A fost publicat Ghidul Erasmus+
Organizaţiile care doresc să solicite finanţare în 2014 în cadrul Erasmus+, noul program al Uniunii Europene pentru educaţie, formare profesională, tineret şi sport, pot începe pregătirea cererilor lor de grant. Programul este deschis organizaţiilor din domeniul educaţiei, formării profesionale, tineretului şi sportului. Ele pot solicita finanţarea online, începând cu sfârşitul lunii ianuarie. Persoanele fizice nu pot solicita direct un grant, ci trebuie să ia legătura cu universitatea, cu colegiul sau cu organizaţia de care aparţin, care se vor solicita grantul.
În 2014 vor fi disponibile, în cadrul programului Erasmus+, fonduri în valoare de 1,8 miliarde EUR pentru:
- a promova oportunităţile de mobilitate deschise studenţilor, stagiarilor, cadrelor didactice şi altor categorii de personal implicat în învăţământ, tinerilor care participă la schimburile destinate lor şi voluntarilor. Termenul pentru depunerea cererilor vizând proiecte care implică mobilitate este 17 martie 2014;
- a crea sau a consolida parteneriate între instituţiile şi organizaţiile din domeniul învăţământului, formării profesionale şi tineretului, pe de o parte, şi operatorii economici, pe de altă parte. Termenul pentru depunerea cererilor este aprilie 2014;
- a susţine dialogul şi a dezvolta o bază de cunoştinţe necesare pentru realizarea reformei în sistemele de educaţie, de formare profesională şi în cele care vizează tineretul.
Consorţiile, organizaţiile şi grupurile de coordonare pot depune o singură cerere în numele mai multor organizaţii.
Pe lângă universităţi şi instituţii de formare profesională, vor beneficia de finanţare, pentru prima dată, noi parteneriate inovatoare: aşa-numitele „Alianţe ale cunoaşterii” şi „Alianţe ale competenţelor sectoriale” vor crea sinergii între educaţie şi muncă, permiţând instituţiilor de învăţământ superior, furnizorilor de formare profesională şi întreprinderilor să promoveze inovarea şi spiritul antreprenorial şi să dezvolte noi programe de învăţământ şi noi calificări pentru a atenua problema deficitului de competenţe.
În domeniul sportului, accentul se pune pe proiecte transnaţionale care susţin sportul de masă şi care abordează provocări transfrontaliere precum „aranjarea” meciurilor, dopajul, violenţa şi rasismul şi care favorizează buna guvernanţă, egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, incluziunea socială şi activitatea fizică pentru toţi.
Context
Ghidul programului Erasmus+ oferă informaţii detaliate referitoare la obiective, la priorităţi, la oportunităţile de finanţare pentru fiecare acţiune, inclusiv informaţii tehnice privind cererile de grant şi procesul de selecţie, precum şi cu privire la dispoziţiile financiare şi administrative legate de acordarea granturilor.
Programul Erasmus+ combină toate schemele de finanţare actuale ale UE pentru educaţie, formare profesională şi tineret, inclusiv Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii (Erasmus, Leonardo da Vinci, Comenius, Grundtvig), programul „Tineretul în acţiune” şi cinci programe de cooperare internaţională (Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink şi programul de cooperare cu ţările industrializate). El introduce, de asemenea, pentru prima dată, măsuri de sprijin în favoarea sportului. Programul integrat va facilita înţelegerea de către solicitanţi a oportunităţilor de grant disponibile, în timp ce alte simplificări vor facilita la rândul lor accesul la program.
Erasmus+ urmează să fie lansat într-un moment în care aproape şase milioane de tineri din UE sunt şomeri – nivelul şomajului depăşind 50 % în anumite ţări. În acelaşi timp, există peste 2 milioane de locuri de muncă vacante, iar o treime dintre angajatori declară că întâmpină dificultăţi în angajarea de personal cu competenţele necesare. Aceasta demonstrează existenţa unui deficit semnificative de competenţe în Europa. Erasmus+ va aborda problema acestui deficit oferind oportunităţi de studiu, de formare profesională, de a acumula experienţă profesională sau de a participa la acţiuni de voluntariat în străinătate.
Calitatea şi relevanţa organizaţiilor şi sistemelor europene de educaţie, de formare şi care vizează tineretul vor fi consolidate prin sprijinul acordat îmbunătăţirii metodelor de predare şi de învăţare, noilor programe de învăţământ şi dezvoltării profesionale a membrilor personalului didactic şi a lucrătorilor din domeniul tineretului, inclusiv prin intermediul unei cooperări mai strânse între instituţiile de învăţământ şi operatorii economici.
Bugetul de 14,7 miliarde EUR pentru perioada 2014-2020 ţine cont de previziunile de inflaţie şi reprezintă o creştere cu 40 % faţă de nivelurile actuale. Este de aşteptat să se aloce fonduri suplimentare pentru învăţământul superior care implică mobilitate şi pentru consolidarea capacităţilor în cazul ţărilor care nu sunt membre ale UE. Negocierile în acest sens vor fi finalizate în 2014.
Următoarele etape
Organizaţiile interesate sunt încurajate să citească ghidul programului pentru a obţine mai multe informaţii despre diferitele posibilităţi de finanţare. Ele sunt invitate să transmită cererile lor (în cele mai multe cazuri online) la agenţia naţională din propria ţară sau la Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură.
Comisia Europeană – IP/13/1241,12/12/2013
Publicat in: 20/12/2013 | Nu sunt comentarii » |