Grupurile politice: reprezentând opiniile diferite ale oamenilor la nivel european
Alegerile s-au încheiat. Mulţi dintre noii eurodeputaţi se reunesc acum în cadrul grupurilor politice formate pe baza afinităţilor politice. Grupurile politice beneficiază de avantaje, dar, pentru a fi recunoscute, trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Grupurile politice trebuie să fie formate oficial până la sfârşitul lunii iunie, înainte de prima perioadă de sesiune a mandatului, care începe pe 1 iulie.
Un grup politic, pentru a fi recunoscut, trebuie să conţină cel puţin 25 de eurodeputaţi, provenind din cel puţin un sfert dintre statele membre (în momentul de faţă şapte). Când este înfiinţat un grup politic, preşedintele PE trebuie să fie informat în legătură cu numele, compoziţia şi conducătorii acestuia.
Fiecare grup se ocupă de propria organizare internă, numind un preşedinte sau mai mulţi şi un birou. Grupului i se oferă un secretariat.
Grupurile politice joacă în rol important în fixarea ordinii de zi a Parlamentului, în alegerea preşedintelui acestuia, a vicepreşedinţilor, a preşedinţilor comisiilor şi a raportorilor şi în alocarea timpului de vorbire în dezbateri.
Sunt deputaţi care nu aparţin nici unui grup politic, fiind cunoscuţi ca neafiliaţi.
În mandatul trecut, la Parlament au existat şapte grupuri politice, care au reprezentat peste 100 de partide diferite din cele 28 de state membre.
PE, REF.: 20140528STO48635
Creştin-democratul Manfred Weber (Uniunea Creştin-Socială, CSU/Germania) a devenit noul preşedinte al Grupului Popularilor Europeni din Parlamentul European. El îi succede lui Joseph Daul (UMP/Franţa).
Grupul S&D îşi va alege în data de 18 iunie preşedintele pentru perioada 2014-2019.
Publicat in: 04/06/2014 | Nu sunt comentarii » |