Moşul

În această seară, copilaşii îşi lustruiesc cizmele sau ciubotele, pentru a-l primi pe Moş Nicolae. Copiii, în visele poveştilor lor îl vor primi şi, mai ales, îl vor aştepta ca pe un vis frumos ce va putea fi pus în ghetuţe de părinţi în funcţie de banii ce îi vor putea aloca acestei sărbători a copilăriei.

Pe de altă parte, ne gândim la sătenii din Pungeşti, maltrataţi de jandarmi, la consătenii din Roşia Montană care militează pentru neexploatarea aurului deasupra căruia îşi sapă latrinele. Cine poate avea dreptate? Ce să facă Moşul? Unde să-şi lase joardele şi dulciurile? Poate joardele pe la politicieni. Dulciurile pe la copilaşi. Dar veninul, dorinţa de înavuţire peste şi prin venele electoratului unde le vor depune ca urmare a unei joarde împodobite de moşul cel darnic?

Revin la posibilităţile financiare ale unei familii normale. Ce poţi să-i pui copilului în ghetuţe? O ciocolată, o portocală şi, eventual o pungă de dulciuri. C u ce preţ? Îi pasă cuiva că, acest preţ este echivalentul unei cine şi a unui prânz? În ce rahat de societate trăim, dacă ne gândim de două ori dacă îi cumpărăm copilului o ciocolată sau mai bine cumpărăm o pâine pentru toţi cei ai casei? De sărbători ne dorim să fim cu toţii mai buni. Cu cine? Cu cel care te înjură doar pentru că spui ceva? Cu cel care te aşteaptă la colţ pentru a î-ţi fura colţul de pâine? Cu cel care a vândut jumătate din ţară şi plânge acum, că ţara nu este compusă doar din două jumătăţi? Mai plângem, mai empatizăm cu cineva? A trecut 1 Decembrie. Foarte puţini ne-am manifestat ca şi cum am fi români. Sau, am fi fost? Trec şi peste asta. Revin la luna cadourilor, cum se spunea când eram copil. Ce cadouri le putem face copiilor noştri? Materiale sau spirituale? Dacă ne aplecăm înspre cele materiale, vom deveni robii unei black friday fără de sfârşit. Dacă ne aplecăm înspre cele spirituale, mi-e teamă că vom declanşa o dezbatere fără de sfârşit între spiritualitatea unui guţă, vizavi de un vers gen „şi-atunci m-apropii de pietre şi tac”. Ce să mai scriu, mai bine tac. Cred totuşi, că este timpul să spunem ce avem de spus. Vin sărbătorile. Nu trebuie să înjurăm autorităţile. Măcar să le spunem celor dragi, te iubesc!