Un ONG care iubeşte animalele
Asociaţia pentru Protecţia Animalelor Caraş-Severin este o organizaţie neguvernamentală, de protecţie a animalelor, constituită legal în mai 2008. Scopul principal al asociaţiei îl reprezintă protecţia şi bunăstarea animalelor, dar şi monitorizarea aplicării legilor alături de reprezentanţii poliţiei şi DSV-ului. ONG-ul este primul din judeţ care a încercat să acţioneze pe scară cât mai largă pentru prevenirea cruzimii şi relelor tratamente vizavi de animale, ţinta membrilor săi fiind mai ales aşa-zişii “câini comunitari”, ţinând cont în primul rand de prevederile Legii nr. 9/2008 pentru protecţia animalelor. Din punctul de vedere al asociaţiei, aceste animale trebuie luate în evidenţă, tratate, vaccinate, hrănite, sterilizate apoi încredinţate spre adopţie. Abia în ultimul rând, dacă nu li se găsesc stăpâni, ele pot fi duse temporar la un adăpost care să ţină cont de standardele civilizate în domeniu. Adopţiile şi, ulterior, îngrijirea animalelor, e neapărat necesar să fie însoţite de responsabilitate, pentru că una din sursele care alimentează în permanenţă prezenţa câinilor fără stăpân o reprezintă lipsa de grijă din partea celor care-i deţin.
“Noi nu dorim, în nici un caz animale fără stăpân pe străzi, susţine preşedintele asociaţiei, Silvia Chivari, de aceea milităm în permanenţă pentru identificarea posibilităţilor ca aceşti câini să fie luaţi în evidenţă, încredinţaţi spre adopţie sau duşi la un adăpost contruit conform legii. Am reuşit, după îndelungi eforturi, să limităm relele tratamente pe care angajaţii serviciului de ecarisaj le aplicau câinilor de pe străzi. Am determinat municipalitatea să achiziţioneze unelte moderne şi, consider, că am contri-buit într-o oarecare măsură la schimbarea mentalităţii faţă de aceste animale, în fond, nevinovate. Am organizat campanii publice pentru adopţii de căşeluşi, toate încununate de succes. Am putut observa astfel că oamenii sunt deschişi spre asemenea acţiuni, dar, ei trebuie să fie responsabili până la capăt. Ne place să cităm, de obicei, o frază frumoasă care spune: un căţel nu-l iei pentru un Crăciun, ci pentru toată viaţa. Am sterilizat numeroşi câini, inclusiv pe banii noştri personali, la fel cum am operat pe alţii, în aceleaşi condiţii, salvându-le viaţa. Facem eforturi pentru înfiinţarea unui adăpost al animalelor fără stăpân din municipiul Reşiţa, în care acestea să fie îngrijite, sterilizate şi date spre adopţie într-un mod decent, diminuându-se astfel numărul de câini comunitari din oraş. De aceea, în statele civilizate nu vedeţi câini fără stăpân, pentru că ei sterilizează animalele de ani de zile, până când au reuşit să controleze situaţia. De altfel, din ultimele noastre informaţii, la nivelul Primăriei Reşiţei se lucrează la un program de sterilizare a animalelor fără stăpân, ceea ce va conduce, cu siguranţă, la începerea rezolvării problemelor.”
Asociaţia pentru Protecţia Animalelor Caraş-Severin nu dispune de fonduri, dar lucrează la un proiect de finanţare prin care să identifice sumele necesare pentru sterilizarea animalelor, aceasta reprezentând deocamdată unica soluţie de a ţine sub control înmulţirea câinilor comunitari.
Dan Apostolescu
Publicat in: 15/03/2012 | Nu sunt comentarii » |