul meci, iar la al doilea meci nu a mai participat din cauza unei sinuzite care l-a împiedicat să intre în ring.

“Important este să ştii să te dedici la maxim, să te menţii acolo, la categoria la care eşti înscris. Acest sport m-a maturizat. Am început să învăţ ce înseamnă disciplina şi un program prin care să dau un randament mult mai bun. Pentru mine timpul petrecut la antrenamente nu e o problemă pentru că eu o fac din plăcere. Concepţia mea este că acolo nu pierd timpul degeaba. Nu vreau să stau acasă făcând nimic!”, a mărturisit Andrei Dragomir. Îşi aminteşte că a fost un copil bolnăvicios. Până la 14 ani avea probleme cardiace atât de pronunţate că era nevoie de ambulanţă. Dar a sfidat toate aceste probleme cu ambiţia sa de a face sport de performanţă şi nu orice sport, ci unul care necesită foarte mult efort, concentrare şi adrenalină. Eforturile şi sacrificiile pe care le face nu sunt pentru oricine. Ca să-şi menţină greutatea la categoria la care este înscris, înaintea de a boxa, nu mai are voie să mănânce după ora 17 şi nici să bea apă, pentru a trece proba cântarului: “Nici nu puteam să dorm de foame, iar pentru a-mi potoli setea dădeam drumul la robinet şi lăsam doar să-mi curgă apă pe faţă şi-mi umezeam buzele, pentru că-mi era greu. Dar acestea sunt lucruri care te întăresc!”, povesteşte Andrei.

Se pare că toate această dârzenie şi dorinţă de a ajunge acolo unde şi-a propus, i-a fost oarecum insuflată în copilărie. Îşi aminteşte o întâmplare din copilărie care acum este pentru el ca o învăţătură demnă de urmat: “Eram cu bunicul meu la ţară în preajma Crăciunului şi l-am înnebunit cu bradul. Vroiam brad ca la oraş, pentru că el nu acorda o prea mare importanţă sărbătorilor. În cele din urmă şi-a luat o toporişcă mică ca pentru o creangă. Nu se aştepta el ca eu să vreau un brad mai mare. Şi am mers în pădurea din spatele casei să luăm un brad. Şi m-am uitat aşa la toţi brazii şi am văzut unul. I-am spus că pe ăsta-l vreau. Era un brad mai mare. Bunicul meu s-a uitat la brad şi m-a întrebat dacă sigur vreau bradul acela. I-am spus că da, pe acesta îl vreau pentru că mi-a plăcut cel mai mult. S-a uitat la mine, iar s-a uitat la brad; el avea o toporişcă mică…, m-a mai întrebat o dată dacă sigur pe acesta îl doresc şi i-am spus că da, pe acesta îl doresc! Apoi mi-a spus că o să dureze puţin, puţin mai mult! Şi a început el să taie şi să taie, dar când am văzut că durează prea mult, eu, fiind copil şi era frig, zăpadă, i-am spus: “Bunicule, hai să luăm unul mai mic pentru că durează prea mult şi e şi frig iar eu vreau acasă!” Apoi a spus ceva ce mi-a rămas în minte: „Fii atent aici, tu când îţi doreşti ceva în viaţă, orice, nu contează, orice, poţi să dobândeşti orice vrei tu, dar important este să nu renunţi la ceea ce vrei tu!”.

Asta l-a determinat pe Andrei să persiste în dorinţa lui de a ajunge cât mai sus. “Nu contează prin ce treci, ce se întâmplă, important este să nu renunţi! O să obţii într-un final, dacă nu te laşi!”

Tot ceea ce a realizat în acest sport l-a învăţat că dacă îşi doreşte ceva cu adevărat trebuie să acţioneze. Trebuie să se ducă el însuţi să-şi ia “bradul său”.

“Nu trebuie să treacă o zi fără să te gândeşti la visul tău! Toţi au vise dar nu toţi acţionează pentru visul lor!”

Aşa gândeşte un tânăr sportiv care crede cu dârzenie în visul său de campion mondial, un vis pentru care „ştie” şi vrea să facă sacrificii.

Elena Franţ