Cătălin Iacob – aventura pianistul reşiţean ajuns printre americani

Cătălin Iacob este un tânăr reşiţean care prin talent şi pasiune a ajuns să studieze dincolo de graniţele ţării şi nu oriunde, ci în America. Poveste lui este una foarte interesantă, este povestea unui tânăr căruia şansa i-a surâs, fiind stimulată de talentul şi perseverenţa cu care a studiat pianul.

Cătălin a primit o bursă de masterat la o Universitate de muzică din Huston, Texas, Sam Huston State University.

Povestea din spatele acestei ascensiuni a prins contur acum 17 ani când la 6 ani a început să studieze primele noţiuni de muzică cu tatăl său, folclorist (cântă la acordeon). Apoi a ajuns să studieze pianul cu profesoara Doina Stănescu la Liceul de Artă “Sabin Păuţa”. Studiile de licenţă le-a făcut cu un alt reşiţean, la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, Daniel Goiţi, unul dintre cei mai mari pianişti ai României în prezent, după cum a precizat Cătălin.

După cei patru ani petrecuţi la Cluj, mai exact în anul patru de studiu, fără să viseze vreodată că i se va întâmpla aşa ceva, şansa a “bătut” la uşa lui.

“Într-o seară stând, înainte să adorm, primesc un telefon de la profesoara mea de muzică de cameră, Veronica Negreanu de la Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, care suna ceva de genul acesta:”Bună Cătălin, am o întrebare pentru tine, nu vrei să faci masteratul în muzică de cameră în America?””, şi acesta a fost începutul ascensiunii lui.

Acest lucru a fost posibil prin bursa pe care o profesoara de muzică de cameră de la Universitatea din Huston, Ilonca Rus, o altă româncă, doctor în muzică, ce a plecat de foarte mulţi ani spre visul american şi care o dată pe an sau o dată la doi ani oferă posibilitatea unui român de a studia muzica în America.

Ce-şi dorea profesoara de muzică în schimbul acestei burse? Un student român, cu studii de licenţă, să dorească studii de masterat în America şi să fie “serios şi muncitor”. Această descriere i s-a potrivit chiar lui Cătălin Iacob şi a fost şansa lui pentru că la recomandat chiar profesoare lui de muzică de cameră de la Cluj, Veronica Negreanu, tot o reşiţeancă.

Recitalurile pe care le-a susţinut şi concursurile pe care le-a câştigat în America au fost foarte importante pentru el atât ca debut scenic cât şi ca adaptare la tot ce însemna o ţară nouă, o universitate nouă, oameni, locuri, obiceiuri, situaţii, iar prezenţa unei profesoare românce în toată această noutate din viaţa lui a însemnat un real suport şi o uşoară adaptabilitate a tânărului muzician.

Se pare că şansa i-a surâs din toate punctele de vedere iar “Cineva acolo Sus” chiar a vrut ca el să studieze în Texas. Toate s-au rezolvat foarte repede: actele, testele de limbă, deşi mărturiseşte că nu avea cunoştinţe avansate de limba engleză. A urmat încă unt est de echivalare a studiilor pe care le-a luat cu brio.

Mărturiseşte că nu înţelege nici acum de unde liniştea pe care a simţit-o în momentul ruperii de tot ce însemna România. Nu mai zburase niciodată cu avionul nu ştia ce trebuie să facă într-un aeroport, primul aeroport pe care l-a văzut, cel de la Budapesta, “mic, mare, pentru mine era imens!”

“În momentul în care m-a lăsat firma de transport cu care m-am dus din Timişoara la Budapesta, m-a lăsat la intrarea în aeroport, acolo la terminal, cu bagajele în mână, mă aşteptam să mai stea! Erau ultimii români pe care eu îi vedeam şi pe care îi ştiam dinainte de a ajunge în America. Chiar dacă i-am cunoscut cu 5 ore înainte în Timişoara, dar erau români, erau de-ai mei, simţeam că sunt de-ai mei şi şoferul îmi dă bagajele jos şi spune că el nu poate sta decât 5 minute. “Şi zic, bine şi dacă eu vreau să mă întorc?”. Acesta a fost primul meu gând. Şi-mi, zic: gata. ce fac? Sunt aici, al nimănui!” Aşa a început aventura tânărului pianist, Cătălin Iacob, spre o ţară la care foarte mulţi doar visează.

Totul a fost o noutate.

Au urmat alte 9 ore în aeroportul din Amsterdam, o escală destul de lungă, dar după cum, el însuşi a precizat, totul a fost o experienţă foarte frumoasă.

Primul impact cu tărâmul american, după alte 9 ore de zbor, a fost undeva în zona New York-ului, apoi, pe când se pregăteau de aterizare, a fost impresionat de o autostradă care traversează tot statul american, ceva imens pentru el.

Un avantaj fantastic şi un real sprijin a fost profesoara de muzică de acolo, Ilonca Rus, pentru că era chiar de naţionalitatea lui.

Ce spune Cătălin Iacob despre oamenii de acolo?

“Sunt oameni foarte deschişi, foarte primitori, foarte sociabili şi foarte veseli”. S-a integrat repede pentru că a fost bine primit de către colegi, profesori şi a fost tratat cu egalitate, ca şi unul de-al lor.

Surprins a fost şi de faptul că pe stradă oamenii cu care nu s-a mai intersectat niciodată îi zâmbeau şi-l salutau. Iar despre negrii din America, nu cei de la periferie, are doar cuvinte de laudă, considerându-i cei mai dispuşi să ofere o mână de ajutor oricui, oricând. “Aşa sunt crescuţi, aşa sunt educaţi, să zâmbească. Şi eu, acum, după 9 luni de America, am atitudinea asta, mi-am însuşit-o. Este benefică în primul rând pentru tine cel care faci asta, pentru că te scoate din starea ta negativă, pentru câteva secunde. Te obligă cumva să devii pozitiv!” Aşa a receptat un tânăr român starea de spirit a americanilor printre care a ajuns să-şi urmeze vocaţia, să o perfecţioneze şi să ducă pe marile scene numele micuţei ţări în care se întoarce o dată la câteva luni, un an, pentru ai vizita pe cei care l-au instruit şi susţinut pentru a ajunge să-şi împlinească visul.

Elena Franţ