Nu!

Un editorial scris cu mai bine de un an în urmă, din păcate, actual.

Prima negaţie cred că vine de undeva de la vârsta de ceva mai mult de şase luni: nu vărsa sticla de lapte! Au urmat multe, gen nu intra încălţat în cameră, nu mânca murdar pe mâini, nu e frumos să faci una sau alta, un nu prelungit până ai dobândit tu dreptul de a-ţi spune ţie, în primul rând, şi apoi altora, nu!

Apoi, cu înaintarea în vârstă, nu devine un simplu cuvânt de vocabular. Constaţi, pe zi ce trece, că un nu al tău nu mai este acel nu universal valabil din copilărie. Tu ai o sumă de nu, societatea are mult mai mulţi nu. Echilibrul este, evident, în folosul comunităţii. De exemplu, tu nu vrei să plăteşti o taxă aiurea, de pe urma căreia nu beneficiezi de niciun drept. Societatea vine şi spune nu: trebuie să plăteşti pentru că faci parte din noi şi noi nu putem funcţiona fără tine. Pardon, fără taxa ta. Taxă pe care tu nu vrei să o plăteşti, pentru că nu îţi este de niciun folos. Dar, fără taxa ta societatea se prăbuşeşte, intră în colaps. Nu pentru că cei pe care tu i-ai ales sunt incompetenţi sau iresponsabili. Nu, pentru că tu nu ai ştiut ce să nu alegi.

Nu, nu, nu! Opoziţie? Delimitare, depărtare, frustrare, ignoranţă, lehamite, neimplicare? Nu! Protest! Faţă de cine, faţă de ce? De noi, de ei, de nu? Se poate pur şi simplu să spui nu? Cui? Faţă de cine, faţă de ce? O simplă resetare a simţului civic, a sentimentului de turmă? Vrem să fim cu toţii cetăţeni? Ne mulţumim cu statutul de număr la al nu ştiu cărui recensământ? Vom putea ieşi vreodată, cu adevărat în stradă şi să spunem nu? Hoţiei, fanariotismului, nepotismului, dispreţului şi lipsei de solidaritate în ceea ce înseamnă patriotismul social? Ştim cu adevărat ce înseamnă a fi patriot, a fi român, a încerca să fim un simplu om? Ni l-a furat oare pe acest nu din conştiinţele personale, pentru a ni-l face uitat din conştiinţa de grup? Cât de mult costă un nu? Poate mai mult decât mii de da daţi din inconştienţa miilor de nu ce ni s-au inoculat în minte, din chiar primele zile de pe pământ.

Dan Popoviciu