Numărătoare inversă pentru Cometa ISON

De-a lungul anilor am avut câteva comete destul de spectaculoase care au trecut pe lângă planeta noastră. Hyakutake, Hale-Bopp, Holmes, Pan-STARRS, McNaught, sunt doar câteva din apariţiile frumoase, uimitoare chiar.

De luni de zile, toţi ochii îndreptaţi spre cer s-au orientat spre cometa care se deplasa spre o întâlnire extrem de strânsă cu Soarele. Şi momentul adevărului a venit astăzi, 28 noiembrie. Cometa ISON fie va fi distrusă, victimă a puterii incredibile a Soarelui, sau va rămâne întreagă şi ne va oferi un spectacol ceresc fabulos. Chiar şi cei mai deştepţi oameni de ştiinţă au fost reticenţi în a da verdicte. Dacă va supravieţui, ISON va fi vizibilă cu ochiul liber, prin decembrie, cel puţin din emisfera nordică. În noiembrie ea a putut fi observată cu un binoclu obişnuit şi, ocazional, chiar şi cu ochiul liber. Deja este considerată cometa cea mai examinată vreodată de NASA.

În ultimele zile, luminozitatea C/2012 S1 (ISON) a crescut semnificativ şi imaginile pe care lumea a început să le vadă sunt deosebite. Fiecare iubeşte o imagine bună, desigur, dar cometele sunt spectaculoase dincolo de frumuseţea lor uimitoare.

Cometele au fost de multe ori considerare mesageri sau semne pentru mistici şi oamenii care caută motive pentru modul în care s-au întâmplat diferite lucruri. În realitate, ele sunt doar o clasă de obiecte din sistemul nostru solar, împreună cu planetele, asteroizii, praful şi steaua noastră.

Acum 100 de ani, în 20 aprilie 1910, oamenii au putut să observe destul de bine cea mai faimoasă dintre toate cel cunoscute, cometa Halley, care a trecut pe lângă Pământ la o distanţă de doar 23 milioane kilometri. A ajuns atât de strălucitoare încât putea fi văzută chiar şi din oraşe.

Detectată doar cu un an în urmă, cometa C/2012 S1 trece prin interiorul sistemului solar pentru prima dată şi poartă în ea informaţii de peste 4 miliarde de ani, de la începutul formării galaxiei.

Este considerată a fi desprinsă din norul Oort de la marginea sistemului solar. Indiferent de motiv, ISON a fost propulsată din acest nor şi trasă spre centrul sistemului solar de intensa atracţie gravitaţională a Soarelui.

Unele comete se află pe orbite eliptice lungi care le păstrează în sistemul solar interior zeci sau sute de ani, înainte de le arunca înapoi în spaţiul adânc. Cometa Halley, de exemplu, se află pe o orbită de aproximativ 75 de ani, fiind vizibilă de două ori într-o viaţă de om.

Dar unele comete au orbite mai extreme. În cazul în care sunt lovite de un corp pe drumul lor sau datorită unui impuls gravitaţional al unei planete, orbita lor eliptică se transformă într-o hiperbolă deschisă şi părăsesc sistemul solar pentru totdeauna.

ISON se află pe o orbită hiperbolică, ceea ce înseamnă că aceste următoare câteva săptămâni sunt singura noastră şansă să o vedem. Acesta este şi unul din principalele motive pentru care oamenii de ştiinţă sunt atât de încântaţi de ea, o cometă de miliarde de ani, o relicvă a sistemului solar. Este o capsulă a timpului, permiţându-ne să studiem care au fost condiţiile atunci când Soarele şi planetele erau tinere.

În 28 noiembrie trece pe lângă Soare la o distanţă de 1.1 milioane kilometri, la o viteză de 360 km/sec, necesară pentru a scăpa de forţele gravitaţionale. Sub această viteză s-ar prăbuşi pe suprafaţa stelei.

Cometele sunt de fapt bucăţi de rocă, pietriş, şi gheaţă amestecate. Partea solidă a cometei este numită nucleu, iar unele sunt foarte mari, Hale-Bopp a avut un nucleu de aproximativ 30 kilometri. ISON este foarte mică, doar aproximativ 2 kilometri de la un capăt la altul.

Când este privită o fotografie a ISON (sau orice altă cometă), nu se vede nucleul, doar gazul care o înconjoară. Atunci când cometa se apropie de Soare acesta o încălzeşte şi substanţe îngheţate sub suprafaţă se transformă direct într-un gaz. Acesta scapă de gravitatea slabă a nucleului, formând o comă neclară în jurul ei. În 14 noiembrie, s-a estimat că ISON are o comă de 120.000 kilometri, de zece ori diametrul Pământului iar coada cometei, 8 milioane kilometri.

Ori de câte ori există o cometă luminoasă (sau trece aproape de noi un asteroid), împătimiţii conspiraţiei încep să gândească impacturi mai mult sau mai puţin devastatoare. Dacă cineva îşi face griji, să nu îşi mai facă, cel puţin cu privire la ISON. Punctul de maximă apropiere faţă de Pământ se va afla la 26 decembrie 2013, la aproximativ 60 milioane kilometri (distanţa medie Pământ-Lună este de 384.000 kilometri). Dacă astăzi nucleul se sparge, rămăşiţele ei urmează traiectorii care neglijează planeta noastră.