Alpinismul, o mică părticică din ideea de aventură

Coco Galesscu, aşa cum este cunoscut de către prieteni, preşedintele onorific al Clubului Montan din Caransebeş şi viceprimar al municipiului, cunoscut pentru dragostea sa pentru munte şi alpinism, a dus numele României în cele mai extreme şi mai neconvenţionale locuri din lume datorită pasiunii sale pentru aventură.

Pentru el aceast Clubul Montan este un mod de viaţă care oferă o şansă tinerilor cu aceeaşi pasiune ca şi el, de a-şi găsi un rost în viaţă deoarece, susţine Coco, foarte mulţi din cei care au trecut pe la Clubul Montan din Caransebeş au învăţat să viseze, au învăţat să găsească în ei puterea şi energia de a merge spre capătul visului lor şi posibilitatea să se dezvolte ca personalităţi. Activitatea Clubului este centrată în mod special pe copii, pe care îi inspiră spre atingerea idealului, deoarece muntele în sine reprezintă pentru el posibilitate de a atinge o ţintă propusă, de a atinge idealul în baza unui proiect. Asta încercă Clubul să-i înveţe pe copii care vin la această organizaţie, pentru că alpinismul oferă un prilej de a lua contact cu oameni mai speciali, oameni echilibraţi de la care copii au ce învăţa. Clubul Montan condus de Cornel Galescu luat fiinţă acum 20 de ani. După terminarea facultăţii la Timişoara, Coco a revenit în Caransebeş unde, susţine că s-a simţit izolat, el care era un om de acţiune, un alpinist, un iubitor al muntelui. Un prim pas pe care l-a făcut a fost să promoveze acest sport în şcoli.

Lucrul cu copii i-a făcut şi-i face plăcere pentru că-şi poate lega activitatea de domeniul inocenţei. Îi pare plăcut că prin activitatea promovată de Club, un copil poate să se joace dar să şi înveţe în acelaşi timp din aceste activităţi, pentru că un copil care urmează nişte căi de aventură se descoperă şi sub alte aspecte pe care nu le descoperă acasă.

În afară de latura de activitate cu copii, în cadrul Clubului există şi o latură care se ocupă de expediţii peste hotare, precum şi activităţi ecologice de sprijinire şi protejare a naturii.

Mai este o secţie de turism şi cursuri de iniţiere în alpinism, adresate copiilor.

Printre expediţiile la care a participat Cornel Galescu se numără expediţia din Himalaya, cea de la Polul Nord, Patagonia, Alaska şi cea din Anzi.

După aceste expedţii şi anii de alpinism a ajuns la concluzia că acest sport nu este decât ” o mică fărâmă” din ceea ce înseamnă aventura în general, şi când se referă la aventură se raportează la tot ceea ce a dus la descoperiri, la tot ce s-a realizat dealungul istoriei omenirii. Toate acestea ţin de o anumită curiozitate, de dorinţa omului de a-şi depăşi limitele, de a duce mai departe aceste bariere care la momentul respectiv erau considerate de netrecut.

“Orice om are nevoie de rezultate, de împliniri şi dacă această împlinire se suprapune peste gândurile şi peste planurile tale este în mod firesc o satisfacţie şi o bucurie pentru că nimic nu este mai frumos decât un lucru împlinit, iar dacă acel lucru face parte dintr-o etapă, dintr-un plan mare, pentru că viaţa noastră este o cursă mare la capătul căreia putem privi înapoi cu mulţumire, cu bucurie, cu satisfacţia că tot efortul şi tot ce s-a întâmplat în viaţa noastră a avut o menire. La capătul tuturor eforturilor noastre umane este acest sentiment de desăvârşire, nu contează că urcăm pe panta munţilor, sau că mergem dealungul apelor, sau că plecăm în spaţiu, sau încercăm să descoperim cele mai ascunse taine ale matematicii, până la urmă drumul nostru are un ţel, acela de a ne descoperii pe noi, ca fiinţă raţională pe această planetă şi avem fiecare dintre noi o anumită misiune, facem parte dintr-un complex şi avem un rol şi o datorie de a sprijinii această tendinţă a speciei de a se desoperii pe sine”, a precizat alpinistul.

