Prisma » Ştiinţă » ESA va căuta planete locuibile, asemănătoare Pământului

ESA va căuta planete locuibile, asemănătoare Pământului

cautare planete asemanatoare Pamantului

După ce au observat prima planetă care orbitează o stea, alta decât Soarele nostru, în 1992, astronomii au descoperit aproximativ 1000 de “exoplanete” şi au identificat între 3000 şi 4000 de exoplanete candidate. Dar, între acestea, numai câteva zeci sunt stâncoase, restul fiind gazoase, iar dintre acestea nici una nu a fost găsită în aşa-numita zonă locuibilă din jurul stelei mamă, care ar permite existenţa apei în stare lichidă pe suprafaţa lor.

Misiunea PLATO (Planetary Transits and Oscillations of Stars) este concepută pentru a umple acest gol. Programată pentru lansare în 2024, PLATO a fost aleasă, zilele trecute, de către Comitetul pentru programul Ştiinţă al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) pentru a fi a treia misiune ştiinţifică de clasă medie în programul agenţiei “Viziunea cosmică 2015-25”.

Un consorţiu internaţional sub conducerea Centrului Aerospaţial German (Deutsches Zentrum für Luft-und Raumfahrt; DLR), va căuta acest “al doilea Pământ”. “Acest unic telescop spaţial european, conceput pentru a căuta exoplanete, va permite oamenilor de ştiinţă germani şi europeni să se implice în cercetarea cu adevărat de vârf în acest domeniu al astronomiei”, spune Preşedintele Comitetului executiv DLR, Johann-Dietrich Wörner.

PLATO se va poziţiona în al doilea punct Lagrange al sistemului Pământ – Soare, de unde va observa cerul pentru cel puţin şase ani. Cercetătorii estimează că telescopul va descoperi şi caracteriza mii de noi planete în jurul altor stele. “Primul obiectiv este de a localiza un sistem planetar asemănător cu Sistemul Solar”, a declarat Heike Rauer de la Institutul de Cercetări Planetare al DLR. Treizeci şi patru de telescoape vor fi montate pe platforma de observare pentru acest obiectiv. “Vom găsi planete care orbitează stele similare cu Soarele în zona locuibilă – planete care ar putea avea apă lichidă pe suprafaţa lor şi pe care dezvoltarea vieţii aşa cum o ştim ar putea fi posibilă”, crede Rauer.

Oamenii de ştiinţă vor utiliza o metodă indirectă de a descoperi planete îndepărtate care înconjoară stelele lor gazdă – orice planetă care trece între stele şi observator va reduce pentru un scurt timp luminozitatea stelei în timpul acestui “tranzit”. PLATO va măsura, de asemenea, activitatea seismică a stelelor, şi împreună cu instrumente de pe Pământ va determina viteza radială, cercetătorii putând, pe baza acestor date, să identifice existenţa de planete în afara sistemului solar, dar, de asemenea, vor determina masa, raza şi vârsta stelelor gazdă”. Suntem interesaţi de planete stâncoase, cu un miez de fier ca cel al Pământului – nu de mici planete gazoase, ” subliniază Rauer. Misiunea va observa aproximativ jumătate din cer, examinând în jur de un milion de stele.

cautare planete asemanatoare Pamantului

În timp ce vor căuta “al doilea Pământ”, cercetătorii planetari vor avea şi perspectiva dezvoltării de sisteme planetare în sine. Cunoştinţele actuale cu privire la vârsta planetelor extrasolare au multe pagini albe. “Observarea planetelor în mai multe etape diferite din dezvoltarea de sisteme planetare ne va furniza informaţii cu privire la trecutul şi viitorul Sistemului Solar”, explică Tilman Spohn, şef al Institutului DLR de Cercetări Planetare din Berlin.

Oamenii de ştiinţă implicaţi în program vor folosi experienţa acumulată în timpul misiunilor CoRoT şi Kepler pentru misiunea PLATO. Aceste două misiuni au descoperit numeroase exoplanete, “dar un al doilea Pământ nu a fost printre ele”, spune Heike Rauer.

În următorii 10 ani va urma misiunea Kepler – 2, TESS (NASA) şi Keops (ESA), toate proiectate pentru a descoperi şi analiza exoplanete. Apoi, PLATO va începe căutarea de planete cu perioade orbitale similare cu cele ale planetelor interioare ale Sistemului Solar.

Spread the love


Scrieti un comentariu