Zborul 370 al Malaysia Airlines

Zborul 370 al Malaysia Airlines a fost o cursă regulată internaţională de pasageri, din Kuala Lumpur la Beijing, care a pierdut contactul cu centrul de control al traficului aerian în 8 martie 2014, la mai puţin de o oră după decolare. Avionul, un Boeing 777 – 200ER, transporta 12 membri ai echipajului şi 227 de pasageri din 14 de naţiuni.

O operaţiune de căutare şi salvare multinaţională, care a devenit, mai târziu, cea mai mare din istorie, a fost iniţiată în Golful Thailandei şi Marea Chinei de Sud. În câteva zile, zona a fost extinsă pentru a include Strâmtoarea Malacca şi Marea Andaman. La 15 martie, pe baza datelor radar militare şi de radio (ping între aeronavă şi un satelit Inmarsat), anchetatorii au ajuns la concluzia că avionul a zburat în primul rând spre vest, peste peninsula Malay, apoi a continuat pe o altă rută în nord sau sud pentru aproximativ încă şapte ore după dispariţia de pe radarul civil şi ultima comunicare. Pe baza acestor noi date, căutarea în Marea Chinei de Sud a fost abandonată. Trei zile mai târziu, Autoritatea australiană pentru Siguranţă Maritimă a început să-l caute în partea de sud a Oceanului Indian.

La 24 martie, guvernul malaiezian a confirmat două analize efectuate în mod independent de către British Air Accidents Investigation Branch şi Inmarsat, şi a concluzionat “dincolo de orice îndoială rezonabilă”, că aeronava a căzut în partea de sud a Oceanului Indian, fără a exista supravieţuitori. Această concluzie a condus la abandonarea tuturor zonele de căutare anterioare iar eforturile au fost concentrate pe zona australiană.

Începând cu 22 martie, mai multe deşeuri marine au fost recuperate din zona de căutare, în partea de sud a Oceanului Indian, dar nici una nu a fost legată de zborul 370 şi, deşi vasul de căutare ADV Ocean Shield a detectat semnale acustice asemănătoare cu cele emise de emiţătoarele montate pe cutiile negre, nu a existat nici o confirmare a locului accidentului.

Centrul de coordonare comun a declarat că, pe o zonă de 46.713 kilometri pătraţi din Oceanul Indian, s-au efectuat căutări ale cutiilor negre şi avionului dispărut.

Pe baza ultimelor semnale detectate, acum suprafaţa a fost redusă la la o întindere de 50 pe 40 kilometri. Când transmisiile balizelor de localizare subacvatice încetează, acestea au o durată de viaţă de aproximativ o lună, căutarea va deveni mai grea, dar nu imposibilă – cutiile negre ale zborului Air France 447 au fost găsite după doi ani. Dar fiecare ping detectat permite echipelor de căutare să trianguleze, îngustând posibila locaţie.

Următoarea etapă probabilă ar fi o cartografiere a fundului mării în spaţiul de căutare, folosind sonarul navelor. Acest lucru ar oferi o hartă de bază pentru roboţii subacvatici. Aceleaşi tip de vehicule subacvatice autonome au găsit epava AF447 la 3.900 m. Fundul oceanului, unde se caută în prezent, este cu 600 m mai jos, la 4500 m.