Prin activitatea pe care o promovează susţine ideea de echipă. Chiar asta îşi doreşte: să-i înveţe şi pe copii atunci când ajung în tabără, sau când sunt la diverse activităţi, să creadă în echipă, să se implice în ideea de echipă, lucru care este esenţial în vremurile pe care le trăim, căci numai împreună se pot realiza visele măreţe. Un alt aspect pe care l-a insuflat copiilor este curajul de a visa, căci după această primă etapă este posibilă următoarea etapă, curajul de a-ţi atinge visul, descoperind puterea de a merge până la capătul visului.

În cadrul Clubului se asigură copiilor un climat echilibrat, organizat, dar în acelaşi timp se oferă sentimentul de libertate pentru că, doar în libertate omul se descoperă pe el însuşi, sub presiune omul nu se mai dezvoltă frumos. Copii au nevoie de limite pe care să le conceapă dar aceste limite să nu-i constrângă, o oarecare libertate care trebuie încurajată în anumite limite, până la un anumit nivel care să le permită să crească frumos şi să descopere în ei anumite stări, anumite calităţi pe care nu le conştientizau până în acel moment.

În fiecare iarnă are loc pe munte o tabără de iarnă unde vin copii din întreaga zonă a banatului, copii care n-au pus niciodată schiurile în picioare şi sunt ajutaţi să ajungă până la acel nivel la care pot lua contact cu sportul de performanţă. Alpinistul Coco Galescu susţine că de multe ori schiul este un pretext de a fi în natură, de a respira aer curat, de a socializa dar şi un prilej de distracţie, ca de exemplu Revelionul Copiilor, organizat pentru cei care se aflau în tabără la trecerea dintre ani. Există şi tabără de vară, tot în cadrul organizaţiei, unde copii sunt antrenaţi într-o gamă largă de activităţi: elemente de supravieţuire, elemente de orientare turistică, iniţiere în alpinism, căţărare pe panou, pe stâncă, rapel, tiroliană, exerciţii de lucru în echipă şi implicit excursii.

Dar dincolo de toate acestea rămâne pasiunea pentru alpinism şi provocarea, dorinţa de a ajunge în cele mai extreme puncte ale lumii.

Una dintre expediţiile de care-i face mare plărcere să-şi reamintească este cea de la Polul Nord. După ce a colindat prin mai multe masive muntoase ale lumii (prima fiind în Caucaz în anul 1990), dorinţa lui nestăvilită de cunoaştere l-a îndemnat spre acest vis, de a cucerii Polul Nord. Un elicopter a lăsat echipajul la capătul banchizei de gheaţă pe care trebuiau să o străbată pentru a ajunge la punctul cheie, iar de aici a început aventura iş schiuri. Expediţia n-a fost nici pe departe una obişnuită. Zile în şir au tras după ei sănii încărcate cu provizii, la drept vorbind zile, căci la Pol şase luni pe an este ziuă, la o temperatură de minus 45 de grade, fiind supuşi în permanenţă riscului de a cădea în ocean. Echipajul plutea pe suprafaţa oceanului, pe banchiza de gheaţă, care uneori era spartă, uneori se deplasa în bătaia vântului şi după o zi de efort se constata că stăteau pe loc. Această expediţie s-a realizat într-o conjunctură internaţională, echipa românească formată din Cornel Galescu şi Romeo Dunca, alături de echipe formate din norvegieni, germani, englezi, patru naţiuni într-o singură expediţie.

Coco a mărturisit că s-a confruntat cu situaţii total diferite faţă de cele cu care s-a confruntat în expediţiile anterioare. Se mergea cam 10 ore şi de multe ori era necesar să se găsească tot felul de metode ingenioase pentru a putea merge mai departe spre punctul final.

O altă situaţie extremă era aceea că, dacă unul din membrii echipajului ceda era aproape imposibil de salvat datorită vizibilităţii reduse şi a furtunilor.

În cele din urmă victoria a fost “cu atât mai dulce de savurat”, deoarece au trecut cu bine prin cele mai dificile momente.

Elena Franţ