Prisma » Ştiinţă » Momentele finale ale ATV-ului ESA, filmate din interior

Momentele finale ale ATV-ului ESA, filmate din interior

Când cargoul automatizat al ESA, destinat aprovizionării Staţiei Spaţiale Internaţionale, arde în atmosferă la întoarcere, momentele sale finale – dezintegrarea – vor fi înregistrate din interior de un aparat unic de fotografiat în infraroşu.

Planul va fi pus în aplicare pentru când vehiculul de transfer automat fără pilot (ATV) 5, Georges Lemaître, încheie misiunea de şase luni la Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Agenţia Spaţială Europeană a conceput, dezvoltat şi testat, în doar nouă luni, o “cutie neagră” care conţine un sistem de camere concepute pentru a înregistra evenimentul dramatic şi transmite imaginile pe Pământ după ce vehiculul se dezintegrează.

Potrivit ESA, camera infraroşu Break-Up Camera (BUC) va fi fixată pe un suport în interiorul navei spaţiale, împreună cu un aparat de fotografiat i-Ball al JAXA, Agenţia Spaţială Japoneză, şi un aparat de înregistrare, Re-entry Break-up Recorder al NASA, pentru a furniza o imagine completă a evenimentului.

“Aceste instrumente diferite se vor completa reciproc”, explică Neil Murray, lider de proiect pentru ESA.

NASA a mai efectuat experimente similare, cu recorderul său, în timp ce i-Ball al JAXA a adunat fotografii în timpul reintrării navei japoneze de aprovizionare, în 2012. Cu toate acestea, pentru ESA acest lucru este ceva nou.

Provocarea cea mai mare a fost proiectarea unei capsule care să supravieţuiască la 1500 grade C, la reintrarea în atmosferă, şi să transmită date utile la sol, indiferent de altitudine sau orientarea acesteia.

Aparatul de fotografiat infraroşu, prins cu şuruburi pe un rack al ATV-ului, va arde împreună cu restul navei spaţiale, dar imaginile ultimelor 20 de secunde vor fi transmise şi stocate pe Reentry SatCom, o capsulă sferică protejată de un scut de căldură din ceramică.

“Reentry SatCom are o antenă, astfel că, odată ce se declanşează dezmembrarea vehiculului, începe transmiterea datelor la sateliţii de comunicaţii Iridium aflaţi în linia de vedere”, a adăugat Neil.

“Ruptura va avea loc la aproximativ 70-80 km altitudine, lăsând SatCom să cadă cu o viteză de 6-7 km/s. Coborârea va genera plasmă la temperaturi ridicate în jurul capsulei, dar semnalele de la antena omnidirecţională ar trebui să poată trece prin stratul de fluid fierbinte. În plus, semnalul va continua după ce frecarea atmosferică a încetinit SatCom la niveluri la care nu se mai formează plasmă, undeva sub 40 km, la o altitudine la care sateliţii Iridium ar trebui să devină vizibili”.

Cel mai recent dar şi ultimul din cele cinci cargouri spaţiale automate ESA, Georges Lemaître, este în faza de pregătire pentru lansare de la portul spaţial al Europei din Guyana Franceză. Aceasta va avea loc după 24 iulie, data anunţată iniţial fiind amânată pentru verificări suplimentare la racheta purtătoare, Ariane 5.

Ajuns pe orbită, el va andoca la ISS pentru a livra mai mult de şase tone de carburant, bunuri şi experimente.

Apoi, după şase luni în care va rămâne ataşat de staţie, va reintra în atmosferă deasupra Oceanul Pacific, unde va arde.

Toate cele patru ATV-uri anterioare s-au comportat la fel dar există un interes sporit în acest particular proces de reintrare distructiv, pentru că este vehiculul final.

Rezultatele vor fi utilizate pentru a confirma modelele computerizate folosite pentru a prezice distrugerea sateliţilor care se întorc în atmosferă. Chiar şi Staţia Spaţială va fi în cele din urmă obligată să coboare de pe orbită, astfel încât există interes larg pentru înţelegerea procesului.

Spread the love


Scrieti un comentariu